Reportaj Paul Barbu: Roger Waters-The Wall: Show-ul unui pacifist intr-o era horror a violentei

Reportaj Paul Barbu: Roger Waters-The Wall: Show-ul unui pacifist intr-o era horror a violentei roger watersthe wallanother brick in tha wallmotherrazboireportajpace

Piata Constitutiei. 28 august 2013. Acest loc avea sa devina o imensa "scena de razboi" cu un mesaj evident: pacea. Pret de doua ore, locul din fata Palatului Parlamentului a fost cuprins de violenta, violenta la care publicul a participat aplaudand frenetic de fiecare data cand mesajul atingea partile sensibile ale vietii fiecaruia.
Dar pana sa ajungem la specatolul propriu zis si inceperea acestuia, atmosfera a fost una tipic romaneasca. Imediat ce am iesit de la statia de metrou Izvor a trebuit sa "inotam" printr-o mare de oameni care doreau sa cumpere bilete. Desi deschiderea pentru spectacol  s-a facut la orele 17.00, grosul celor 50.000 de oameni a inceput sa se adune dupa 18.30. Ca rezultat s-a creat un haos de nedescris, atat la portile de intrare cat si la locul spectacolului.
 
In imensa imbulzeala singurele victime au fost picioarele si pantofii fiecaruia. Atentia trebuia sa fie distributiva pentru a nu lovi paharele de bere si suc ale celor care reusisera deja sa ajunga si isi ocupasera locuri, pe jos. Mai mult, muntii de gunoaie de plastic ne-au intampinat inca de la intrarea de pe Bulevardul Natiunilor Unite, intersectie in care politia se chinuia sa dirijeze masinile printre sute de oameni nepasatori de indicatiile agentilor sau injuraturile soferilor.
 
Mitul “Tribunei 2”
 
Incet, incet, cei 50.000 de oameni au intrat in Piata Constitutiei si de aici a inceput marea vanzoleala. Imediat ce paseai, in piata, te intampina un mare zid alb, faimosul “Wall”de 150 de metri lungime si 12 metri inaltime. Toata lumea a dorit sa aiba un loc cat mai bun pentru a urmari spectacolul asa ca, fiecare a tintit centrul pietei sau locul despre care se spunea ca este mult mai liber.   


 
Agentii BGS, a caror inteligenta este clar indoielnica, incercau sa dirijeze in interiorul pietei oamenii spre “Tribuna 2”. Toata lumea care venea de la Izvor stia ca acolo este loc liber si prin urmare, inainte de a ajunge acolo treceau si prin dreptul standurilor de bere si suc. Daca alcoolul s-ar fi putut absorbi prin piele, la fel de bine ca atunci cand este galgait, sigur aseara as fi fost in coma alcoolica, la cata bere au varsat pe mine “pelerinii Tribunei 2”. Imbulzeala multa, asta pana sa inceapa spectacolul.
 
The Wall – violenta, drama, erotism
 
Desi trebuia sa inceapa la orele 20.00, show-ul a inceput de abia la 20.30, dar asteptarea, imbulzeala, berea de pe haine au meritat fiecare secunda. La 20.29, o voce sumbra tuna si atrage atentia tuturor celor prezenti. Liniste totala, apoi urmeaza mesajul: “Welcome to The Wall”. In acel moment toti cei prezenti au inceput sa aplaude. Imediat si-a facut aparitia pe scena Roger Waters. Au urmat cateva acorduri care au fost insotite de o explozie de artificii rosii, ce i-a facut sa tresara pe cei prezenti. 
 
Sistemul audio a fost amplasat atat de bine incat iti dadea impresia ca esti chiar in mijlocul unui film plin de violenta, in care frica este sentimentul ce primeaza.



Prima melodie “Another Brick in The Wall” a inceput cu un spectacol terifiant. Sunete de gloante, mortiere, avioane ce zburau pe deasupra Pietei Constitutiei, totul a fost regizat atat de bine ca fiecare dintre cei prezenti au intors capul, cel putin o data, pentru a privi daca nu cumva chiar se trage sau daca nu cumva sunt aeronave care zboara. La un moment dat, o macheta de avion s-a desprins de undeva din dreptul Palatului Parlamentului si a coborat pe un fir de sarma otelita simuland o prabusire chiar in zid, intr-o imensa sfera de foc.
 
Liniste. Apoi tipete ale unor oameni aflati in mijlocul luptei si scancete de copil. Totul a fost regizat in asa fel incat sa iti scoata “la lumina” sentimentul de ura pentru razboi, durerea pe care o simti atunci cand pierzi pe cineva si scarba fata de autoritati.
 
Refenul melodiei “Another Brick in The Wall” a fost cantat de catre cei 50.000 de oameni, dar si de copii romani care au performat pe scena alaturi de Roger Waters. In timpul melodiei, in dreptul uriasului zid a aparut o marioneta inalta de 15 metri care semana cu un profesor, numai ca avea un cap de monstru.
 
Acesta a fost doar primul sfert de ora din spectacol. Prima melodie. Imediat apoi s-a opri pentru a vorbi celor prezenti. “Buna seara, Bucuresti! Bine ati venit. Sunt foarte fericit sa ma aflu aici!”, au fost primele sale cuvinte in limba romana. A mai spus cateva cuvinte si in engleza si in romana apoi a continuat in limba natala: “Of, Doamne e greu. Aveti o limba foarte grea!”
 
A tinut sa multumeasca tuturor copiilor care au cantat alaturi de el dar si catorva soldati romani care au luptat in razboaiele din Irak si Afganistan.
 
