Cat de raspandit este nepotismul in Romania?

Cat de raspandit este nepotismul in Romania? nepotismnepotismul in romania

Cand spunem nepotism, ne vin imediat in minte doua exemple de top: Nicu Ceausescu si, mai recent, Elena Basescu, fiica cea mica a fostului presedinte Traian Basescu, ajunsa europarlamentar in urma alegerilor din 2009, in conditiile in care abilitatile ei profesionale, politice sau de orice alta natura nu s-au manifestat deloc. Sa vedem in continuare, mai concret, ce este acest fenomen si ce forme imbraca el.
Nepotismul se refera la angajarea sau promovarea pe pile. Adica se refera la acele situatii cand, in mod bizar, cel mai potrivit om pentru postul X dintr-o organizatie se-ntampla sa fie exact o ruda apropiata sau prietenul vreunui sef.

Fenomenul este intalnit atat in firmele de stat (sau in institutiile publice), cat si in firmele private, si foarte multi il considera un fenomen rau, nociv, deranjant si specific poporului roman. Lucru care nu este deloc adevarat - nepotismul nu e specific poporului roman. Iar in unele circumstante nici macar nu este un lucru rau. Sa detaliem putin lucrurile.

In primul rand, sa raspundem la intrebarea din titlu referitoare la frecventa nepotismului si sa precizam ca, potrivit unui sondaj BestJobs, 23,9% dintre romani recunosc ca s-au angajat, cel putin o data, cu ajutorul pilelor. Iar aici cuvantul-cheie este “recunosc”, pentru ca in realitate, spun specialistii in resurse umane, procentul este mult mai mare – un lucru perfect plauzibil, de altfel, daca ne gandim ca mai toti dintre noi au apelat la un moment dat la acest PCR - pile, cunostinte, relatii - ramas mostenire de pe vremea comunismului (si nu vorbim aici strict de angajari).

In al doilea rand, nepotismul trebuie nuantat. In cazul institutiilor publice si al firmelor de stat, treaba e clara: acolo nepotismul e nepotism curat, pentru ca, din moment ce salariile se platesc din banii de la buget, nimeni nu este nevoit sa-si puna prea serios problema utilitatii reale a noului angajat.

In consecinta, angajarea cuiva la Stat nu este privita ca un pas necesar spre o eficienta mai mare a organizatiei, ci mai mult ca o favoare facuta unei rude sau unui angajat deja existent care a pus o vorba buna pentru respectivul.

Dar cum se explica insa nepotismul in cazul companiilor private, unde grija pentru fiecare ban cheltuit este cu totul alta? De ce sa preferi, ca patron, sa ii platesti un salariu (cu tot sirul aferent de contributii) unei rude apropiate sau unei “pile” ale carei competente, in cazul fericit ca exista, nu sunt chiar cele de care ai nevoie?

Ei bine, explicatia consta in faptul ca, in cazul firmelor private, nepotismul nu e chiar nepotism. E-adevarat, exista si situatiile clare in care in organigrama isi fac loc bine-mersi cumnatul sefului sau fata/baiatul celui mai bun prieten al sau din copilarie (adica oameni care trebuie nu numai tolerati de restul angajatilor, ci si tratati cu o anumita prudenta), dar la fel de adevarat este ca in multe alte cazuri...

...nepotismul inseamna de fapt recomandari

Concret, daca se iveste un post liber in firma, e perfect logic ca seful sau managerul HR sa ii intrebe mai intai pe angajatii deja existenti daca stiu pe cineva potrivit pentru postul in cauza. Si spunem ca treaba asta e logica deoarece recomandarile sosite astfel sunt foarte valoroase, din doua motive:

1) angajatii cunosc in general filosofia firmei si sunt in masura sa identifice, in cercul cunostintelor lor, candidatii cu cele mai mari sanse de a fi angajati;

2) aceste recomandari sunt bine cantarite de cei care le fac pentru ca, in cazul in care propun pe cineva nepotrivit, reputatia lor in firma poate fi compromisa.

