Cine e de vina, pana la urma, pentru atacurile armate din S.U.A.?

Cine e de vina, pana la urma, pentru atacurile armate din S.U.A.? atacuri armate in suaarme de focrestrictionarea accesului la armele de foc

Cand tot felul de dementi inarmati pana-n dinti intra in scoli, campusuri universitare, cluburi sau biserici si impusca la intamplare oameni nevinovati, te-astepti ca intreaga America sa sara ca arsa si sa ceara imediat restrictionarea drastica a accesului la armele de foc, pe o logica simpla: daca indivizii in cauza n-ar fi avut acces la arme, masacrele nu s-ar fi produs. Ei bine, intotdeauna situatia este exact pe dos.
America sare ca arsa, intr-adevar, dar nu pentru restrictionare, ci din contra, pentru ca nu cumva autoritatile, motivate de aceste masacre, sa indrazneasca sa le ia cetatenilor dreptul constitutional de a avea arme de foc.

America e o tara greu de inteles din punctul acesta de vedere. Faptul ca aici mor zilnic prin impuscare aproape 100 de oameni (performanta neegalata nici macar de statele aflate in razboi) are un efect bizar – americanii vor si mai multe arme. Ei au chiar si o organizatie cu traditii vechi, National Rifle Association of America (NRA), care le sustine interesele si care face presiuni serioase si eficiente asupra factorilor de decizie de la Washington.

"Nu care cumva sa schimbati legislatia!”, spun reprezentantii NRA, insistand pe amendamentul 2 al Constitutiei SUA care prevede ca „dreptul populatiei de a avea si purta arme nu trebuie sa fie incalcat.”

Degeaba vin oameni mai cu capul pe umeri si arata ca amendamentul respectiv a fost elaborat acum 226 de ani (in 1791), cand lucrurile erau inca tulburi, si ca astazi o asemenea prevedere nu se mai justifica. Degeaba atrag ei atentia ca accesul liber la arme de foc transforma orice conflict verbal intr-o potentiala crima (e-asa de usor sa scoti pistolul ca sa-ti impui punctul de vedere), degeaba aduc in sprijinul pozitiei lor statisticile care releva faptul ca peste 75% din omuciderile din SUA au loc prin impuscare.

Aceste argumente nu conteaza. Partizanii armelor de foc merg pe o idee mare, clara si fixa – cetatenii trebuie sa se poata proteja singuri. Ei trebuie sa-si poata apara proprietatea si integritatea fizica sau viata atunci cand sunt atacati, iar armele de foc sunt singurele care se dovedesc eficiente in astfel de situatii.

Ideea aceasta este atat de bine inradacinata in mentalitatea americanilor incat sansele de a o combate cu succes sunt practic nule. Argumentele logice, repetam, sunt inutile. Nu are nicio relevanta faptul ca toti dementii au acces facil la un intreg arsenal, nu are nicio relevanta ca cele mai sangeroase incidente de acest gen s-au produs in ultimii ani, pe fondul cresterii numarului de arme in SUA. Americanii, in marea lor majoritate, vor arme, cat mai multe arme. Punct.

In aceste conditii, ce se poate face? Dezbaterile chiar nu au sens – au existat dezbateri dupa fiecare masacru din SUA si nu s-a intamplat absolut nimic. Sustinatorii accesului liber la arme au venit intotdeauna cu argumentul suprem („E dreptul meu constitutional sa ma apar!”) si au avut castig de cauza. Ba chiar nu s-au sfiit sa acuze partea adversa ca vrea sa vaduveasca poporul american de una dintre libertatile lui fundamentale, ceea ce ar fi - nu-i asa? - un pas imens spre totalitarism.

Dar, pana la urma, problema este una falsa. De fapt nu (mai) conteaza prea mult care dintre cele doua tabere are dreptate, esenta chestiunii trebuie cautata in cu totul alta parte. Si intelegem mai bine cum stau lucrurile daca analizam putin principalul argument, expus mai sus, al celor care sunt in tabara pro-arme – „Trebuie sa ma pot apara!”. Cum s-a ajuns oare la acest imperativ al societatii americane? De unde vine aceasta nevoie, aproape obsesiv-compulsiva, a americanilor de a se proteja, nevoie ilustrata si de cele 10 incuietori si zavoare pe care si le monteaza pe usi?

