Interviu: Spovedania unui neinvins (I)
marcian bleahurosia montanacutremure
Are aproape 90 de ani (nascut la 14 martie 1924, la Brasov), a suferit 11 operatii de-a lungul vietii, prima la numai 8 ani, a trecut prin doua accidente grave de automobil, dintr-unul a fost singurul supravietuitor, a facut sute de escalade montane, alpinism la coarda, schi, speologie, a lucrat ca geolog peste 30 de ani in Muntii Apuseni, a fost membru fondator al Miscarii Ecologiste din Romania, de doua ori senator al Romaniei si ministru al mediului. Marcian Bleahu este brasovean.
De mic copil i-a placut sa cutreiere muntii. De aici si dragostea pentru natura si credinta ca Romania avea nevoie, imediat dupa 1989, de o puternica miscare ecologista. A ajuns sa studieze geologia la Universitatea din Bucuresti, facultatea de Stiinte, tot din dragostea pentru munte.
A fost apoi asistent, sef de lucrari, lector, conferenţiar si profesor universitar la Catedra de Geologie a Universitatii din Bucuresti in intervalul 1949 – 1961. In cadrul Institutului Geologic a activat ca cercetator principal, sef sectie, secretar stiintific si director. A fost principalul organizator si director al Muzeului National de Geologie, intre 1985-1994, cand a iesit la pensie. Este, in continuare, presedintele de onoare al Partidului Verde si se considera, pe buna dreptate, un neinvins. In locuinta sa din Cartierul Armenesc fiecare lucru, adunat cu migala are o poveste. Dar cele mai frumosase povesti le au cele 31 de carti scrise de profesorul universitar Marcian Bleahu, pe langa alte 140 de lucrari stiintifice si peste 400 de articole cu subiecte de geologie, geografie, speologie, turism, stiinta, istoria stiintei, istoria artei, muzica, ocrotirea mediului si a naturii, probleme civice, probleme politice, scenarii de filme stiintifice si peste 500 de conferinte publice, la radio si televiziune.
Cand te intalnesti cu profesorul Marcian Bleahu, te intanesti, de fapt, cu o enciclopedie. Si nu stii de la ce fila sa incepi! Te ajuta el, cu blandete si un dar al povestirii care te fascineaza inca de la primele fraze rostite.
Marcian Bleahu: Sunt brasovean si ca sa merg la scoala trebuia sa cobor un deal pe jos, pana in centru, iar la intoarcere trebuia sa urc inapoi spre casa. Asa m-am indragostit de munte si de ascensiunile montane. Apoi am cautat o meserie care sa ma apropie cel mai mult de munti. De aceea am ales geologia. Sunt de parere ca te poti realiza in viata numai daca iti alegi profesia in domeniul in care esti pasionat. Pasiunea si profesia trebuie sa se insoteasca permanent. Altfel nu te vei realiza niciodata, nu vei avea nicicand bucuria succesului!
Rep: Ati lasat Brasovul pentru Bucuresti. Nu va pare rau ca ati lasat un oras linistit de munte pentru tumultul Capitalei?
M.B.: Ei, draga, n-aveam ce sa fac. Venise vremea facultatii si numai la Bucuresti erau doua facultati la care se studia geologia, Stiintele Naturii si Geografia. Am vorbit cu varul meu din Bucuresti si l-am rugat sa ma inscrie la una dintre ele. El m-a inscris la amandoua, ca sa fie sigur ca nu da gres. Iar eu, stundent constiicios, le-am urmat pe amandoua.
Rep: Care a fost prima dvs. realizare ca tanar geolog?
M.B.: Cum mi-am luat licenta am fost numit asistent la facultate. In primavara aceea am fost anuntat ca trebuie sa plec cu o grupa de studenti pentru a supraveghea niste lucrari de foraj. Nu mi s-a spus unde. Era in acele vremuri, dupa razboi, o secretomanie aproape bolnava, mai ales ca lucrarile astea erau coordonate de niste specialisti rusi, aliatii si colaboratorii nostri de atunci. Totul parea sa fie o misiune secreta, iar eu am fost toata viata indragostit de aventura. In seara dinaintea plecarii am tot visat ca voi ajunge in Caucaz, in Urali, in Pamir. A venit dis-de-dimineata o masina, ne-am urcat in ea si ne-a dus la Aeropeortul Baneasa. Am zburat numai o ora si jumatate si cand am vazut ca avionul vireaza si noi vedem farul de la Constanta, am inteles ca este ceva legat de Dobrogea. Am aflat apoi ca trebuie sa supraveghem inceputurile la lucrarile de constructie a Canalului Dunare-Marea Neagra. Era in 1949. Am stat un an si ceva, pana intr-o toamna cand ni s-a spus ca lucrarile la canal s-au suspendat si trebuie sa ne intoarcem acasa.
Rep: Daca ati stat la malul marii atata timp, nu v-a disparut dragostea de munte?
