Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

ANALIZA: Zona euro a iesit din recesiune. Doar Angela Merkel are insa motive sa zambeasca

ANALIZA: Zona euro a iesit din recesiune. Doar Angela Merkel are insa motive sa zambeasca
de la 26 Aug. 2013
ANALIZA: Zona euro a iesit din recesiune. Doar Angela Merkel are insa motive sa zambeasca Tags: zona eurorecesiunecriza financiaraangela merkelgermaniaoli rehn

Zona euro a iesit din recesiune. Teoretic. Germania a avut o crestere de 0,7%, fiind si acum campioana unei zone aflate inca in suferinta. Liderii europeni mai au mult de tras pana cand vor putea sa puna sampania la rece.


In sfarsit, recesiunea din zona euro s-a terminat, cel putin din punct de vedere tehnic. Pentru prima data in ultimii doi ani, PIB-ul zonei a crescut din nou in cel de-al doilea trimestru al acestui an. Mai mult de atat, mai multi indicatori economici arata ca revenirea economiei va continua in acest an, desi cu viteza melcului.

Totusi, liderii de la Bruxelles avertizeaza asupra faptului ca recesiunea s-a terminat mai mult pe hartie decat in realitate. Comisarul european Olli Rehn considera ca nu ar trebui ca nimeni din zona euro sa inceapa sa sarbatoreasca iesirea din recesiune. Cresterea economica din trimestrul al doilea al acestui an, de 0,3%, primul plus din toamna lui 2011 pana acum, este atat de fragila incat, la orice mic derapaj se va transforma in minus.

Rata somajului continua sa depaseasca si 50% in randul tinerilor in tari precum Spania si Grecia, iar diferentele de eficienta economica raman mari intre tarile din Centrul si Nordul Europei si cele din Sud.

Comisia Europeana: Datele pot induce in eroare. Doar Franta si Germania au crescut, restul tarilor se lupta in continuare cu recesiunea

"Da, datele arata ceva mai bine, dar nu este loc de automultumire. Sper ca nu vor exista lideri care vor considera ca actuala criza s-a terminat, mai sunt foarte multe de facut. Cresterea este foarte mica, iar potentialul economiei ramane foarte fragil", a afirmat Oli Rehn, potrivit The Guardian.

Rehn avertizeaza asupra faptului ca aceasta cifra medie ascunde diferente foarte mari intre tari. Performanta Germaniei, de exemplu, o depaseste substantial pe cea a Spaniei sau Italiei, tari care raman in recesiune. In multe state reformele intarzie, rata somajului trece lejer de 10%, iar tensiunile sociale raman la un nivel extrem de ridicat, a avertizat comisarul.

"Nu vom iesi cu adevarat din criza decat daca vom persevera pe toate planurile: trebuie continuate reformele economice, controlate datoriile publice si private si construit un cadru solid al unei uniuni economice si monetare adevarate", a afirmat Rehn.

Datele publicate de Eurostat arata clar: doar performantele Germaniei si Frantei, primele doua economii ale zonei euro, au scos zona din recesiune. PIB-ul din cele doua tari a crescut cu 0,7% in Germania si cu 0,5% in Franta.

O criza care dureaza din 2008

La fel ca restul planetei, zona euro a intrat in criza la sfarsitul anului 2008, dupa prabusirea bancii de investitii Lehman Brothers in septembrie 2008. La inceputul lui 2011, zona a inceput sa se opreasca din scadere si a intrat intr-un proces de stabilizare. A urmat insa un nou val ca urmare a crizei datoriilor suverane care a erodat increderea investitorilor. In prim plan s-a aflat Grecia, cu o datorie publica care a ajuns sa depaseasca 160% din PIB. Investitiile s-au redus drastic, din nou.

Acum, desi recesiunea s-a terminat, cel putin teoretic, economia zonei euro nu va creste pe parcursul intregului an 2013, potrivit estimarilor Comisiei Europene. Cresterea economica este asteptata de catre comisarii europeni abia in 2014. Economia Italiei, a treia din zona euro, a scazut cu 0,2% in al doilea trimestru. Spania, a patra economie a zonei euro, a scazut cu 0,1% in perioada aprilie-iunie. Olanda a scazut si ea cu 0,2%, dar Portugalia, tara care a avut nevoie de ajutor financiar pentru a nu intra in insolventa, a inregistrat cea mai rapida crestere din zona euro, de 1,1%.

Angela Merkel are argumente la alegerile din septembrie

Analistii considera ca faptul ca Germania a ramas si acum locomotiva zonei va constitui un argument solid pentru Angela Merkel in perspectiva alegerilor care vor avea loc in luna septembrie. Berlinul a ramas in continuare esential pentru existenta zonei euro. Vestile sunt totusi bune in ceea ce priveste Germania, increderea consumatorilor creascand si, implicit, si bugetele alocate cheltuielilor.

