Analizele Manager.ro: Si occidentalii emigreaza. Destinatii preferate de locuitorii tarilor afectate de criza euro

Analizele Manager.ro: Si occidentalii emigreaza. Destinatii preferate de locuitorii tarilor afectate de criza euro criza eurosomajul in spanianorvegialocuri de munca in germania

“De mult timp nu mai aveam niciun venit. Parintii mei, deja in varsta, imi plateau lunar cei 540 de euro, rata pentru un credit imobiliar. Nu-mi gaseam nimic de lucru si previziunile erau foarte sumbre. Ideea sa parasesc Spania mi-a venit cand eram intr-un bar si ma uitam la televizorul amplasat intr-un colt. Se difuza emisiunea «Spanioli in lume» si aparea acolo cineva care locuia in nordul Norvegiei si castiga, spunea el, echivalentul a vreo 4.000 de euro pe luna. Parea foarte multumit individul. Si mi-am spus: «Paco, aici trebuie sa te duci!».”
Asa incepe povestea lui Francisco Zamora, in inginer de 44 de ani din Alcantarilla, relatata de ziarul El Pais. Incurajat de emisiunea vazuta si de cele cateva informatii pe care le stia despre Norvegia – tara bogata in petrol si gaze naturale, cu programe de asistenta sociala bine puse la punct si cu un somaj de doar 3% - spaniolul a apelat inca o data la ajutorul financiar al parintilor si s-a indreptat spre Bergen.

N-a fost nicio problema sa ajunga pana acolo. Norvegia, chiar daca a refuzat sa faca parte din Uniunea Europeana, este semnatara a acordului Schengen, ca urmare spaniolii, ca mai toti cetatenii UE, au drept de libera intrare in tara. Doar ca, sosit la fata locului, proaspatul imigrant s-a lovit de trei lucruri asupra carora nimeni nu-l avertizase: frigul patrunzator, limba absolut imposibila si preturile exorbitante.

“In Norvegia, daca nu stii norvegiana sau engleza esti mort, nimeni nu te baga in seama. Prima saptamana am dormit in gara. Aveam un rucsac mititel, care incapea in seifurile pentru bagaje, iar pentru spalat plateam 5 coroane (0,75 euro), taxa pentru a folosi baia. Intr-o zi m-am intalnit insa cu un alt spaniol si el mi-a vorbit de un adapost social unde puteam sa stau ziua la caldura si sa si primesc ceva de mancare.”

Francisco Zamora a ajuns astfel, asemeni multor conationali, la caminul Fundatiei Robin Hood amenajat pe spatiul a doua etaje intr-o casa din lemn din centrul orasului Bergen. Infiintat in 2003, caminul a fost destinat initial norvegienilor saraci – “saraci” fiind considerati cei care nu pot plati 4 euro pentru o cafea intr-un bar – dar ulterior si-a deschis portile si pentru polonezi, cehi, slovaci si mai nou, iata, pentru spanioli.

La inceput soseau aici barbati de toate varstele, apoi au inceput sa vina femei in jur de 30 de ani, singure, si in final familii intregi. Dar toti au avut mari dificultati in a-si gasi slujbe, pentru ca niciunul dintre ei nu vorbea norvegiana sau engleza. Ca urmare, cei mai multi au ajuns sa traiasca in saracie, iar presa locala nu a intarziat sa scrie despre povestile lor, intrigata de faptul ca in Bergen, un oras unde nu prea exista vagabonzi, au aparut dintr-o data vagabonzi de lux – asa-numitii “refugiati ai monedei euro”.  

“Au fugit de criza din Spania, dar viata
in Bergen nu este asa cum si-au imaginat-o!”

- asa suna titlul unui articol din ziarul Vart Land. “Niciodata nu am vazut o situatie atat de dureroasa aici, in Norvegia”, scrie Astrid Norheim, autoarea articolului. “Ceea ce vad acum imi aminteste de o vizita pe care am facut-o la Moscova in timpul crizei de la sfarsitul anilor ’90, cand rusii din zonele rurale au inceput sa migreze inspre orase, cautand slujbe. Au sfarsit ruinati, prin adaposturi.”

Spaniolii din Norvegia traiesc acum o drama similara. Cei mai multi, ca si Francisco Zamora, au sosit aici dupa ce au vazut emisiunea “Spanioli in lume” (au fost trei editii dedicate Norvegiei, cu o audienta de cca 3 milioane de telespectatori per editie), convinsi ca aceasta tara, una dintre cele mai bogate din lume, nu poate fi decat alegerea corecta.

Aici au gasit insa altceva – nu prosperitate, ci doar usi trantite in nas, totul pe fondul unei atitudini ostile, ilustrate foarte limpede de o declaratie cinica a ministrului muncii, Hanne Bjurstrom: “Imigrantii europeni care nu-si gasesc de lucru aici trebuie sa plece, Norvegia nu poate sa se ocupe de ei.” Iar de lucru isi pot gasi doar imigrantii super-calificati si care vorbesc limba.

Solutia ar putea veni din Germania

Spania si Germania au mai colaborat in domeniul fortei de munca. In 1960, cele doua tari – Spania si RFG, mai exact – au semnat un acord de recrutare in urma caruia 500.000 de muncitori necalificati au migrat, intr-un interval de 10 ani, spre sectorul industrial vest-german aflat atunci in plin avant (80% din ei s-au intors, dupa expirarea contractelor, in Spania).

Fenomenul a constituit atunci o importanta sursa de bani pentru regimul de la Madrid al generalului Franco si a permis o acoperire a deficitului de mana de lucru din Germania, inspirand in 1971 chiar si un film - “Vente a Alemania, Pepe!” (“Vino in Germania, Pepe!”) – care avea ca subiect exact aceasta migratie in RFG a taranilor din Galicia, Andaluzia si Extremadura.

Contextul actual este insa destul de diferit. Germania de astazi nu traieste niciun miracol economic, desi inregistreaza o crestere datorita exporturilor, dar sufera, ca si in urma cu 50 de ani, de un mare deficit de forta de munca, de data asta calificata. Iar problema nu va putea fi rezolvata fara sa se faca apel la imigranti. Potrivit Agentiei federale pentru ocuparea fortei de munca din Gemania, vor trebui adusi 800.000 de straini, cu referire precisa la inteligentele neexploatate din tarile europene care se confrunta cu dificultati.  

800.000 de locuri de munca - asta suna bine, atat pentru guvernul de la Madrid care are nevoie sa transmita populatiei sale un mesaj optimist in contextul de austeritate impus de autoritatile europene, cat si pentru guvernul de la Berlin, criticat la Bruxelles pentru politica sa economica egoista si aroganta.

Este insa aceasta oferta germana cu adevarat valoroasa?

Altfel spus, declaratiile politice coincid cu realitatea din teren? La Berlin exista deja cateva mii de spanioli cu studii superioare, dar statisticile arata ca joburile pe care si le-au gasit sunt precare si in regim part-time. De-aceea unii analisti apreciaza ca din cele 800.000 de locuri de munca vehiculate de autoritatile germane spaniolii n-ar putea beneficia decat de cateva mii. Si asta per total, pana in anul 2025.  

Concluzia, asadar, nu este extraordinara. S-ar putea sa asistam in momentul de fata nu la un remake modern dupa “Vino in Germania, Pepe!”, asa cum ar dori toti. Ci mai curand la un remake dupa un alt film - “Bine ati venit, mister Marshall!”, o capodopera din 1953 a cinematografiei iberice despre sperantele desarte aduse de Planul Marshall intr-un mic sat spaniol.