Realegerea lui Erdogan. Cum a fost posibila? alegeri turcia 2018erdoganvictorie erdogan

Duminica din data de 24 iunie 2018 a marcat o noua cotitura in istoria Turciei, dupa ce presedintele Recep Tayip Erdogan a iesit invingator din alegerile anticipate cu 53% din totalul voturilor exprimate, urmand sa isi continue mandatul de “Sultan” al Turciei pentru urmatorii 5 ani.
Dupa doua mitinguri uriase ale contracandidatilor sai, Muharrem Ince (Partidul Republican al Poporului – centru-stanga) si  Selahattin Demirtas (8%), Erdogan a demonstrat ca cifrele din strada nu se potrivesc cu cifrele de la urne.
Evident, pe fondul unei Europe bantuite de iliberalismul Ungariei, jocurile lui Putin, un aliat din ce in ce mai problematic care a provocat un razboi economic (SUA) si asaltul asupra Justitiei din Romania, rezultatele scrutinului de saptamana trecuta au provocat un nou val de ingrijorare.

Multi oameni au crezut sau au sperat ca, dupa toate epurarile masive pe care Sultanul le-a comandat, atat inainte cat si dupa tentativa de puci esuata in 2017 de catre o parte din fortele armate. Desi uimirea este mare pentru unii, prepun sa trecem printr-o retrospectiva a istoriei recente a Turciei pentru a intelege de ce oamenii nu se tem (inca) de un regim iliberal sub Erdogan.

Recesiunea din Primul Razboi Mondial

Incepand cu 1RM si pana in 1923 (Destramarea Imperiului Otoman), economica turca a trecut printr-o perioada grea marcata de lipsa utilajelor si masinariilor moderne in ceea ce priveste toate ramurile economiei turce, bazata in mare parte pe agricultura.

Singurele fabrici de alimente de baza cum ar fi zaharul si faina erau sub controlul strainilor ca rezultat al capitularii. In timp ce Romania cunostea o prosperitate cum nu mai vazuse pana atunci, fiind parte din tabara castigatorilor in razboi, Turcia se confrunta cu o saracie nemaintalnita in cei 600 de ani, timp in care a format un imperiul ce echivala cu Imperiul Roman ca prosperitate.

Dupa incetarea ostilitatilor, economia turca a inregistrat o crestere de aproximativ 87% in agricultura si 4% in industrie si servicii datorita lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne si primul presedinte ales prin vot secret uninominal de catre poporul turc dupa caderea inevitabila a Imperiului Otoman.

Atatürk instaureaza niste politici liberale bazate pe acumularea de capital privat, incurajand initiativele cetatenesti, iar din anii 30 s-a bazat pe acumularea de capital de stat pe fondul unei crize economice globale si a razboiului ce a urmat.

Economia Turciei a stagnat in perioada Marii Crize Economice si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, deoarece Turcia a fost nevoita sa redirectioneze multi bani catre Armata pentru a-si pastra neutralitatea declarata.

Loviturile militare din 1960 si 1970

In anul 1960 un grup format din 38 de ofiteri ai armatei turce i-au arestat pe Prim-ministrul turc Adnan Menderes, pe Ministrul de Externe Fatin Zorlu si pe Ministrul de Finante Hasan Polatkan si au fost executati.

Motivul acestei interventii a fost din cauza ca guvernul Partidului Democrat aflat de 10 ani la putere incepuse sa devina unul autoritarist, eliminand opozitia in propriul partid si infiintand Comitetul de Investigare prin care cenzura, adversarii si chiar ziaristii liberi puteau chiar sa trimita oamenii la inchisoare prin verdictele lor.

In ciuda aderarii la NATO si incercarii de apropiere fata de Occident, Turcia se confrunta cu un alt val de saracie si somaj, iar prin rasturnarea guvernului lui Menderes lucrurile nu s-au imbunatatit. Guvernul a inceput sa creasca cheltuielile publice, suprasolicitand economia.

Efectele guvernului condus de catre generalul Ismet Inonu (1961-1965) si mai apoi de catre Suleyman Demirel (1965-1970) au fost devastatoare: devalorizarea lirei turcesti, triplarea inflatiei, rata somajului de 15%.

In 1970 are loc ce-a de-a doua interventie a Armatei cand Generalul Sef Memduh Tagmac i-a inaintat prim-ministrului Demirel un memorandum prin care-l avertiza ca daca nu va fi capabil sa formeze un guvern credibil si competent, isi va exercita dreptul de a prelua puterea, conform Constitutiei. Dupa o sedinta de 3 ore cu propriul cabinet, prim-ministrul Suleyman Demirel demisioneaza. Acesta urmeaza sa revina ca premier intre 1975-1978 si 1979-1980.

