Pozitia mamei copilului

Pozitia mamei copilului pozitia copiluluicalin netzerluminita gheorghiuadrian titienivlad ivanovilinca goia

Chiar de Ziua Femeii, "Pozitia copilului" a ajuns in cinematografe. Descrierea succinta, prezenta si pe site-ul unuia dintre cinematografele in care ruleaza, spune ca "Pozitia copilului" vorbeste cu emotie, dar si cu umor, despre relatia dintre o mama dominatoare si fiul ei adult.
Este un film despre traumele sufocarii copiilor prin dragoste, despre amprentele pe care le lasa parintii asupra lor."
 
In prezentarile aparute in presa, filmul "este o radiografie a highclass-ului romanesc contemporan si vorbeste despre trafic de influenta si coruptie la nivel mic in institutiile de baza ale societatii si extensiile acestora asupra intregului sistem socio-economic din Romania de azi."
 
De aproape, fata-n fata cu panza din sala, exista, spre sfarsit, emotie, iar umorul este mai mult pentru "pustii" care inca mai chicotesc/hohotesc la injuraturi cu tenta sexuala, a caror menire este sa coloreze local.
 
Din intreaga lume, sunt stiri cu mame iresponsabile care isi lasa copii de 5-10 ani sa fumeze si sa se indoape, iar altele isi maltrateaza, molesteaza, abuzeaza copiii... Ei bine, mama... dominatoare din film se dovedeste, de fapt, una dintre cele mai tolerante din lume. Desconsiderata de propriul fiu mai ceva ca a mai zdrentuita carpa, primindu-i stoic injuraturile de ocnas pe viata, drama este mai mult a femeii, a mamei decat a plodului pe care, din prea multa dragoste, nu-l vrea intarcat vreodata.
 
Mult mai puternice sunt personajele din "Medalia de aur", in care tatal - magistral jucat de Victor Rebengiuc - nu isi sufoca fiul cu dragoste si din dragoste, ci l-a denuntat la militie pentru ca voia sa fuga din tara (!) este pedepsit de acesta cu o splendida, suverana ignorare.
 
In "Pozitia copilului", intuim ca "bebelusul" este tarat - ca orice copil de bani gata - ca nu a fost invatat, lasat sa se (mai) descurce (si) singur, ca mamica si taticul l-au sters la... nas din pruncie pana-n pargul adolescentei.
 
Iar prezentul il arata pe domnisor constatand brusc ca a trecut bine de tot de 18 anisori, tentat pana la Dumnezeu de independenta, de libertate, de ruperea de la sanul matern, in care bancnotele au luat locul laptelui.
 
Radiografie a high-class-ului romanesc? Posibil, in conditiile in care vedem inse cu blanuri, case, autoturisme, dar care se ridica din mijlocul unei reprezentatii de opera ca sa raspunda la mobil.
 
Coruptie la nivel mic in institutii? Da, dar de a carei existenta poate numai strainii din state extrem de civilizate afla cu uimire vazand un film... de arta...
 
Marketingul "de premiu" a functionat bine, atragand in sala relativ multi tineri care mai mult au intrezarit decat au vazut filmul (nu este mult mai aproape de realitate sa faci cunostinta cu o pelicula in acest fel, decat incadrat de papioane, la premiera oficiala?) printre multe aruncari de ochi pe ecranele smartphone-urilor, raspunzand mesajelor de pe Facebook sau de pe e-mail...
 
Trist, foarte trist si foarte... tristi, dar, totusi, nu poti sa-i condamni la moarte (prin plictiseala), caci care este menirea artei? Sa te faca sa uiti de cotidian, de griji, de tine insuti, de probleme.
 
Nu poti sa-i condamni pentru pragmatism, intrucat, in multe momente, ai impresia ca nu esti spectator, ci ascultator de teatru radiofonic. De fapt, parca regizorii acestei forme de arta se straduiesc mai mult sa umple spatiul de creatie...
 
In afara de asta, ecranele OLED/AMOLED le-au odihnit ochii degraba obositi de baletul exasperant (spre deosebire de cel justificat din "Patru luni, trei saptamani si doua zile") - al aparatului de filmat. 
 
In aceeasi tehnica, o vedem zeci de secunde, pe mama progeniturii  cum isi ofera propriei derme beneficiile cremei hidratante, inainte de a obloji echimozele "pruncului" cu un gel al carui nume este mentionat - ca doar e sponsorizare! - ca multe alte produse, mai ales farmaceutice ale caror denumiri sunt repetate obsesiv.
 
Pe mama… dominatoare o mai vedem scotocind printre lucrurile lu' ala micu', scotand la iveala, cu mirare, un lubrifiant sexual (din nou, amuzament pentru pustime) dupa care isi incheie incursiunea in locuinta fiului - cumparata, mai mult ca sigur, tot de catre ea - cu o usurare sonora pe "tron". Si nu ar fi nicio problema daca secventa respectiva ar fi spus mai mult decat picaturile care se scurg din trupul oricarei femei…
 
De-abia, la sfarsit si... in sfarsit, rolul Luminitei Gheorghiu devine solicitant. In cadru, doua mame (si un tata, bravo pentru Adrian Titieni! si, de asemenea, pentru Ilinca Goia si Vlad Ivanov) care isi plang fiii: una pe cel mort in accident, cealalta pe fiul care, desi in viata, este la fel de irecuperabil pierdut.
 
Ultima replica a filmului - "Mama, deblocheaza-ma!" - si deschiderea usii automobilului pot fi semnul intarcarii. In sfarsit, Peter Pan prinde ceva testosteron si gaseste puterea de a cere ruperea de matca si de a-si asuma responsabilitatea pentru propriile fapte...

Asadar, un film de la care probabil ca asteptarile erau mult mai/prea mari. Acesta este riscul premierii: de la un castigator de olimpiada internationala - sa zicem de limba germana - te astepti sa scrie si sa vorbeasca fluent, fara accent si fara balbe.