Analizele Manager.ro: China continua cucerirea spatiului cosmic

Analizele Manager.ro: China continua cucerirea spatiului cosmic programul spatial chinezshenzhouchina si spatiul cosmic

Pe 19 noiembrie 1999, China lansa cu succes naveta Shenzhou I, marcand astfel startul propriului ei program spatial. Naveta nu avea nici incarcatura, nici sisteme de mentinere a vietii si, bineinteles, nici oameni la bord, dar lucrurile au evoluat apoi rapid si spectaculos. Dupa doar 4 ani, in 2003, asiaticii reuseau sa trimita in spatiu primul lor astronaut, Yang Liwei, alaturandu-se astfel celorlalte doua tari cu performante similare, Rusia si SUA, pe un podium extrem de select. De atunci, alte 4 misiuni chineze cu echipaj uman au fost lansate pe orbita terestra, anuntand planurile marete ale tarii in acest sector.
Cele mai recente performante ale programului spatial al Chinei sunt plasarea unei sonde pe orbita Lunii, in 2010 (Chang’e 2), si trimiterea in cosmos, in luna iunie a.c., a unui echipaj format din 3 astronauti, intr-o misiune de 15 zile care a presupus cuplarea modulului lor cu mini-statia spatiala Tiangong 1.

Desigur, ambele performante sunt “fumate” de mult de americani si de sovietici, care au facut lucruri similare in urma cu 40 de ani, totusi multi vad aici semne ingrijoratoare cum ca gigantul asiatic vine tare din urma, pregatindu-se chiar sa depaseasca SUA si Rusia si sa devina in scurt timp principalul actor in domeniul spatial.

Si intrebarea este: sunt aceste ingrijorari justificate? Cu alte cuvinte, de ce ar trebui cineva sa se sperie de ambitiile chinezilor care ating – iata, de-abia acum – stadiul in care americanii se aflau in 1973, cu misiunea lor Skylab 2? E aici un decalaj de decenii care nu poate fi recuperat usor. Sau poate?

Adevarul e ca nu e niciun decalaj de decenii. E-adevarat, chinezii fac astazi ce faceau americanii si rusii la inceputul anilor ’70, dar trebuie tinut cont ca de-atunci nu s-a mai progresat in mod spectaculos in domeniu. Asa ca despre ce decalaj vorbim?

Chinezii au rezolvat deja problemele de baza legate de lansarea navetei, de impactul micrometeoritilor sau de efectele radiatiilor cosmice asupra corpului uman. Ba le-au rezolvat chiar intr-un timp mult mai scurt, in mod sigur si datorita faptului ca au beneficiat de sustinerea financiara masiva si stabila din partea autoritatilor de la Beijing (pentru comparatie, bugetul NASA, ca procent din bugetul federal, a scazut de la 4,41% in 1966 la 0,48% in 2012).

Apoi, nu trebuie pierdut din vedere si interesul pe care il manifesta China pentru spatiul cosmic. E un interes foarte viu, proaspat, motivant, in contrast cu blazarea americanilor care au cam renuntat la planurile lor in domeniu, dovada finantarea slabuta a NASA de care tocmai am amintit. Astfel, in mod paradoxal, natiunea care a reusit sa trimita 12 oameni pe Luna (singurii, de fapt) a ajuns acum sa depinda de Rusia pentru a putea transporta personal si materiale pe Statia Spatiala Internationala (ISS).

Si, legat tot de interesul Chinei pentru spatiul cosmic, nu putem sa nu analizam scenariul unei baze chineze permanente pe Luna. Nu e deloc un scenariu deplasat daca ne gandim ca exista deja un progam numit Chinese Lunar Exploration (din care face parte si misiunea Chang’e 2 din 2010) si ca o baza chineza pe Luna n-ar fi chiar asa de costisitoare – factura s-ar ridica la cca 5 miliarde $ pe an.

E o suma care pare mica (si care chiar este, avand in vedere amploarea proiectului), plus ca, sa nu uitam, pe Luna exista gheata care poate fi transformata in apa si in oxigen, deci aceste resurse n-ar mai trebui aduse periodic de pe Pamant.

Acestea fiind spuse, e clar ca trebuie sa privim cu atentie la miscarile viitoare ale Chinei in domeniul spatiului cosmic, dintre care prima ar fi inaugurarea unei statii spatiale proprii pana in 2020 – un an ales cu grija pentru semnificatia sa, deoarece este exact anul in care ISS este programata sa isi inceteze activitatea si sa fie prabusita in ocean.

Concluzia? China face pasi mari si rapizi cu programul ei spatial, atat din dorinta de a arata ca, intr-adevar, este la ora actuala o super-putere mondiala, cat si – de ce nu? – din ambitia de a-si merita intr-un mod foarte concret unul dintre numeroasele nume pe care le-a purtat in vechime: Tianchao, adica Imperiul Celest.


Cititi si Analizele Manager.ro: China are planuri mari cu Luna