Superba scrisoare a unui refugiat fiscal

Superba scrisoare a unui refugiat fiscal gerard depardieutaxe si impozitemariri taxedrepturile omului

Pe vremea cand o calatorie dus-intors pana in Indii dura cam 13 luni, natiuni cu iesire la mare au valorificat acest dat si au plecat sa colonizeze, civilizeze si, in primul rand, sa faca bani peste multe mari si multe tari.
La fel, de acolo, au ajuns, tot dupa drumuri care durau cu lunile, cu anii, dupa peripetii, primejdii, boale si alte suferinte, locuitori care voiau o viata mai buna, imposibil de gasit in statul in care salasluiau si pe care-l numeau patrie.
 
Dupa ce, gratie revolutiei franceze, engleze, gratie unor minti mai luminate decat Campiile Elizee din Paris in prag de Craciun, au fost formulate si cu mult sange castigate nistre drepturi pe cat de logice, pe atat de inalienabile ale omului, au fost definite statutul de refugiat, de emigrant.
 
Cu drepturile omului, unii romani au facut cunostinta direct, in iarna calendaristica (dar primavara, din punct de vedere meteorologic) anului 1989. Pana atunci, citisem si invatasem despre ele numai la istorie.

Din 1989 si pana astazi, unii dintre noi au uitat sau - si mai trist - nici nu au apucat sa stie ce drepturi au sau - ingrozitor de-a dreptul - nici nu-i intereseaza...
 
Odata cu prabusirea cortinei de fier, cu globalizarea (fara precedent)  datorata comunicatiilor si telecomunicatiilor, drepturile si libertatile cetatenesti au capatat, in statele civilizate si democratice, noi valori.

Poti sa te nasti in Slovenia si sa ajungi fermier in Norvegia. Pleci din Romania si predai lectii de snorkeling in Seychelles. Esti francez si ai magazin pe Coasta de Azur, inveti rusa si chineza ca de acolo vin noii turistii si noii bani.
 
De aceeasi libertate s-au bucurat si companiile care s-au relocat nu te miri pe unde, ci dupa calcule si studii, ajungand, mai intai in Taiwan, dupa aia, buluc in China, pentru ca, acum, cand China a (re)devenit imperiu, sa caute si sa gaseasca refugii in Bangladesh, Vietnam sau in ceea ce se anunta cu surle si trambite noul El Dorado: Africa.
 
Evident, toate aceste relocari au fost facute in defavoarea si cu multa suferinta pentru forta de munca autohtona si a dus la ridicarea prin tehnologizare a ceea ce pana mai ieri erau state sarace.
 
Dar asta este libertatea! O companie poate fi (men)tinuta in tara de origine daca statul respectiv ii ofera conditii fiscale, daca sindicatele si membri lor dau dovada de mai multa persmisivitate, de fapt, de realism.
 
Nu asa cum face statul francez care vrea sa-si cocoseze cu impozitele cetatenii bogati. Care, ce sa vezi, liberi fiind, isi iau multele si scumpele jucarii si pleaca, devenind… refugiati fiscali.

Ultimul celebru plecat este actorul Gerard Depardieu. Dupa ce s-a mutat la o aruncatura de bat de Franta, adica in Belgia, Depardieu a fost criticat, jignit, ridiculizat de Jean-Marc Ayrault.
 
Cine este acest monsieur? Pai, premierul francez. Potrivit wikipedia, omul a imbratisat de tanar cariera politica si a fost ba profesor, ba  primar. Deci, toata viata a lucrat la stat si a fost platit de stat, platind, bineinteles, si el impozit, ca toata lumea.
 
De fapt, nu ca toata lumea. Cat impozit a platit, in 45 de ani, Depardieu? Nu mai putin de 145 de milioane de euro! Iar, pana sa plece, actor-actor, dar crease 80 de locuri de munca.
 
Intr-o superba scrisoare deschisa, Depardieu isi anunta... premierul ca ii preda pasaportul francez si dreptul la securitatea sociala de care nu s-a folosit niciodata.

”Noi nu mai avem aceeasi patrie! Sunt un adevarat european, un cetatean al lumii, asa cum mi-a spus tatal meu intotdeauna”, scrie Depardieu.

Pana cand sefi de stat si de guverne vor intelege asta, pentru a multumi pe cat mai multa lume, ar trebui sa nu se mai lafaie, sa nu mai traiasca ei in lux, de parca ei l-ar fi creat, de parca ei ar fi intreprinzatori si oameni de afaceri...