Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Cum nu rade economia la glumele guvernamentale cu IMM si banci

Cum nu rade economia la glumele guvernamentale cu IMM si banci
de la 19 Iul. 2013
Cum nu rade economia la glumele guvernamentale cu IMM si banci Tags: glume pontacreditare immbanciisarescu

Pentru a repara nedreptatea - dupa propriile spuse - ca se vede, in fiecare zi, cu cel putin doua-trei mari companii si mai putin cu micii intreprinzatori, premierul Victor Ponta a participat, induplecat - tot dupa propriile spuse - de Maria Grapini la lansarea "Cartei Albe a IMM-urilor din Romania".


Pe sistemul, cu oricine te-ai intalni arata ca-ti pasa, ca intelegi ca stai si "cujeti" la problemele lui, Ponta le-a zis patronilor de mici si mijlocii intreprinderi ca stie importanta sectorului lor.
 
Dar, pana la urma, cum orice poate fi subiect de bascalie si de tragere de sireturi, premierul a emis, la fel de usor ca o ordonanta de urgenta, si o gluma chiar daca a recunoscut ca este amara, "dar sper, totusi, sa vedeti partea placuta din ea: vreau sa va felicit ca, in ciuda eforturilor guvernelor, inca mai supravietuiti"...
 
"Sunteti extrem de rezistenti si toate guvernele din ultimul timp, nu mai vorbesc, repet, cred ca au facut, sigur, fara voie, nu cu voie, toate eforturile, ca dumneavoastra sa nu mai existati", a... glumit  Ponta.
 
Daca vreun intreprinzator a ras chiar si cu un nanometru patrat de gura la aceasta... gluma dulce ca agurida, atunci sa nu se mai mire ca afacerile-i incep sa se strepezeasa si arieratele sa nu i se mai plateasca.
 
Fara sa mai glumeasca, Victor Ponta a recunoscut ca Guvernul face concurenta neloiala IMM in fata institutiilor de credit: "banca, intre Guvern si dumneavoastra, prefera sa dea bani Guvernului. Sunt siguri banii, acum este si stabil, este cel mai simplu lucru: se intalnesc cu trei oameni de la finante si au rezolvat problema...
 
Cred ca este o concurenta neloiala, care, pur si simplu, va distruge si, atunci, politica Guvernului este de a incerca sa iesim pe piete externe si de a lasa cat mai mult din lichiditatea nationala pentru dumneavoastra"...
 
Prim-ministrul a gasit sa mai spuna repede ceva ce IMM n-or fi stiind pe propria epiderma: "problema numarul unu a Romaniei si a Europei este lipsa creditului, cea mai mare problema".

Ponta a aratat ca, daca, pana in 2008, bancile dadeau credite oricui si oricum, dupa criza financiara, cel mai greu lucru din lume a ajuns sa iei un credit.
 
Intr-o declaratie presarata cu niscaiva cacofonii si masculinizari de substantive de gen feminin, Ponta a continuat: "Cel mai rapid lucru pe care-l face banca este sa vina sa va execute. Bancile s-au transformat in agentii imobiliare, in agentii de vanzari de autoturisme, de active ale dumneavoastra.
 
Cand va duceti, insa, sa cereti un credit, situatia este cumplita. Evident ca nu putem influenta in mod direct. Si aici este o problema specifica Romaniei: faptul ca nu mai avem o banca romaneasca mare.
 
Eximbank-ul, atat cat poate, sustine pe zona de exporturi, CEC-ul... tot astept sa-l vad ca este o banca romaneasca si ca sprijina micile intreprinderi romanesti. N-as vrea ca CEC-ul sa fie tot o banca ca toate celelalte. Dar, ma rog, asta-i o problema de politica bancara".
 
Asadar, fara sa glumeasca (nici macar amar) prim-ministrul insusi recunoaste ca acordarea de credite tine de politica fiecarei banci, a celor putine de stat si a celor multe care nu (mai) sunt de stat si care toate - ce sa vezi? - concureaza pe aceeasi piata.
 
In aceeasi zi in care premierul facea glume amare, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, declara ca a supraevaluat "masiv si dureros" capacitatea administrativa a Romaniei de a absorbi fondurile europene.
 
"Si acum ma intreb cum de nu reusim sa accesam niste bani gratis, cand avem atata nevoie de ei la nivel micro, vorbim de subcapitalizarea intreprinderilor. De aceea nu le dau bancile bani. Nu au baza de capital", a spus Isarescu.
 
In afara de asta, am vazut ce s-a intamplat cat timp au existat puzderie de banci romanesti, care confundau scoringul cu gradele de rudenie sau prietenie, pentru care ochii frumosi, relatiile sau spaga erau singurele... garantii.

Ce s-a intamplat dupa ce aceste practici au dus la falimente rasunatoare a goluri in buzunarele deponentilor?
 
S-a intamplat ca bancile romanesti au fost privatizate sau au venit in Romania banci straine puternice, cu norme precise de acordare a creditelor. Desigur, nici acestea nu sunt infailibile, dar sunt mult mai aproape de logica.
 
Iar acest fapt, normele BNR, ajutorul actionarilor, posibilitatea fuziunilor si chiar banii castigati din concurenta neloiala a guvernului vor face ca, la o reuniune cu bancheri, vreun premier al Romaniei sa nu faca glume amare, la care economiei numai de ras nu-i arde, mirandu-se ca bancile sunt extrem de rezistente si ca toate guvernele au facut, fara voie toate eforturile ca sa nu mai existe...


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant
click pe cuvantul dorit


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor

Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement