Criza discursului public in Romania (3): dictatura optiunii prealabile
dezbatere publicacrizaoptiune prealabilapresapolitica
O revolutie, fie ea si una discutabila – cum a fost a noastra in 1989 -, iti da, in principiu, dreptul la libera exprimare. Dar nicio revolutie din lume nu garanteaza libera exprimare a unor idei coerente, a unor mesaje solide, a unor principii nedisimulate la televizor, intre doua calupuri de publicitate. Asa stand lucrurile, se prea poate ca dictatura, in forma ei cea mai perversa si mai imperceptibila, sa supravietuiasca decenii intregi revolutiei. Nu e nicio teorie aici, ni se intampla chiar noua.
Libertatea e o chestiune de rafinament. Libertatea nu e ca poti sa-i spui unui bou ca e bou, unui incompetent ca e incompetent, unui premier de 1,64 ca e pitic sau unei ministrese cu geanta Vuitton ca e fufa. Daca doar urli aceste credinte sau adevaruri sau sloganuri, ce or fi ele, nu se cheama ca practici libertatea de expresie. Se cheama ca urli.
Cata vreme libertatea de expresie e o chestiune de rafinament, practicarea ei presupune o anumita eleganta, o anumita distanta intre purtatorul de mesaj si ideile sale si o chimie speciala intre participantii la discursul public. Aceasta nu se confunda, desigur, decat la noi, cu acelasi punct de vedere, ci, dimpotriva, cu un antren in care surpriza revelatiilor, elasticitatea replicilor si, la o adica, revenirea asupra propriilor opinii sunt maximal valorizate.
Libertatea de expresie inseamna o permanenta balanta intre expresie si adevarul ei. Asta se traduce prin cautarea adevarului, printr-o maieutica mai relaxata sau mai convulsiva, constienta sau inconstienta, dupa caz.
La noi, ceea ce se cauta e confirmarea, convertirea celuilalt la adevarul tau, la preconceptia cu care ai intrat deja in dialog, concupiscenta cu celalalt in sentimentul facil si in satisfactia neproblematizanta a consensului. Cand lucrul acesta nu iese usor, cand argumentele preconceptiei sau faptele emergente nu ajuta, dialogul devine o febrila incercare de potrivire a acestora cu unghiul sau cu teoriile care ne avantajeaza. Degradarea discursului public a trecut, la noi, demult de nivelul antipatiilor politice sau a sferelor de interese mogulistice. A inceput de aici, dar nu s-a oprit aici. Ba, mai mult, a contaminat totul cu retorica si cu felul de a fi al confruntarii politice si al rafuielii grupurilor de interese economice.
Optiunea prealabila – valoarea despre care Patapievici vorbea la sfarsitul anilor ’90 cand propunea o definire a spatiului dezbaterii publice -, ideea potrivit careia exista lucruri pe care le avem profund in noi, credinte pe care nu le putem pune in discutie oriunde si oricand, lucruri in care credem in mod onest si intim, optiunea prealabila, prin urmare, s-a degradat pana la a defini manipularea si linsajul mediatic. Agenda spatiului public e setata dupa criteriul acestei prost-intelese optiuni prealabile. Moderatorul si invitatii se inteleg din priviri, mai ca isi fac scheme pe la spate ca jucatorii de beach volley, apoi isi ridica, pe rand, mingile la fileu. Cand si de partea cealalta a fileului e cine trebuie, spectacolul e garantat. E nevoie de multa repetitie, dar efectul e garantat.
Problema de fond, insa, nu e blocajul presei in obsesia fata de anumite personaje, ci incapacitatea schimbarii paradigmei. Caci marea achizitie a acestui tip de a face presa si, de aici, dezbatere in Romania nu e scaderea popularitatii celor vanati, ci insasi criza discursului public. Isteria forjata acum cativa ani, in preambului campaniei electorale prezidentiale, a contaminat totul. Iar trecerea analistilor si a comentatorilor pe statul de plata al mogulilor a poleit produsul final. Cine sa mai poarte azi, la noi, o dezbatere decenta si echilibrata pe o tema sensibila si foarte specializata precum brandul de tara? Cine sa vorbeasca credibil despre politicile fiscale? Cine sa duca o discutie complexa pe tema bugetarilor din Romania, o categorie larga si blamata la gramada, fara nuanta? Cine sa mai conduca azi un talk-show de actualitate care sa te tina lipit de fotoliu, cand moderatul devine, in fiecare mare campanie electorala, obiect de negociere, cand comentatorii fac coada la functii in staff-uri politice, iar liderii de opinie sunt momiti cu functii in consilii de administratie controlate de stat sau sunt propulsati, de-a dreptul, in Parlament?
Un produs media marca Rentrop&Straton 
