Secretele restaurantelor: de ce este bine sa iti pui pofta-n cui
cafearestaurantbucatariepreparatemeniu special
Restaurantele vor avea intotdeauna profit pentru ca toate au cateva secrete pe care niciun chelner nu le-ar spune clientilor. Insa, recent s-a creat o lista din care afli ce nu trebuie sa comanzi intr-un restaurant sau ce se intampla cu adevarat in spatele usilor bucatariilor.
Emisiunea Good Morning America si revista americana Reader's Digest au dezvaluit secretele pe care niciun chelner nu le-ar face publice.
Si totusi, toate acestea sunt dezvaluite din interior, de chelnerii din restaurantele americane care admit ca isi inseala cu regularitate clientii.
Un chelner sustine ca i-ar spune unui client vegetarian ca un anumit fel de mancare contine carne, indiferent daca este sau nu adevarat. Pentru el conteaza doar sa vanda produsul.
O chelnerita din Kansas spune ca dupa ora 20 vinde numai cafea decafeinizata pentru a nu mai spala doua cafetiere.
"Aduc la masa 12 cani de cafea, iar unor clienti le spun ca este cafea obisnuita, iar altora le spun ca este decafeinizata. Insa toate canile au cafea fara cafeina", declara chelnerita.
Nici laptele degresat nu este, de fapt, degresat. In afara celor de la Starbucks, nimeni nu mai considera ca este practic sa ai mai multe feluri de lapte.
De altfel, la micul dejun te poti pacali, in 99% dintre cazuri, cu o omleta facuta din pudra, nu din oua proaspete.
O alta chelnerita sustine ca "punem zahar in produsele pentru copii pentru a le face mai apetisante. Serios. Punem zahar mai mult chiar si in aluatul pentru pizza destinata copiilor".
Insa, jobul in restaurante are si un beneficiu cand stii la ce sa te astepti. De pilda, "acum, ca am lucrat intr-un restaurant, nu as cere niciodata lamaie in bautura. Toti ating lamaile. Nimeni nu le spala. Doar le curatam, le taiem si le aruncam in pahare", spune un angajat.
De altfel este bine sa iti pui pofta in cui cand vine vorba de peste in zilele de duminica sau luni. Motivul? "Pestele este adus la restaurant de doua ori pe saptamana, deci cel mai bine ar fi sa fie comandat de marti pana vineri", sustine un chelner.
Nici meniurile speciale nu sunt mai sigure.
"La multe restaurante, meniul special este facut din ceea ce trebuie vandut repede inainte sa se altereze. Fiti atenti la supa zilei. Daca are peste sau este vreun fel de gumbo, probabil contine produse de care vor sa scape repede", este pontul unui alt angajat.
La unele restaurante, in salate este adaugat dressing cumparat la borcan, nu facut in bucataria proprie.