Sufletul fara de casa si oamenii fara de suflet
sufletsoartahomelesscasapaznicimagazin de lux
Nu cu mult timp in urma, o stire facea placuta senzatie in intreaga lume: un cuplu de norvegieni care pleca in vacanta si-a lasat casa pe mainile unui cersetor roman.
Mila, mila, umanitate, umanitate, dar, cu siguranta, daca ramaneau fara ceva din casa, daca aceasta ar fi fost devastata, cei doi isi permiteau sa inlocuiasca tot. S-au gandit ca pot face o fapta buna, neriscand mare lucru, atunci au riscat si au facut o fapta buna.
Este duminca dimineata. Ploua. Nu numai la Oslo, ci si la Bucuresti. Pe una dintre cele mai frumoase cai ale patriei, la poala unui magazin de everestice fitze si preturi, si-a facut culcusul o batrana. Toata averea ei: doua valize si o catea cu doi pui albi, frumosi ca o soarta mai buna.
Batrana poarta zdrente care, candva, avusesera statutul de haine, aproape rivalizand cu cele din vitrina langa care s-a aciuat. De vis-a-vis, paznicii unei cladiri sorb cafeaua, nicotina si spectacolul. Se uita cu dispret la cea pe care o numesc baba. Fiecare are iluzia ca este atat de minunat, incat nu poate ramane fara acoperis.
Cele mai multe mistouri sunt starnite de contrastul dintre mizeria femeii si luxul magazinului, in dreptul caruia, rasar doi politisti locali, ambii privind-o pe batrana de la peste 1,85 metri altitudine. De acolo de sus, probabil ca batranica este mica, mica de tot, atat de mica incat nici nu mai aduce a fiinta umana.
Cu toate acestea, politistii se milostivesc cu ideea ca batrana ar cunoaste limbajul articulat. Cu aceeasi milostenie, cei doi ii spun ca e musai sa plece. Da, batrana chiar poate articula cuvinte: "Va rog sa ma lasati in pace!" - repeta ea de vreo zece ori. Le vorbeste politistilor mai politicos decat superiorii acestora, dar degeaba. In cele din urma, ridica tonul, dar nu la semenii ei uniformizati, ci pentru a-si striga disperarea ca, dupa ce i s-a luat casa, acum nici macar dreptul de a se aciua nu-l mai are.
"Oameni buni, nici sa ma adapostesc de ploaie nu ma lasa, oameni buni!" Desigur, oamenii buni care trec pe acolo nu ii arunca priviri la fel de bune, asa ca femeia nu se mai cearta cu soarta si incepe sa-si stranga carpele, in timp ce politistii se grabesc sa raporteze prin statie o noua misiune indeplinita.
Batrana se inhama la sfoara de care a legat valizele mai usoare decata soarta-i. Incepe sa le taraie ca pe niste cruci, pe mareata cale bucuresteana, in ropotul indiferent si rece al ploii si in dangatul la fel de... cald al clopotelor bisericilor din apropiere...
Un produs media marca Rentrop&Straton 
