Afacerea Bale: jucatorul de 100 de milioane de euro si dilemele economice ale fotbalului
fair-playeconomiefinanciarfotbaluefatransfergareth balereal madridmichel platini
Ultimele ore ale perioadei de transferuri din fotbalul european au oferit cea mai mare lovitura financiara din istoria acestui sport: aproape 100 de milioane de euro pentru un jucator care nu a castigat nici un trofeu major in cariera si care nu s-a aflat niciodata printre nominalizatii la titlul de cel mai bun fotbalist din Europa. Afacerea "Gareth Bale" indeparteaza si mai mult fotbalul european de filosofia echilibrului economic, propovaduita de asiduu de UEFA in ultimii ani.
Sub spectrul falimentului
In 2007, in plin boom economic, cand a preluat conducerea Uniunii Europene de Fotbal Asociatie (UEFA), fostul mare jucator francez Michel Platini a facut din “fair-play”-ul financiar principala sa ambitie manageriala. Platini gasise cluburile europene de fotbal intr-un incredibil dezmat financiar. Preturile de transfer si salariile jucatorilor cresteau exponential de la un an la altul, in vreme ce datoriile cluburilor atingeau cote alarmante. Situatia a devenit si mai dramatica dupa inceputul crizei economice, iar principiile presedintelui UEFA pareau sa treca drept profetice.
Cu mai multe cluburi europene de top amenintate de spectrul falimentului (Glasgow Rangers e cazul cel mai spectaculos) si cu rapoarte ale marilor firme de audit certificand in 2010 ca trei dintre marile ligi continentale (Spania, Anglia si Italia) ar fi falimentare dupa criteriile economice ale firmelor din Uniunea Europeana, Michel Platini a accelerat comunicarea si pregatirea implementarii planului sau de “fair-play” economic.
Ce este planul “fair-play”
Planul de “fair-play” financiar prevede mai multe perioade de monitorizare a cluburilor de catre UEFA in vederea convergentei acestora spre “break even” intr-un interval de timp rezonabil. Plata datoriilor si a jucatorilor sunt printre principalele preocupari ale celor de la UEFA, iar limita pentru primele sezoane de monitorizare e un deficit de maximum 45 de milioane de euro per sezon, deficit care ar urma sa ajunga la 30 de milioane incepand cu 2015-2016 si sa coboare sub 30 din 2019.
Pentru incalcarea planului de deficit, sanctiunea propusa de UEFA e limitarea acestuia la 5 milioane de euro pierderi in anii urmatori. De asemenea, UEFA si-a luat libertatea de a refuza licentierea pentru cupele europene, depunctarea sau impunerea interdictiei de transfer pentru echipele care incalca planul de fair-play.
Acceptat tacit de majoritatea cluburilor si asociatiilor nationale de fotbal si sustinut de mari cluburi precum FC Barcelona, Arsenal Londra sau FC Bayern Munchen, planul lui Platini a fost primit cu dusmanie de fortele emergente din fotbalul european, precum Manchester City, Paris Saint-Germain, Chelsea, Malaga sau AS Monaco.
Preluate de patroni extrem de bogati, din Estul european sau din zona Golfului arab, aceste cluburi se bucura de bugete fabuloase de transfer si salarizare a jucatorilor si nu isi pun nici o secunda problema profitabilitatii. Vor sa arda etapele si sa ajunga cat mai repede in top si se tem ca impunerea „fair-play”-ului financiar e, de fapt, o masura menita sa ajute actualul establishment, format din cluburi care si-au facut un nume si au facut performante si au acumulat datorii fara sa fie ingradite de criterii economice.
In ciuda crizei: patru transferuri de peste 50 de milioane de euro!
In plin elan pro „fair-play” al UEFA, perioada de tranzactii de la inceputul acestui sezon, care se dorea a fi “momentul 0” al revirimentului economic din fotbalul european, reprezinta o dura lovitura pentru presedintele UEFA. Nu mai putin de patru transferuri perfectate in aceasta vara au intrat deja in top 10 al celor mai scumpe tranzactii financiare din fotbal “all-time” – Gareth Bale la Real Madrid pentru peste 90 de milioane de euro, Edinson Cavani la PSG pentru 64,5 milioane de euro, Radamel Falcao la AS Monaco pentru 60 de milioane de euro și Neymar la FC Barcelona pentru 57 de milioane!
