Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Jobul ca un meci de fotbal: LECTIILE MONDIALULUI (3)

Jobul ca un meci de fotbal: LECTIILE MONDIALULUI (3)
de la 01 Iul. 2014
Jobul ca un meci de fotbal: LECTIILE MONDIALULUI (3) Tags: fotbaljobbiroucolegpasacampionatul mondial

Lumea cliseelor fotbalului e o lume in sine. Folosite pana la exasperare, au ajuns sa fie cunoscute la fel de bine si de nepoti, si de bunici, si de marii cunoscatori ai fenomenului, si de domnisoare care au prins, alaturi de prietenii lor, la o terasa, macar doua-trei meciuri ale echipei nationale. Cine nu stie, de pilda, ca "mingea e rotunda"? Dar cum ar arata viata noastra la job vazuta prin prisma unor truisme din lumea fotbalului? Un exercitiu de imaginatie...

Cateva locuri comune
 
Locurile comune atat de placute comentatorilor de fotbal de la noi spun ca “un meci nu dureaza 90 de minute, ci pana cand fluiera arbitrul sfarsitul meciului” sau ca “nu poti fi sigur ca i-ai batut pe nemti decat dupa ce i-ai vazut urcati in autocar”. Partidele de la Cupa Mondiala din Brazilia vin sa dea castig de cauza echipelor cu moral bun si cu un dozaj superior al resurselor pe durata intregului meci. Ca niciodata pana acum, numeroase meciuri au fost decise sau intoarse din cursul lor de executii venite in ultimele minute ale meciurilor.
 
Natiune de microbisti, suntem cu totii de acord ca meciurile de joaca pana la ultima resursa de energie si suntem cu totii revoltati ca “tricolorii” lui Victor Piturca sunt incapabili sa ramana motivati pana la finele partidelor, ca n-au mai intors de nici nu mai stim cand un rezultat nefavorabil pe finalul unui meci cu miza.
 
De altfel, statistica spune ca, la un meci de Cupa Mondiala, Romania nu a reusit decat o singura data aceasta “performanta”, de castiga un meci dupa ce a fost condusa. Se intampla in Mexic ’70, iar de atunci nici macar “Generatia de Aur” nu a mai reusit asta, in cele trei turnee finale consecutive pe care le-a disputat intre 1990 si 1998.
 
Dar, inainte de a-i judeca pe Matel, Chiriches si Tanase, ce-ar fi sa aruncam un ochi la noi, in biroul de la job? Cum arata o zi la job comentata cu ajutorul cliseelor din lumea fotbalului? :D
 
Minutul 90 si “spartul usii”
 
Vorbind tocmai despre minutul 90 si despre concentrarea pana la finalul “jocului”, trebuie sa acceptam ca in multe companii, mai cu seama in sectorul public, dar si in destule corporatii, “spartul usii” la finalul programului e un veritabil sport de echipa… Asta inseamna inca minimum 10 minute pierdute inainte, cu inchiderea calculatorului sau cu pregatirea de plecare, asa ca multi dintre angajatii de la noi ar putea intra, fara probleme, in aria de selectie a lui Piti, intr-o echipa incababila sa faca diferenta pe final de meci. Cand mintea iti e la plecare cu minute bine inainte de sfarsitul programului, e mai probabil sa faci greseli decat sa faci diferenta in favoarea echipei tale.
 
Temporizarea si pasatul hartiilor “de-a latul terenului”
 
Tactica inventata si perfectionata de selectionerul Angelo Niculescu la finele anilor ’60, “temporizarea” presupunea plimbarea mingii de-a latul terenului, minute in sir, zice-se pentru adormirea adversarului. Atat de mult ne-am adormit adversarii, incat de multe ori uitam sa mai si ajungem cu mingea la poarta lor! Reprezentantul acestui tip de joc e angajatul care stie la perfectie sa simuleze ca munceste. Se agita, muta acte si hartii de colo-colo, isi da cu parerea sau pune intrebari, insa eficienta lui e egala cu zero.
 
