PROFI a deschis la Bucuresti primul magazin de gheata din lume
profiice storepoloniapawel musial
De Mos Nicolae, Profi a inaugurat, la Bucuresti, PROFI Ice Store, cel de-al 200-lea magazin din retea si prima unitate de retail modern din lume construita din gheata. Totodata, este unul dintre cele patru magazine PROFI inaugurate in Romania in aceasta saptamana.
"A venit vremea sarbatorilor si a cadourilor. Ne-am gandit sa oferim un cadou special de sarbatori, pe care lumea sa-l vada si de care sa se bucure cu usurinta. Totodata, am vrut sa dovedim inca o data ca PROFI vine mereu cu inovatii in avantajul clientilor sai", a declarat Pawel Musial, directorul general PROFI.
Aproximativ 80 de tone de gheata transparenta au fost prelucrate pentru a deveni peretii si rafturile unui magazin de 150 metri patrati care functioneaza in inima Bucurestiului, in perioada dintre Sfantul Nicolae si Craciun.
Resursele locale de gheata cu transparenta de cristal sunt insuficiente si, desi productia pentru acest proiect a demarat inca de la inceputul lunii iulie, o cantitate considerabila de material a trebuit sa fie importata din Polonia pentru ca lucrarea sa poata fi definitivata.
Proiectul s-a bucurat de sprijinul ambasadei Poloniei si de cel al Primariei Municipiului Bucuresti.
"Suntem bucurosi sa sustinem idei indraznete, iar PROFI Ice Store este cu siguranta chiar asa ceva!", a declarat Excelenta Sa Marek Szczygieł, Ambasadorul Extraordinar si Plenipotentiar al Poloniei in Romania.
Pentru ca magazinul sa se mentina in perfecta stare pe toata perioada proiectului, temperatura ambientala este mentinuta la maximum -5C˚, iar cele peste 500 de produse puse spre vanzare au fost selectate atenti si vor fi plasate prin rotatie astfel in cat sa se mentina perfect la aceste temperaturi scazute.
Structura de gheata a fost construita de Ice Events, compania din Cluj care a furnizat si mobilierul hotelului de gheata de la Balea lac.
PROFI Ice Store este amplasat in piata George Enescu, in vecinatatea Ateneului Roman, a Hotelului Hilton si a Bibliotecii Centrale Universitare din Bucuresti.
In aceasta saptamana, PROFI a mai deschis alte trei magazine: la Botosani, Sannicolaul Mare si Timisoara.
Crescand de la 67 de magazine, in 2009; la 201 magazine si 5000 de angajati, in prezent, PROFI s-a extins agresiv, devenind cea de a doua mare retea de retail modern din Romania.
Firma este detinuta in proportie de 100% de Polish Private Equity Fund Enterprise Investors, companie ce administreaza unul dintre cele mai mari grupuri de private equity si venture capital din Polonia si din Europa Centrala si de est.