„Afacerea Bale”, cel mai scump transfer efectuat vreodata, ridica probleme nu doar din punctul de vedere al amortizarii sale, ci si din acela al raportului pret-calitate, un alt indicator asupra caruia UEFA si Platini se lupta de ani de zile sa atraga atentia cluburilor. Numeroase vedete ale fotbalului international si presedintele UEFA insusi au chestionat in ultimele zile afacerea pe care seful lui Real Madrid (club cu datorii de aproape 600 de milioane de euro si aflat in atentia Comisiei Europene pentru afaceri ilicite cu primaria Madridului pentru a-si masca pierderile), Florentino Perez, s-a incapatanat sa o perfecteze zilele acestea.
UEFA, tarata la Comisia Europeana
Dar nebunia transferurilor din aceasta vara nu e singura preocupare pentru UEFA. Cu sau fara sprijinul marilor “spenderi” de pe piata, impresarul belgian Daniel Striani a apelat la faimosul avocat Jean-Louis Dupont pentru a ataca la Comisia Europeana, ca ilegale, masurile propuse de Michel Platini. Striani si Dupont vad reglementarile “fair-play” ca o restrictionare a capacitatii cluburilor de a face profit de pe urma invesitiilor pe care si le programeaza. Nici un alt domeniu de activitate din UE nu blocheaza marile investitii, asa cum o face UEFA in domeniul fotbalului, argumenteaza ei. Dupont este unul si acelasi avocat care a invins UEFA, acum 18 ani, in celebrul caz Bosman, al carui efect a fost reglementarea liberei miscari a fotbalistilor in Europa. Oficialii UEFA se apara ca au acordul cluburilor si al Comisiei Europene, in frunte presedintele cu Jose Manuel Barroso, dar argumentele marilor investitori sunt, la randul lor, foarte puternice.
Un viitor incert
Dincolo de cifrele exorbitante care au fost vehiculate in aceasta vara, pre-sezonul 2013 va ramane in istoria fotbalului si datorita celor mai complexe negocieri purtate vreodata pentru finalizarea unor transferuri. “Cazul Bale” e deja de notorietate. Apartinand unui club ambitios si bogat ca Tottenham, care nu dorea sa il vanda, Gareth Bale a fost subiectul unor negocieri la sange, care au urcat pretul fotbalistului dorit atat de mult de Real Madrid la nivelul-record de peste 90 de milioane de euro.
Insa cazul lui Neymar, marea vedeta braziliana cumparata de rivala Madridului, FC Barcelona, a fost inca mai complex, pentru ca fotbalistul nu apartinea decat intr-o mica masura clubului la care juca, FC Santos.
Pentru a-si permite retinerea lui in Brazilia pentru un salariu important, Santos a cedat procente din coproprietatea jucatorului unor mari concerne locale. In vara aceasta, in lipsa de bani, Santos era disperata sa-si vanda jucatorul, in vreme ce cele doua mari concerne, pline de lichiditati, au tregiversat mutarea pana au obtinut cifre considerabil mai mari din partea Barcelonei, in cadrul unor negocieri pe care catalanii le-au purtat, in premiera la acest nivel, cu patru parti: clubul, cele doua firme coproprietare si agentii jucatorului.
“S-a ajuns ca jucatorii sa nu mai apartina cluburilor, ci unor societati financiare sau unor persoane, este o întoarcere in urma cu 50 de ani, este o rusine, totul a devenit o mare afacere”, se plangea recent Michel Platini.
Ramane de vazut daca el si organismul pe care il conduce vor avea suficienta putere incat sa duca mai departe politica de “fair-play” economic care a facut in vara aceasta o prima victima – Malaga, exclusa din Europa din cauza datoriilor sale catre jucatori. Vor urma numele cu adevarat mari in anii care vin sau seicii vor plati din propriul buzunar deficitele si vor scinda si mai mult fotbalul european in saraci “fair-play” si bogati extravaganti?
Un produs media marca Rentrop&Straton 
