Marti 13, pisica neagra de petrol, democratia automobilului si dictatura resurselor
impozit profitpetrombmwaudipret benzinaapple
In ultima zi a lunii februarie, valoarea de piata a Apple depasea 500 de miliarde de dolari. Compania dispunea de lichiditati de 97,6 miliarde de dolari. Numai in ultimul trimestru al anului trecut, Apple a avut profit de 13,1 miliarde de dolari.
Profitul obtinut, in 2011, de BMW, inainte de deducerea dobanzilor si taxelor, a urcat cu 56,9%, la 8 miliarde de euro. Si Audi a anuntat un profit operational de 5,3 miliarde de euro si un profit net de 4,44 miliarde de euro. De asemenea, Volkswagen a obtinut un profit net record de 15,4 miliarde de euro.
Colosul Daimler, compania mama a Mercedes-Benz, a realizat un profit net de 6 miliarde de euro. La randul sau, Porsche a avut, anul trecut, cel mai mare profit operational din istoria sa de 80 de ani: 2,05 miliarde de euro, in crestere cu 22%.
Vi se pare vreunul dintre aceste profituri nesimtite? Mai ales ca, ce sa vezi, sunt obtinute de reprezentantii de frunte ai industriei auto. De ce le-au obtinut? Pai, pentru ca au vandut automobile in draci.
Intrucat au vandut automobile in draci, acestea a trebuit sa fie alimentate cu cantitati imense de benzina, motorina, GPL. In aceste conditii, de ce ar fi nesimtite profiturile obtinute de companiile petroliere?
In speta, de ce ar fi nesimtit profitul de 3,759 de miliarde de lei al Petrom? De mentionat ca Petrom nu vinde numai benzina si gaze. Daca chiar te impinge nevoia sa alimentezi de la Petrom, de ce sa-ti cumperi apa, sandwich-uri, ciocolata tot de acolo, la niste adaosuri de restaurant, pentru ca, pe urma, sa te miri “de unde fac astia atatia bani”?
Ce impozit a platit compania pe acest profit? Cata TVA si alte taxe a livrat la bugetul statului, asa cum este cat se poate de legal? Cati functionari de stat si-au primit lefurile din acest profit? Cate ajutoare sociale s-au platit? In aceeasi situatie sunt si celelalte mari, imense companii contribuabile la bugetul de stat. Mecanism simplu: consumatorul cumpara, compania de la care cumpara incaseaza; din aceste incasari, scade cheltuieli si taxe de livrat, si daca ele, incasarile, depasesc cheltuielile, obtine profit si plateste impozit pe acesta; din impozit, statul ar trebui sa intoarca spre acelasi consumator servicii, adica educatie (rasete!), sanatate (plansete!), drumuri (rasete!).
Evident, daca atragi atentia asupra acestor fapte, realitati, multi cred ca esti platit sa scrii “de bine” despre companii. Ca asa se crede in Romania (tara in care multi se mai sperie de marti 13 si de pisica neagra) ca nu poti avea opinii cat se poate de argumentate daca nu sunt si sponsorizate.
De ce nu se plange niciun fan Apple ca telefoanele sau tabletele sunt prea scumpe si ca se mai si umilesc in ultimul hal pentru ele stand la coada cu saptamanile? Pai, pentru ca a avut grija departamentul de marketing ca fanii sa nu aiba aceasta perceptie.
La fel, cine si-a cumparat vreun automobil produs de companiile sus amintite sau de altele de ce nu s-a plans ca sunt prea scumpe? Pai, tot pentru ca au vrut sa afiseze un statut, o sigla, pentru ca mai exista credinta ca dobandirea unei masini iti ridica statutul la etajul 9 din 10.
Cine isi ia masina a facut un calcul sa vada daca si-o permite? Raspunsul a fost da plin sau cu juma’ de gura (adica un credit, un leasing, parintii, prietenii). A facut un calcul sa vada daca isi permite sa si intretina masina si sa-i stinga setea de carburant? Nu prea. Mai ales ca, la fel ca el, au facut multi crescand, evident, cererea de benzina si de motorina. Cerere mare pentru un produs cu rezerve finite, preturi mari. Simplu ca la matematica.
Dar cine sa faca astfel de calcule, cine sa recunoasca, in primul rand, in sine, ca nu-si permite sa aiba o masina si ca oricat ar democratiza producatorii automobilul, aceasta democratie va fi amenintata permanent de dictatura imputinarii resurselor si, implicit, a preturilor mari la ele!