Bombardamente cu morti
 
Mesajul pentru pace a fost invelit intr-o armura dura a violentei. Intreg spectacolul a fost ca un omagiu pentru cei care au murit in razboaiele din ultima suta de ani. Mesajele anti-guvern, anti-razboi au fost principalele idei pe care vedeta a vrut sa le scoata in evidenta. Si a reusit.


 
Imediat dupa bine-cunoscuta melodie, pe intregul zid au inceput sa apara bombardiere negre, in timpul cantectului “Goodbye blue sky”. Imediat acestea au inceput sa “bombardeze” ceea ce parea a fi mai o fabrica. Numai ca in locul bombelor, din calele aeronavelor cadeau cruci, cadeau semi-lune si Steaua lui David, aratand in acest fel ca indiferent de care parte a unui razboi esti intotdeauna vor exista victime.
 
Urmatorul raid al avioanelor nu a mai aruncat asa multe astfel de insemne ale mortii, cat simbolurile unei binecunoscute companii auto germane, ale unei cunoscute companii petroliere si simbolul dolarilor. Atat insemnele mortii cat si cele comerciale erau rosii, iar de fiecare data cand atingeau pamantul uriasul zid alb parca se umplea cu sange, asemeni unui recipient cu transparent, in care victimele se pierd intr-un mare plan al capitalismului.
 
La dracu’, nu!
 
“Mother” fost o alta melodie cunoscuta, pe care Waters a cantat-o. Fara sa aiba vreo legatura cu mesajul anterior aceasta a venit tocmai ca un pansament pentru cei care se simt supravegheati de catre autoritati. Iar din cei 50.000 de oameni prezenti, fiecare a avut ceva de spus in timpul acestei melodii.
 
Versul “Mother, should I trust the government?” a declansat o explozie de urale si aplauze in momentul in care a fost cantat. Nu intrebarea, cat raspunsul care a aparut mare pe zid a starnit aceasta reactie. Versul a fost urmat de cateva cuvinte, in romana, scrise in culoare rosie pe fundal negru. “La dracu’, nu!”, acestea erau cuvintele.


 
La finalul acestei melodii un alt mesaj a incheiat: “Big mother is watching you”. Cuvantul “Brother” avea primele doua litere taiate si era pus un mare “M” in locul lor. In centrul scenei o mare camera de supraveghere era atintitta spre spectatori. Spectacolul de lumini si sunet cat si efectele 3D au accentuat foarte mult ideea de “Big Brother”.
 
Urmatoarea melodie a intarit inca odata ideea ca acesta nu este un concert la care sa vii cu copii. Imaginile difuzate pe peretele gigantic au fost unele de natura erotica. Timp de 45 de minute britanicul a tinut incordat publicul de 50.000 de oameni, timp dupa care zidul care parea spart a inceput sa fie completat. Intre 21.15 si 21.30 acesta a fost intregit, apoi 25 de minute au rulat pe el imagini si informatii despre copii, femei si barbati care au fost victime ale razboaielor recente. Acesta a fost “momentul de reculegere” pe care spectatorii au trebuit sa-l tina.


 
Cea de-a doua scena
 
Primele melodi au fost cantate din spatele zidului, ca mai apoi Roger Waters sa apara intr-o asa zisa camera de hotel, pe o canapea in fata unui televizor. Acest act a fost in timpul melodiei “Nodoby Home” care a fost urmata de “Vera” in timp ce rulau imagini cu copii care erau ba carati de soldati, ba erau copii care isi revedeau parintii intorsi din razboi.
 
Show-ul performerului este urmat de “eliberarea” unui porc mistret negru pe care sunt scrise diferite cuvinte si simboluri. Pana la finele spectacolului acesta a plutit controlat deasupra audientei.
 


In timpul melodiilor acesta a criticat dur armata care a omorat doi reporteri ai Reuters dupa ce camerele lor au fost confundate cu AK-47. Filmarea este chiar din timpul misiunii in care cei doi arabi, angajati ai Reuters, au fost ucisi. In timp ce Rogers canta, pe zid ruleaza imaginile subtitrate, in care soldatii cer permisiunea de a-i omori pe cei doi pentru ca reprezinta un pericol pentru vietile lor, avand in vedere ca “sunt inarmati”.
 
"Namir Noor-Eldeen and Saeed Chmagh, We Will Remember You", acesta era textul proiectat pe perete, dupa ce operatiunea s-a finalizat cu succes. Roger Waters este imbracat in haine negre de fascist, iar in spatele lui sunt altii care flurura steaguri cu binecunoscutul simbol al celor doua ciocane. Acesta are in mana o arma automata si incepe sa traga spre public. Efectele sunt foarte veridice. Tot acest spectacol este facut dupa ce solistul a intrebat daca in public de afla si paranoici. Urma “Run like hell”.  


 
Ultima parte a show-ului este dedicata foametei. Este pusa in anti-teza lumea bogata care controleaza saracia, din intreaga lume si un copil mic ce este tinut in brate de catre o creatura. La finalul spectacolului, pe zid este proiectata o explozie, iar apoi constructia este daramata.  
 
Au fost doua ore in care am fost in mijlocul unui razboi, in care gloanetele mi-au suerat pe la ureche, in care elicopterele mi-au zburat pe deasupra capului, intr-un film horror, in care o bestie m-a atacat din negura zidurilor. Dar am participat si la un show in care o tanara superba mi-a dansat semi-nud, in fata ochilor. “The Wall” al lui Roger Waters nu a fost un simplu concert, al unui om care a facut propaganda, a fost un spectacol adevarat, in care emotiile au fost transmise prin imagini terifiante, prin muzica sa, dar mai ales, prin realitatea urata pe care nimeni nu vrea sa o vada.