Toma Caragiu, un actor total, cu acces nelimitat la nemurire
toma caragiuactorfilmteatruecranarta
Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori de origine aromana, cu activitate bogata in teatru, televiziune si film, a dat savoare rolurilor de comedie, remarcandu-se cu aceeasi energie si maiestrie insa si in drame, "Actorul si salbaticii" fiind unul din filmele sale de referinta, sau in alte genuri precum tragedia, vodevilul, revista, satisfacand gusturile tuturor categoriilor de spectatori.
Nascut in orasul Ploiesti, judetul Prahova, la 21 august 1925, debuteaza pe scena Studioului Teatrului National in anul 1948, cand i se incredinteaza rolul unui scutier din
Toreadorul din Olmado, in regia maestrului Ion Sahighian. La 1 mai 1948 este angajat ca membru la Teatrul National. Iar anul urmator, la varsta de 24 de ani, obtine diploma de absolvire a IATC.
Toma Caragiu, un actor cu un temperament detonant, un gigant interpret al scenei romanesti, alaturi de Nottara, Iancu Petrescu, Brezeanu, Baltateanu, a reusit sa scrie prin arta sa o istorie ce cuprinde numai momente de varf, sculptate atat pe scena sau la teatrul radiofonic, cat si pe marele şi pe micul ecran.
Printre realizarile interpretative ale lui Toma Caragiu, aflam:
Opera de trei parale (1964, regia: Liviu Ciulei),
Pampon din D’ale carnavalului (1966, regia: Lucian Pintilie),
Tipatescu din O scrisoare pierduta (1972, regia: Liviu Ciulei),
Anton Antonovici din Revizorul (1972, regia: Lucian Pintilie),
Doolittle din Pygmalion (1974, regia: Moni Ghelerter),
Satin din Azilul de noapte (1975, regia: Liviu Ciulei),
James Tyrone din Lungul drum al zilei catre noapte (1976, regia: Liviu Ciulei), rolurile din filmele: seria
Haiducilor, seria
B.D. -urilor,
Bariera, Explozia, Ciprian Porumbescu, Tatal risipitor, Actorul si sălbaticii, Singuratatea florilor, Operatiunea "Monstrul", Premiera, Serenada pentru etajul XII, Gloria nu canta, precum si cupletele de la televiziune in regia lui Alexandru Bocanet.
Poate e bine sa credem ca disparitia timpurie a lui Toma Caragiu, provocata de cutremurul din 4 martie 1977, care a lasat un gol imens in inimile celor care l-au apreciat, se poate asemana cu o calatorie pe alte meleaguri, ale unei existente vesnice, de unde-si poate arunca din cand in cand o privire plina de satisfactie, decorata cu zambetul atat de bine cunoscut, spre acea Opera a unei munci creatoare ramasa in urma sa, incarcata cu un strop din propria nemurire.