“Eu recunosc ca postul meu actual a fost obtinut printr-o pila”, spune Andrei, un tanar programator de 26 de ani, care lucreaza pentru o multinationala. „Ca-i spuneti pila sau recomandare, putin imi pasa. Atata timp cat sunt foarte bun si imi fac treaba mai bine ca toti, nu ar trebui sa conteze cum am ajuns aici. Era normal sa nu imi pun CV-uri pe site-urile de recrutare si apoi sa stau cu mainile in san asteptand sa ma angajeze si pe mine cineva. Daca e cinstit cum m-am angajat? Sincer, nu stiu. Habar nu am daca este o regula nescrisa cum ca, pentru a obtine un job in mod corect, trebuie sa urmezi anumiti pasi. Eu va pot spune ca permanent caut sa-mi fac cat mai mult pile, in cat mai multe firme. Niciodata nu se stie cand ai nevoie de o mica recomandare”, conchide el.

Nepotismul de genul celui descris mai sus este foarte eficient pentru angajatori si de-aceea multi manageri aplica asa-numitul „referral program”, care inseamna ca atunci cand o persoana este angajata datorita semnalarii ei de catre un angajat deja existent, acel angajat isi adjudeca un premiu in bani (astfel, multe firme si-au transformat lucratorii in vanatori de creiere).

“La noi in companie se merge foarte mult pe recomandarile venite din partea angajatilor”, spune si Filip Chereches-Tosa, partener in cadrul firmei de software Lateral, citat de revista Cariere. “Ei stiu exact ce nevoi avem si este mult mai simplu sa nu dai gres cu omul pe care-l iei in echipa ta. Eu ofer 1.000 de euro pentru recomandarea unui tanar cu potential si 2.000 de euro pentru un specialist. Aceasta recompensa o primeste cel care face recomandarea, cu conditia ca cel recomandat sa si fie angajat.”

Angajatorii romani prefera asadar, de multe ori, sa-si aduca in companie oameni despre care stiu cate ceva dinainte. Este o strategie de recrutare care poate ca nu masoara in mod corect si obiectiv competentele complexe ale candidatilor, ci doar o parte din ele, dar care are avantajul ca da o doza de siguranta privind persoana angajata. In plus, daca sunt angajate rude apropiate in posturi-cheie, nepotismul devine totodata si o modalitate mai usoara de a tine lucrurile sub control.

Nepotismul in lume

Nepotismul e foarte raspandit in Italia. Si acest lucru nu trebuie sa ne mire din moment ce insusi termenul de „nepotism” provine de la un obicei italian, mai precis de la un obicei al papalitatii. Astfel, in Evul Mediu, Papa isi alegerea consilierii din randul nepotilor sai si procedura aceasta a patruns ulterior si in alte domenii si s-a transmis pana in zilele noastre.

 „Intalnim nepotismul in multe profesii”, arata economistul Roberto Perotti, autor al unei carti pe marginea acestui subiect. „De exemplu, cei mai multi dintre notarii italieni sunt fiii altor notari. Sau, in general, se pare ca pentru rudele magistratilor este mult mai usor decat pentru alte persoane sa treaca de examenele de admitere. La fel se intampla si in cazul medicilor. Apoi, la Universitatea din Bari sunt cinci familii care domina zeci de pozitii-cheie, iar la Universitatea din Palermo, mai mult de jumatate din angajati au cel putin o ruda care lucreaza in aceeasi institutie”, explica economistul, citat de BBC News.

Fenomenul este prezent de o maniera consistenta si in SUA, Japonia, Belgia, Grecia (aici nepotismul e cronic), dar cel mai interesant exemplu vine din Franta, unde fiul lui Nicolas Sarkozy (la vremea aceea inca presedintele tarii) a fost propus pentru o pozitie de conducere intr-un minister - cam prematur, avand in vedere ca baiatul nici macar nu-si terminase studiile.

Rezultatul? Opinia publica a reactionat imediat, iar unii protestatari mai sarcastici chiar au depus cereri la Palatul Elysee pentru a fi adoptati de Sarkozy, gandindu-se ca nu strica in viata sa fii fiul presedintelui republicii.