M.B.: Niciodata! Dupa ce m-am intors de la canal, am fost facut angajat la Institutul Geologic. Aici trebuia sa mi se dea o arie de cercetare. Am fost intrebat unde as vrea sa lucrez. Am raspuns imediat ca as dori tare mult sa lucrez la nivelul coniferelor, asta in limbajul nostru insemna la nivelul pasunilor alpine, adica pe la 1800 de metri. Asa am ajuns in Muntii Apuseni, pe care i-am batut in lung si-n lat mai bine de 30 de ani, mai precis vreo 31.
Rep: Totusi ati ajuns la Muzeul National al Geologiei. Ati renuntat la munte pentru un post caldut de manager in Bucuresti?
M.B.: Ceva trebuia facut in Bucuresti pentru a expune toate lucrurile adunate de-a lungul timpului din sfera geologiei. In 1985, m-a chemat directorul Comitetului Geologic, si mi-a marturisit ca se doreste organizarea unui Muzeu National al Geologiei, in cladirea Institutului Geologic, din B-dul Kiseleff nr.2, care era atunci ocupata de birouri. In cladirea asta impunatoare, construita in stilul neo-brancovenesc, dupa planurile arhitectului Victor Stefanescu la inceputurile secolului al XX-lea la ordinul regelul Carol I, se incercase de-a lungul timpului sa se organizeze un muzeu, dar incercarile fusesera zadarnicite, fie de razboaie, fie de bombardamente sau cutremure. Cutremurul din 1977 a afectat grav cladirea din Kiseleff, astfel incat, practic, incepand cu 1983, ea a fost refacuta dupa planurile initiale. Eu am nimerit, in plin proces de reconstructie, in plin santier. Au lucrat acolo arhitecti, artisti plastici dar si o multime de colegi geologi, care aveau diverse specialitati si care trebuiau sa faca propuneri pentru organizarea diverselor sectii ale muzeului.
M-am gandit ca acest muzeu sa fie organizat ca o carte de invatatura, sa aiba o anumita logica, i-am spus noi "un fir rosu", astfel incat cine intra in salile lui sa o pornesca chiar de la inceputuri. Prezentarea incepea cu formarea pamantului, apoi modelarea scoartei pamantului, dinamica externa, evolutia, formarea muntilor, tectonica globala, urma apoi sectia de paleontologie (formarea fosilelor) si paleozoologie, ajungand la evolutia omului, unde am avut sprijinul doctorului Cantemir Riscutia, un eminent antropolog, care era si sculptor. La subsol am expus zacamintele, iar mai jos era tezaurul, cu cele mai frumoase esantioane. Un muzeu frumos, cred eu, chiar am primit cateva scrisori din strainatate, de la specialisti, care m-au felicitat pentru logica dupa care se insiruie exponatele. Muzeul este una realizarile cu care ma mandresc si am sentimentul lucrului facut temeinic.
Rep: V-as invita sa vorbim putin despre cutremure, populatia Romaniei fiind oarecum ingrijorata de producerea unui alt cutremur major.
M.B. Eu am scris doua carti despre tectonica globala, tectonica placilor, o teorie care imi apartine inca din 1969, si careia nu i s-a acordat nicio importanta o lunga perioada de timp. Prima aplicatie am facut-o la structura Carpatilor, in decembrie 1972, dar la comunicarea concluziilor la Institutul Geologic am intalnit o opozitie acerba. Am avansat chiar si o explicatie pentru geneza arcului vulcanic al focarului seismic din Vrancea si am colaborat la prima fundamentare paleomagnetica a placilor din Carpati, pe care am prezentat-o in 1973 la Viena, Geneva, Zurich si Fribourg. Tectonica globala, pe care am abordat-o inca din 1969 este astazi considerata o teorie moderna a stiintelor privind procesele tectonice din litosfera, adica din scoarta pamantului si explica dinamica acesteia, cauza cutremurelor, geneza vulcanilor, formarea si migrarea continentelor determinate de fortele interne terestre. Referitor la cutremurele din Vrancea acestea, dupa parerea mea, nu pot fi prezise de nimeni. Dar nu exista miscare seismica sau activitate vulcanica pe planeta asta care sa nu actioneze, simplist vorbind, dupa principiul vaselor comunicante, in alta parte a Terrei.
Nu intru in amanunte, dar producerea unui cutremur major in Vrancea nu are nicio legatura cu alte cutremure minore care se produc in aceasta zona. Daca se produc mai multe cutremure mici, nu inseamna ca se previne un cutremur mare. Producerea unui cutremur mare nu se potriveste, ca sa glumim un pic, cu versurile dintr-un cuplet al lui Constantin Tanase, care se numea "Decat sa ai o fata mare, mai bine sa ai doua mai mici". Un cutremur important, la mare adancime se va produce in Vrancea. Cutremurele atipice, de exemplu cele din Campia Romana, sau din Banat sunt la adancimi mici. De aceea trebuie sa fim atenti la exploatarea gazelor de sist, care pot genera fracturari ale scoarte la mici adancimi.
Foto: Marcian Bleahu. Autor: Dan Manusaride.