Cercetatorii spun ca de vina este... televizorul. Da, televizorul este cel care genereaza pe scara larga sentimente de insecuritate si stari de panica. Astfel, o ampla ancheta desfasurata sub patronajul Universitatii din Pennsylvania, condusa de sociologul George Gebner, a relevat ca „in SUA televizorul a devenit practic un membru al familiei, care monopolizeaza uneori contactul cu lumea exterioara. Oamenii sunt expusi aproape permanent la programele de stiri si au devenit dependenti de acestea, ca sursa de informatii care ii ajuta sa cunoasca si sa inteleaga mediul in care traiesc.

Este vorba de asa-numitul «efect de cultivare», care conduce la fixarea unei viziuni comune asupra lumii, a unor roluri comune si a unor valori comune.”

Si cam care ar fi aceasta viziune asupra lumii pe care o prezinta televizorul? Sa judecam pe baza datelor concrete: astfel, pana sa termine scoala elementara, adica pana la varsta de 14 ani, un copil american asista in medie la 8.000 de omucideri si la 100.000 de acte de violenta, gratie filmelor si programelor de stiri difuzate la televizor. Si, evident, toate acestea ii induc ideea ca lumea e un loc periculos, unde fiecare se descurca pe cont propriu si unde singurul ajutor de nadejde, foarte eficient de altfel, este o arma de foc.

De unde sa stie el ca in spatele a ceea ce i se ofera la televizor stau de fapt strategii iresponsabile ale unor companii ahtiate dupa audienta si dupa profit, carora putin le pasa ca induc idei periculoase si ca definesc sisteme de valori la fel de periculoase?

Nu trebuie sa ne mire asadar faptul ca, ajuns la adolescenta, copilul respectiv va incerca sa-si rezolve problemele in singurul mod pe care il cunoaste - facand apel la arme de foc si sporind astfel spirala violentei. Totul pe fondul sentimentului de insecuritate care i-a fost indus inca de mic si de care nu va scapa toata viata, un sentiment alimentat, desigur, de consumul continuu de programe TV. De aici pleaca in realitate pasiunea americanilor pentru arme si de aici pleaca, pana la urma, si toate grozaviile de genul celor doua intamplate recent in Las Vegas si Texas.

Asadar, insecuritate. Iar insecuritatea duce la nevoia de a avea arme, armele duc la cresterea criminalitatii, cresterea criminalitatii duce la sentimentul de… insecuritate. Un adevarat cerc vicios din care americanilor le va fi foarte greu sa scape.

Povestea de mai sus are o concluzie practica si pentru Romania, o tara in care, din fericire, accesul la arme de foc este strict limitat (avem doar 0,7 arme de foc la 100 de locuitori, fapt care ne situeaza pe un confortabil loc 160 in clasamentul mondial, din 178 de state).

Concluzia de care vorbeam e urmatoarea: din moment ce lucrurile pe care le vedem la televizor ne influenteaza serios modul de a gandi si, implicit, sistemul de valori, stilul de viata si actiunile, CNA-ul ar trebui sa arunce un ochi mai critic asupra televiziunilor comerciale. Adica asupra programelor lor de stiri, asupra personajelor "pitoresti" pe care le popularizeaza si asupra mizeriilor pe care le prezinta pe post de divertisment.

Oferta acestor televiziuni chiar influenteaza negativ spectatorii, mai ales copiii si adolescentii - categorii care inca nu au capacitatea de a face diferenta intre sanatos si nesanatos, intre moral si imoral, intre bine si rau, si care imita tot ce prind.

Desigur, televiziunile vor nega oricand aceasta afirmatie si vor pretinde ca influenta televizorului asupra publicului este mult exagerata. Dar sa le spuna asta si companiilor de la care incaseaza anual zeci de milioane de euro pentru publicitate.