Valizele pentru Brazilia poate ca n-au fost fabricate inca
romaniagreciabarajcampionatul mondial de fotbalmutu
Inaintea meciului decisiv pentru calificarea echipei nationale de fotbal a Romaniei la Turneul final al campionatului mondial de fotbal Italia 1990, se zvonea ca tovarasul Ceausescu le-ar fi spus jucatorilor sa vina la stadionul pe care urma sa joace cu danezii, cu bagajele facute.
Daca pierdeau, plecau in bejanie; daca invingeau, bagajele facute le prindeau bine pentru Italia. O fi fost, n-o fi fost asa, cert este ca "ai nostri" au mancat pamantul, in combinatie cu ceva jar si asezonat cu bucati de gazon si, in cele din urma, s-au calificat la ceea ce avea sa fie unul dintre cele mai frumoase turnee finale.
Dupa inca patru ani, bagajele erau gata si pentru SUA, iar, dupa alti patru, pentru Franta. Apoi, pauza! In loc de turnee finale, bagajele au fost facute mai mult pentru plecari la cluburi din strainatate sau in vacante exotice.
Daca, in anii ’90, suporterii nu prea stiau si nici nu prea-i interesa ce papa Hagi, pe cine mangaie Gica Popescu, ce haine poarta in timpul liber, pe masura tabloidizarii presei si a societatii romanesti, durata unei partide de fotbal a ramas 90 de minute, dar durata meciului presei cu jucatorii a crescut spre 24 de ore.
Vietile personale le sunt despicate de satarul hartiei de ziar si de bisturiele de pixeli. Dar, pana la urma, asta este rolul presei. Cum un jucator trebuie sa acopere o suprafata de teren, asa trebuie sa acopere presa subiectele si paginile.
Partea proasta este ca jucatorii, nu numai ca citesc presa si se uita la stiri, in loc sa se concentreze la antrenamente si mai ales la meci, dar se mai si supara, se mai si enerveaza ca sunt criticati sau intepati.
Aici, rolul antrenorului este crucial. El nu numai ca nu trebuie sa le dea voie sa aiba... lecturi ante-meci, ci mai ales sa le explice ca acestea le pot distrage/distruge atentia de la joc, le pot face praf concentrarea la care oricum nu exceleaza.
Cantonamentul nu este locul in care antrenorul ii aduna pe toti jucatorii unei echipe si pe medici, maseuri ca sa socializeze, ci este locul in care 100% din cei convocati au ca singur scop victoria.
Pana dupa obtinerea acesteia, cantonamentul nu este sezatoare, nu este talk-show, nu este poiana lui Iocan. Iar asta trebuie sa explice orice antrenor de fotbal sau de bambilici.
Si mai rau este ca jucatorii insisi gasesc timp sa posteze bucati din vietile lor pe Facebook. In loc sa vrea sa ajunga goal-getteri, asteapta cu infrigurare sa devina... like-getteri.
Habar nu am cati ani are Mutu, dar, din moment ce este in prag de retragere, s-ar presupune ca a atins si chiar a depasit asa-numita varsta a maturitatii.
Cu toate acestea, la o zi dupa infrangerea administrata de echipa Greciei, el nu are alta treaba decat sa faca misto, pe pagina sa de Facebook, de antrenor, obtinand, in schimb, o ploaie de like-uri.
Mai mult ca sigur, in loc sa-si vada de pregatirea meciului de marti, in loc sa faca pe dracu-n patru sa nu intre pe teren deja batuti si mai ales sa nu iasa in aceasta stare, fotbalistii vor avea un meci intre ei si cu presa, vor aprinde discutii, dezbateri daca Mutu a avut sau nu dreptate.
Pentru meciul de marti, nu-si vor face nici bagajele, nici temele. Cat despre valizele pentru Brazilia sau Qatar, poate ca acestea nici nu au fost fabricate inca, iar Mutu le-a dat foc celor pe care le avea...
Un produs media marca Rentrop&Straton 
