Noul-vechiul Han al lui Manuc
hanul lui manuchanrusticturismbucuresticapitalaintercontinentalmanager achizitiicapsa
Cu prilejul oricarei sarbatori mari si datatoare de zile libere, pe drumurile spre mare si spre munte, se revarsa sute de mii de automobile, cu milioane de pasageri doritori, pe buna dreptate, de relaxare in natura.
Daca, pe soselele si cele aproape doua autostrazi, se instaureaza isteria, orasele se depopuleaza. Strazi si carosabil apar ca niste rude frumoase ale slutelor din zilele de lucru. Bucurestiul (re)capata un aer (si la propriu) linistit, tihnit, dezirabil de... trait.
In acest Bucuresti, iesirile "la sosea" sau in din ce in ce mai bine amenajatul centru vechi chiar sunt o placere. La marginea acestui centru, sta una dintre cele mai vechi, daca nu cea mai veche unitate de gazduire din Capitala.
Pe vremea cand pe locul in care se ridica acum hotelul Intercontinental o fi fost teren viran, iar Capsa o fi fost in stadiul de proiect, Bucurestii aveau Hanul lui Manuc.
Si il mai au si acum, intrucat a fost redeschis. Nu conteaza in proprietatea cui o fi si nici daca o mai exista vreo disputa juridica. Cert este ca este in picioare, dar pastrand metehnele multor atractii turistice romanesti.
Intr-o capitala zgomotoasa si poluata, curtea interioara a hanului este ideala pentru a gasi racoare si liniste, doua ingrediente esentiale pentru ca bucatele sa-ti cada bine. De mare ajutor ar fi si ingredientele si gustul acestora.
Care sunt la o oarecare inaltime. La care nu se ridica ambientul. Nu prea sunt semne de renovare, cel putin in curte, iar meniurile, cel putin cele destinate romanilor, sunt niste coli printate la imprimanta si legate neglijent cu o sfoara de impachetat. Rustic, nu? Ca la han. Macar de s-ar fi mers pe ideea asta.
Multe dintre mesele pentru doua persoane sunt prea mici. Probabil ca managerul de achizitii (daca o exista asa ceva) si-a consumat tot interesul cand a facut efortul de a cumpara umbrelele noi si instalatia de facut vapori.
Cand a ajuns la mesele pentru doua persoane, nu s-a obosit sa raspunda la o intrebare simpla: "cel mai voluminos preparat culinar incape pe aceste mese, cu tot cu tacamuri, oliviera, scrumiera, solnita?" Pe urma, daca tot esti la han si ai un meniu legat cu sfoara, de ce nu asezi farfuriile pe napron sau ce zic eu napron, pe o bucata de lemn sau pe o tesatura de rafie sau din pai, in loc de unele pe care este tiparita o reclama veche la Coca-Cola?
Si, tot la han fiind, pana la un moment dat, de ce pui adaptari instrumentale dupa melodii cantate de Sinatra si chiar dupa "Ave Maria", in loc sa tocmesti lautari. E drept, mai pe seara, se produce un fel de lautar, da’ n-are lauta, ci vioara si este acompaniat de o orga electronica…
Asadar, hanul este un amestec de lucruri bune si rele, de nuci in perete cu meniu libanez, de interes si dezinteres, exact cam cum se intampla in intregul turism romanesc pe care romani si straini il onoreaza si nu prea.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