Contributia Frantei este si ea importanta, dar situatia de aici este mai proasta decat in Germania. Hexagonul mai are mult de lucru in ceea ce priveste piata muncii, care se afla intr-o stare precara. Somajul a crescut mereu in ultimii doi ani, iar crearea de noi locuri de munca a ajuns la cel mai jos nivel de ultimele decenii.

Motivul pentru care zona euro a iesit din recesiune este, in prezent, subiect de dispute. Politicienii germani sustin ca iesirea din recesiunea este rezultatul unei politici economice orientate catre stabilizarea economiei. Totusi, unii economisti pun aceasta revenire mai mult pe seama a doua decizii de politica economica cruciale.

Mario Draghi nu mai este "Draghiavelli"

In primul rand, este vorba despre decizia lui Mario Draghi, seful Bancii Centrale Europene (BCE), luata in vara lui 2012, de a transforma institutia intr-un creditor pentru guvernele din zona euro care aveau probleme cu rezervele de lichiditati. A doua mare decizie este relaxarea masurilor de austeritate luate de guvernele din zona euro. Desi austeritatea a fost considerata esentiala pentru iesirea din recesiune, pana si oficialii FMI au recunoscut ulterior ca s-a exagerat in aceasta privinta.

Taierile masive si nejustificate ale bugetelor alocate cheltuieilor guvernamentale nu a facut decat sa puna gaz pe focul crizei financiare care afecta sectorul privat. Inca din 2010, cand recesiunea s-a instalat in toata zona, liderii europeni au incercat fara succes sa rezolve aceasta problema majora. Nici macar crearea Fondului European pentru Stabilitate Financiara (FESF) sau a Mecanismului European de Stabilitate (MES), ambele cu o capacitate de creditare de sute de miliarde de euro, nu a reusit sa calmeze pietele.

Investitorii nu au fost deloc impresionati nici de impunerea unor masuri de austeritate fara precedent in istoria zonei euro, cum ar fi limitarea deficitelor structurale la 0,5% din PIB. Mai mult de atat, masurile dure de austeritate au deteriorat situatia din zona euro, astfel ca ratele dobanzilor obligatiunilor emise de guverne au crescut simtitor, depasind 7% in cazul Spaniei si Italiei.

Astfel, costul de finantare pentru statele cu probleme crestea tot mai mult, pe masura ce recesiunea sapa tot mai mult la baza relansarii economice. Mario Draghi a fost dur criticat de presa europeana, mai ales in cea germana in care a fost denumit "Draghiavelli". Un moment esential a fost cel din vara anului trecut, cand seful BCE a afirmat ca "va face orice" pentru a salva euro. Tot atunci, Draghi a anuntat ca institutia pe care o conduce va cumpara masiv obligatiuni guvernamentale ale statelor cu probleme.

A fost nevoie de aceste declaratii pentru ca diferentele enorme dintre dobanzile obligatiunilor germane si cele ale statelor cu probleme sa inceapa sa se reduca. Aceasta reducerea a diferentelor intre Germania si restul tarilor a ajutat mult tarile cu probleme, in special Italia si Spania, a treia si a patra economie a zonei euro. In plus, investitorii au inceput sa perceapa altfel zone euro, costurile finantarii au inceput sa scada, iar guvernele si companiile au putut sa se imprumute mai ieftin.

Firmele au putut sa-si desfasoare afacerile intr-un mod mai dinamic, au inceput sa faca investitii si sa creeze locuri de munca, chiar si in tarile de la periferia zonei euro. Treptat, imbunatatirea conditiilor de creditare a inceput sa se simta si in economia reala. Insa, cu toata influenta si hotararea sefului BCE, probabil ca zona euro nu ar fi iesit din recesiune in acest an daca masurile dure de austeritate nu ar fi fost relaxate. Pana si oficialii FMI, alta data mari promotori ai ideei de austeritate, au ajuns sa recunoasca ca a fost o masura gresita.

Astfel, acestia sunt de acord acum ca trebuie sa fie acordat mai mult timp tarilor cu probleme pentru a-si pune ordine in balanta de plati. Totusi, unele efecte benefice ale austeritatii nu pot fi contestate. Deficitul structural a fost redus cu 3,7% din PIB intre 2010 si 2013 la nivelul intregii zone euro.

Zona euro, crestere abia in 2014

Cu economia SUA, principalul partener economic, in crestere sustinuta in acest an si cu investitorii care incep sa se retraga de pe pietele emergente si sa se indrepte catre tarile dezvoltate, zona euro ar putea trece pe crestere economica in 2014.

FMI estimeaza o scadere de 0,5% a economiei regiunii in acest an, dar un avans de 1% in 2014. Schimbarile politice care se preconizeaza la nivelul intregului continent, cu ascensiunea socialistilor, ar putea aduce si reforme pentru o economie slabita de masurile de austeritate dure impuse de dreapta conservatoare in ultimii ani. 

Foto: Angela Merkel. Sursa: Alexander Kurz.


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant
click pe cuvantul dorit


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor


Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement