Analizele Manager.ro: Dispute periculoase asupra petrolului din Marea Chinei de Sud

Analizele Manager.ro: Dispute periculoase asupra petrolului din Marea Chinei de Sud marea chinei de sudrezerve de petrolfortele navale chineze

Conform estimarilor Agentiei Americane pentru Informatii Energetice, Marea Chinei de Sud ascunde cca 213 miliarde de barili de petrol. Cantitatea e colosala (aproape cat rezervele totale ale Arabiei Saudite), suficienta pentru a starni interesul tuturor tarilor din zona privind obtinerea drepturilor de exploatare. Nu e de mirare, deci, ca Vietnam, China, Filipine, Taiwan, Malaezia, Brunei etc. isi exprima foarte ferm diferite pretentii teritoriale in regiune, pretentii care se bat insa cap in cap. Iar asta genereaza cadrul perfect pentru un conflict armat.
Miza conflictului potential din Marea Chinei de Sud o constituie, asadar, petrolul. Dar acestei mize energetice i se adauga si una strategica, dat fiind ca aceasta mare scurteaza considerabil drumul dintre Oceanul Indian si Oceanul Pacific, functionand ca o trecatoare pentru rutele maritime globale. Importanta ei este chiar vitala daca ne gandim, de exemplu, ca de aceste rute depinde aprovizionarea Japoniei, Taiwanului sau Coreei de Sud cu titeiul din Golful Persic.

Pretentiile teritoriale ale tarilor din zona vizeaza cca 200 de insule si insulite, pierdute in mijlocul marii, grupate in doua arhipelaguri – Paracel si Spratly. “Capul rautatilor” privind aceste pretentii este China, care considera ca, din punct de vedere istoric, marea ii apartine in totalitate, cu toate insulele si atolurile ei.

Evident, punctul acesta de vedere a provocat iritarea tuturor celorlalte tari. Filipine, de pilda, nu intelege deloc cum unele dintre insulele Spratly, situate la doar cateva zeci de kilometri de coastele filipineze, pot intra in vederile Chinei. De altfel, insulele Spratly sunt revendicate in toata regiunea si sunt populate de militari vietnamezi, chinezi, malaezieni, brunezi si filipinezi, ca o forma a tarilor respective de a-si marca teritoriul.

Bineinteles ca SUA s-a grabit si ea sa se implice in aceste dispute, pentru “a garanta libertatea navigatiei si securitatea maritima in zona.” Iar rezultatul este ca s-a conturat astfel un fel de coalitie neoficiala impotriva Chinei, formata din toate celelalte state care au iesire la Marea Chinei de Sud, coalitie dependenta insa de sustinerea diplomatica si militara a americanilor.

Se va ajunge si la conflicte armate? China a declarat ca nu doreste folosirea fortei, dar precedente exista: in 1988, o confruntare directa intre nave chineze si vietnameze a dus la moartea a 70 de vietnamezi. Nimeni nu a uitat acel episod, ca urmare in zona s-a declansat o cursa febrila pentru modernizarea flotelor navale nationale.

Indonezia, Singapore si Malaezia s-au dotat deja cu submarine, iar Vietnam, Filipine si Tailanda au anuntat planuri identice. Vietnamul a facut chiar un pas concret de intimidare, executand in aceasta vara exercitii de razboi cu munitie reala in largul coastelor orasului Hoi An, ca raspuns la unele incidente intre navele sale si patrule chineze.

China a replicat imediat cu exercitii militare “de rutina” in apele sale teritoriale din vestul Pacificului si, recent, si-a scos la vedere si un nou atu – un portavion achizitionat in 1998 de la Ucraina pentru “cercetare si antrenamente”. La data achizitiei acesta nu avea nici motoare, nici sisteme de navigatie si a fost nevoie de 13 ani de reparatii pana sa poata fi lansat la apa. Un raport al Departamentului de Aparare  al SUA a estimat ca portavionul Chinei ar putea deveni 100% functional la sfarsitul anului 2012, insa fara a opera cu aparate de zbor, si ca va mai dura cel putin cativa ani pana cand va dispune de o flota aeriana viabila.

In Marea Chinei de Sud sunt asadar probleme serioase, care vor deveni si mai serioase pe fondul cresterii galopante a cererii energetice in Asia. Potrivit prognozelor, consumul de energie al continentului se va dubla pana in 2030, iar China va fi responsabila de jumatate din aceasta crestere.

In aceste conditii, nu e de mirare ca aceasta tara doreste sa-si asigure cat mai multe resurse si asta acum, cand se bucura de o pozitie militara si economica favorabila. Ar fi ciudat ca ea sa dea inapoi, din moment ce stie foarte bine care ii sunt nevoile si ce potential au teritoriile disputate in a raspunde acestor nevoi.

Totusi, dorinta Chinei de a se extinde in Marea Chinei de Sud s-ar putea sa aiba si o alta motivatie, mai profunda si mai puternica: sa ne intoarcem putin in secolul 19 si sa ne amintim ca aceasta tara, pe fondul slabiciunii dinastiei Qing, a pierdut atunci o mare parte din teritoriul sau in favoarea Marii Britanii, Frantei, Japoniei si Rusiei. Dezmembrata si umilita, China a fost la momentul acela in pericol real sa dispara, dupa 4.000 de ani de istorie.

Tendintele ei expansioniste din momentul de fata pot fi interpretate, asadar, ca o declaratie ferma ca nu intentioneaza sa mai lase vreodata strainii sa profite de pe urma ei.