Reformele lui Ozal  

Intre 1983 si 1989, sub conducerea lui Turgut Ozal, Turcia cunoaste niste reforme liberale fara precedent, impunand niste masuri de austeritate, concentrandu-se pe diminuarea importurilor si retragerea de pe piata a unei mari cantitati monetare, prin care a reusit sa scada rata inflatiei de la 133% la 35%.

Alte masuri ale programului sau de guvernare au inclus si o deschidere economica fara precedent atat catre Europa cat si catre fostele state ale blocului sovietic, inclusiv Romania, Bulgaria, Georgia, Crimeea, Kargastan si Uzbekistan.  

Masurile de austeritate ale guvernului condus de Ozal au fost dure, cel mai mult lovind in clasa de mijloc, dar in timp chiar si Fondul Monetar International s-a aratat impresionat de neasteptatul boom economic adus de acele masuri.

Ozal cedeaza scaunul de Prim-Ministru pentru a deveni Presedinte din 1989 pana in 1993, cand este gasit mort in circumstante suspecte, inca in timpul functiunii.  

 

Republica Turca sub Erdogan

Erdogan impreuna cu partidul AKP au preluat puterea in Turcia in 2003, dorind sa demonstreze ca un partid islamist-moderat este capabil sa aduca tarii o prosperitate la care doar visa.

Si a reusit, realizand ceea ce oamenii au numit “Miracolul Turcesc” , caracterizat prin atragerea a peste 100 de miliarde de dolari  din investitii straine si o crestere a exporturilor in valoare de peste 150 de miliarde de dolari in 2012-2013, cand au inceput protestele impotriva lui Erdogan, acuzat ca ar fi inceput sa devina un lider autoritar si iliberal 

Realegerea lui Erdogan, un exercitiu de perspectiva
 

Pentru a intelege cum de “Sultanul” a fost reales de catre poporul turc, va propun un exercitiu de perspectiva, exercitiu pe care Ciprian Sorin Constantinescu, un student roman care studiaza Dreptul in Franta, l-a facut si pe care il propun tuturor, pentru a intelege si punctul de vedere al unui simplu cetatean turc : imaginati-va ca sunteti o persoana adolescenta de 20 de ani care a terminat liceul cu rezultate medii sau chiar mai slabe, care a crescut intr-un mic oras turcesc si apoi a mers la Istanbul pentru oportunitati de angajare.

Parintii si bunicii dvs. sunt oameni saraci cu un slab nivel de educatie care au trebuit sa indure coruptia din Turcia, un stat capturat de catre tagma militara care a jurat sa protejeze Constitutia, dar care s-a bucurat de inalte privilegii si avantaje. Generalii erau bogati si oameni ca dvs. erau luati in deradere si izolati de catre o elita secular-nationalista care domina orase precum Istanbul, Ankara sau Izmir.

Sunteti indreptatit(a) sa credeti ca regimul politic din Turcia va exclude si va marginalizeaza pe cei ca dvs, motiv pentru care bunicii, bunicii si toti cei ca dvs. o sa voteze candidati ceva mai inclinati spre partea religioasa.

Dar de cate ori acesti candidati au invins, tagma militara i-a acuzat de “nerespectarea valorilor seculare ale Republicii” si au fost destituiti de fiecare data in 1960, 1971 si 1980.

Erdogan preia puterea si reface sistemul militar corupt din temelii, adopta politici liberare, atrage investitii, mama dvs. poate purta din nou jihab in public (lucru interzis pana atunci), iar tatal dvs. poate, datorita unui acord cu UE, sa plece cativa ani la munca in Germania pentru a castiga ceva bani.

Sistemul educational este reformat si puteti beneficia atat dvs cat si fratele/sora dvs de o educatie serioasa si mai mult, puteti alege chiar o scoala cu inclinatie religioasa, fara sa mai fiti fortat sa adoptati invataturile unei “propagande seculare elitiste”.

Normal, v-ati simti ca, in sfarsit, traiti intr-o Turcie in care apartineti, in care Statului si politicienilor le pasa de dvs. si de cei pana acum exclusi si ignorati.

 

Ce urmeaza?

Cu noi puteri sporite, puterea de a numi Guvernul si cu o majoritate parlamentara, facand alianta cu Partidul Nationalist, decretele prezidentiale ale lui Erdogan vor deveni legi. Cel mai probabil va inaspri pedepsele pentru orice opinie contrara, va dori control asupra mass-mediei si chiar a canalelor de social-media, iar situatia din Orientul Mijlociu va ramane una tensionata, continuand sa miscarile trupelor si bombardamentele impotriva kurzilor din Siria.

Uniunea Europeana se va confrunta cu un val si mai puternic de iliberalism care sa ameninte integritatea si valorile Uniunii, singurul partener care inca se zbate fiind Romania, ai carei oameni si institutii refuza sa cedeze asaltului asupra Justitiei a coalitiei de guvernare.