Casuta poporului si bojdeuca sefului de stat
casa dantevizita casa dantecasa poporului
Pe vremea maretelor umbre... Mihai, Stefan, Corvine, se gasea mereu cate un neam grabit sa ceara pamant si apa de la tarisoarele romane. Refuzul insemna otravirea fantanilor si punerea de foc campurilor si satelor.
Cand nevoia te impinge la o atare strategie si la cat tribut ajungeam, in cele din urma, sa platim, cum si cu ce sa dai chirpiciul pe o zidire mai trainica? Cand dau turcii si tatari cu aceeasi regularitate cu care miliardarii dau navala si bancnote pe Costa de Azur, nu apuci sa pui geana peste geana, daramite piatra peste piatra.
Cand, cu ce si de ce sa ridici marete catedrale, daca este foarte posibil ca, daca nu le distrugi chiar tu, o vor face altii. Asa ca te multumesti cu superbe bisericute in nord de Moldova sau pe maluri de Olt si Arges.
Singurii care beneficiau de ziduri erau, firesc, domnitorii si curtenii lor, pe principiul ca nici creierul uman, seful intregului organism, nu sta-n calcai, ci este bine aparat de cutia craniana. Dar… cum arata cetatea de scaun a Sucevei sau ce a mai ramas din Curtea Domneasca de la Bucuresti se poate vedea cu ochiul liber.
Dupa cum, cu acelasi ochi liber, de partea romaneasca pusa la adapost de Carpati, se vad cetatea Sighisoarei, Branul, Rasnovul, la fel ca si castelele de pe Valea Loarei si din Paris, fortaretele din Austria, Germania, Elvetia.
Pe plaiurile noastre, spatiul locativ a ramas, de multe ori, mai ales la sate, la stadiul de bojdeuca, bordei, cocioaba, cascioara. De-abia din secolul al XIX-lea, Bucurestiul incepea sa semene a mic Paris… intr-un mare sat, cum suna expresia netrunchiata.
In toate aceste castele, palate, statea, nedemocratic, pe banii lui, dar munciti mai mult de supusi decat de el insusi, seniorul (regele, printul, ducele, contele), stapan al pamanturilor si cam si al locuitorilor din jur. Dupa iesirea omenirii din bezna Evului Mediu, dupa Revolutia engleza, dupa Revolutia franceza, dupa constientizarea si formularea unor drepturi inalienabile ale omului, dupa adoptarea democratiei ca sistem imperfect, dar singurul considerat viabil, niciun sef de stat ales sau mostenitor de tron al unei monarhii constitutionale, nu a stat si nici nu va sta in casuta papusilor, in bojdeuca lui Creanga, in casuta de huma, in casuta din copac…
De ce? Pentru ca locuinta de serviciu face parte din privilegiile pe care trebuie sa le aiba orice sef de stat, caci el are in fisa postului, elevatele griji, trebi ale statului. Daca se achita cu brio sau mizerabil sau deloc de aceste responsabilitati este alta discutie. Nu poa’ sa stea la bloc, sa-i bata vecinu’ de sus/jos in teava sau sa-i faca chef in miez de noapte. La fel, nu tre’ sa ajunga la el vreun raufacator, atentator.
Inainte de 1989, cel putin numeric, situatia spatiului locativ s-a imbunatatit in Romania. Dupa 1989 si inainte de 2008, din ce in ce mai multi cetateni si-au putut cumpara locuinte, dupa posibilitati, numai pe credit. Tot pe credit, au fost mobilate si dotate, tot dupa posibilitati.
Cine a facut cinstit avere sau cine da (nu neaparat bine) cu piciorul intr-o minge sta intr-un spatiu locativ pe masura. Corect! Sunt banii lui, nu de la stat, catre care, oricum, plateste taxe si impozite. Dar, inghesuiti sau nu intr-o garsoniera cu chirie sau intr-un... "residence" platit cu banii pe care urmeaza sa-i castige in viitorii 30 de ani, romanii sunt sensibili la subiectul locativ.
Tocmai de aceea, orice… agent imobiliar care arata poporului, asa, in stil de televiziune de garsoniera, o casa normala, Casa "Dante", pentru un protocol de stat (chiar daca de un discutabil gust), l-a castigat. Toate frustrarile, toate nemultumirile se insinueaza ca praful pe sub mobilele pe care le vad, mobile care ar face sa pufneasca in ras orice scrin si orice bucatica de parchet de la Peles sau din vreun renumit hotel parizian.
Veniti din pe nedrept numitele "cartiere dormitor" sau din altele in care nici macar sa dormi bine nu este posibil, cum era sa nu se caste guri si ochi. O… doamna pozeaza lafaita intr-un fotoliu si, cand i se face observatia ca nu are voie, pitigaiaza ca e din banii ei. E si din banii mei, si ai tai si ai lui… si asta nu ma face sa ma trantesc acolo unde nu-mi este locul… Intr-o alta secventa, aceeasi doamna care se poza-n fotoliu, isi scoate incaltarile (macar atat) si isi vara un picior in piscina. Definitoriu gest pentru cei care, luati de valul manipularii, isi baga picioarele in orice sunt asmutiti. Alti vizitatori s-au aratat nemultumiti ca nu pot intra peste tot, angajatii APPS fiind disperati sa pastreze starea vilei. Dar vizitatorii nu au nicio treaba. Nu li se imputa lor din salariu sau din pensie vreo ciobitura de mobila sau de marmura...
Asfaltul raschetat degeaba peste care se toarna altul nou numai pentru a se taia niste facturi, parcurile de modernizat care erau deja moderne, abtibildurile asfaltice care ne spun sa traversam strada pe trecere, semnalizarile acestora de zeci de mii de euro bucata, cheltuielile nejustificate ale institutiilor statului nu le vad.
Ochii lor se opresc si se leaga de o vila de protocol. Cineva spune ca este prea impresionata ca sa mai dea declaratii. Un domn zice ca, in cei 78 de ani de viata, el nu a vazut asa ceva. Dar, doamna, domnule, ati iesit macar din capitala, din regiune, din tara? Cate muzee ati vizitat, macar in tara? Ati fost la Gates sau la Slim Helu acasa? Ati citit? V-a preocupat arhitectura? Ati vazut macar o revista, romaneasca chiar, de amenajari interioare, ca sa aiba relevanta, ca, in onorabilele dvs. vieti, nu ati mai vazut asa ceva? Macar "Casa Poporului" ati vazut-o pe dinauntru?
Asa este: s-au taiat salarii si pensii (in sensul platirii CAS), dar asta nu inseamna ca mai marii unui stat - alesi democratic, probabil chiar de catre vizitatori - sau omologii lor straini care le-ar putea fi oaspeti, tre’ sa stea, cat timp sunt in functie, in case de nuiele sau chirpici...
Zilele trecute, la televizor si, ulterior, pe viu, sub proprii pasi, poporului i s-a mai dat o casa... "Casuta Poporului", o cocioaba pe langa a patra constructie din lume, edificata de Ceausescu, pe care, in furia Revolutiei, unora le venise mareata idee sa o demoleze. In 22 de ani de asa-zisa democratie, macar atat am castigat: nimanui nu i-a mai venit ideea stergerii de pe fata Pamantului...
Un produs media marca Rentrop&Straton 
