Exista trei categorii de precariat. Prima e formata din cei care ajung intr-o situatie precara venind dintr-un mediu muncitoresc, cea de-a doua ii cuprinde pe cei care ies dintr-un sistem de invatamant super-specializat si cad prada capriciilor unei piete de munca ultra-flexibile, iar cea de-a treia este alcatuita din imigranti si din alte categorii, cum ar fi fostii puscariasi, al caror statut nu le permite accesul deplin la drepturile cetatenesti. Fiecare dintre aceste categorii are o perspectiva foarte diferita asupra vietii si societatii.
Precariatul este deconectat de la circuitele clasice ale acumularii de capital si de la logica negocierilor colective dintre angajatori, ca reprezentanti ai capitalului, si muncitori, ca furnizori de mana de lucru stabila. Nu este reprezentat de niciunul dintre partidele politice existente, bazate pe clasele consacrate, si nu poate fi raportat la un loc de munca stabil, piatra de temelie a democratiei industriale din secolul XX.
Apoi, precariatul nu este o subclasa. Daca ar fi, ar putea fi trecut mai usor cu vederea ca o categorie marginala, de nisa, compusa din inadaptati ce pot fi tratati ca niste “bolnavi sociali” care trebuie reintegrati in societate. Lucru oricum foarte greu de facut intrucat, incapabili sa supravietuiasca intr-un mediu in care slujbele sunt atat de nesigure, multi membri ai precariatului aluneca incet-incet spre un “lumpen precariat”, ajungand sa se alature unor gasti de cartier, devenind dealeri de droguri sau toxicomani.
Cel mai bun exemplu de precariat: tinerii
Intr-adevar, in aceasta perioada in care corporatiile isi muta fara sa clipeasca productia in China sau isi externalizeaza serviciile de customer service in India, cei mai dezavantajati sunt tinerii, cei din segmentul de varsta 16-24 de ani, carora le este extrem de greu sa prinda o prima slujba cu care sa-si faca intrarea in campul muncii.
Cifrele sunt clare. Rata somajului in randul tinerilor din Europa atinge niste cote dezastruoase:
1. Spania – 44%
2. Croatia – 38%
3. Grecia – 37%
4. Letonia – 30%
5. Irlanda – 29%
6. Italia – 29%
7. Portugalia – 27%
8. Polonia – 25%
9. Franta – 24%
10. Romania – 23%
Unii adulti spun ca de vina pentru aceasta situatie sunt in primul rand tinerii. Sunt prea rasfatati si nu au simtul responsabilitatii, ceea ce e destul de adevarat intr-o anumita masura. Dar trebuie tinut cont si de faptul ca piata locurilor de munca difera mult fata de cea de acum 30-40 de ani, cand actualii adulti isi cautau un job.
Atunci tinerii puteau sa se angajeze mai usor (in tarile din estul Europei chiar nu aveai cum sa fii somer), astazi in schimb li se cer o gramada de lucruri: studii superioare, doua limbi straine, abilitati, experienta (?), disciplina si eficienta in respectarea termenelor, disponibilitatea de a-si trece viata personala pe planul doi.
E cam prea mult pentru niste tineri care sunt totusi doar niste... tineri. Si care, cel mai adesea, nu sunt recompensati decat prin faptul ca obtin o slujba, una prost remunerata, fara perspectiva unei cariere si care, pe deasupra, este atat de nesigura incat seamana mai mult cu o slujba temporara. Si, de fapt, chiar despre o slujba temporara este vorba. In Polonia, de exemplu, 60% din salariatii sub 25 de ani lucreaza cu contracte pe perioada determinata si situatia nu este mai buna nici in Franta, Germania, Suedia, Spania si Portugalia, unde proportia depaseste 50%.
Remunerarea redusa a tinerilor este si ea o realitate. Tinerii spanioli primesc cam jumatate din salariul unui adult, pentru acelasi tip de munca, si asta ii impiedica sa-si dezvolte proiecte legate de o cariera sau de intemeierea unei familii. Uneori aceste salarii nu permit nici macar o viata decenta. Ne explicam astfel mai bine contextul social exploziv care a permis in ultimii ani declansarea revoltelor tinerilor din Paris, Atena, Madrid sau, mai recent, Londra.
Aparitia precariatului nu este doar o simpla constatare sociologica
Precariatul explica tensiunile din ultima vreme si popularitatea in crestere a partidelor extremiste, orientate pe politici anti-imigranti si anti-UE. El arata ca o criza sociala este iminenta, bazata nu pe divergente intre natiuni, ci pe divergente intre generatii: conflictele se vor desfasura pe plan intern, intre tineri si batrani.
Iar elitele politice imbatranite din Europa nu vor putea sa gestioneze aceasta criza. Ele nu stiu decat sa isi apere interesele propriei lor generatii, fapt care nu face decat sa adauge gaz pe focul frustrarii tinerilor someri. Acestia simt ca devin incet-incet o generatie pierduta si de-aci pana la revolte generalizate in toata Europa nu mai e decat un pas. Manifestatiile amintite mai sus au tras deja un semnal de alarma.