Victimizarea
 
Nu e sport de echipa mai predispus la victimizare decat fotbalul. In vreme ce rugbistii strang din dinti si alearga chiar si cu arcada sparta, fotbalistii au bunul obicei din a se vaicari la cea mai mica atingere a adversarului. La fel si pe la job, imposibil sa nu dai peste cate unul care dramatizeaza mereu situatii cat se poate de normale la locul de munca. E si acesta un mod de a trage de timp sau de a castiga, pe nemerit, mila celor din jur.
 
Lovitura libera si lovitura de departajare: la placinte inainte, la razboi, inapoi
 
Ca orice business, si lumea fotbalului e plina de veleitari. Vezi asta de indata ce una dintre echipele de mari vedete obtine vreo lovitura libera in preajma careului advers. Rapid apar trei-patru jucatori in jurul mingii. Fiecare ar vrea sa isi revendice momentul de glorie de dupa. Uneori se lasa cu certuri, alteori cu reprosuri, daca “alesul” trage prost, uneori e nevoie de interventia capitanilor de echipa sau a antrenorilor pentru a decide cine trage si cine nu.
 
Spre deosebire de loviturile libere, unde presiunea ratarii e mica, la loviturile de departajare din meciurile eliminatorii, acolo unde orice greseala poate insemna infrangerea propriei echipe, listele cu executanti se completeaza greu, iar multe vedete, nu o data, au dat vina pe oboseala sau pe probleme fizice pentru a fi trecute mai la coada, in speranta ca vor scapa de responsabilitati.
 
Va suna cunoscut? Tot timpul e bataie pe task-urile cu vizibilitate si cu potential de avansare, dar, cand vine vorba despre sarcini grele si riscante, fiecare e prins cu alee lui si nu s-ar prea baga.
 
“Pasa in gat” sau “impuscarea” coechipierului
 
In lumea pestrita a vestiarelor de fotbal, gestul unui coleg de a-ti pasa o responsabilitate si de a o face parsiv, in asa fel incat sa te puna intr-o incurcatura, se cheama “pasa in gat”, adica o minge pasata atat de prost incat te loveste in cap. Practic, o minge aproape imposibil de folosit in continuarea jocului. I se mai spune si “impuscarea coechipierului”. In loc sa ii faci munca mai usoara, ii arunci o sarcina si astepti sa dea gres. Analogiile cu intamplari de pe la diverse locuri de munca sunt cat se poate de limpezi.
 
Mai mult decat un simplu joc
 
Dincolo gluma si dincolo de faptul ca ilustreaza, limpede si global, lumea in care traim, cu toate pacatele sale – de la “muscatura” inconstienta a lui Suarez pana toata coruptia, girata de FIFA, din jurul acestei Cupe Mondiale sau la acuzele de blat la un meci al Camerunului – Brazilia 2014 ofera, in continuare, admirabile lectii de excelenta pentru fiecare dintre noi.
 
E in sacrificiul lui Ronaldo de a trage de el ca sa fie cu Portugalia la Mondiale, desi nu era 100% recuperat, ceva ce cu totii am vazut in jurul nostru la munca, e in leadership-ul asumat de jucatori ca Messi, Robben sau Benzema ceva ce admiram la modelele din meseria pe care o practicam, e in felul incare unii stiu sa piarda sau din umilinta unor victorii ceva ce ne poate servi tuturor. Pana la urma, de-asta se spune despre fotbal ca e mai mult decat un simplu sport. Si de aceea e si atat de iubit.


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant
click pe cuvantul dorit


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

1 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Cristi 2014-07-02 11:58:30
Intradevar un articol de exceptie si foarte bine gandit. Un foarte bun exemplu de a da peste nas celor care nu fac altceva decat sa critice si sa judece pe altii in loc sa se vada pe ei mai intai. Oare ce ar fi facut daca erau ei in locul jucatorilor? Foarte buna comparatie. O dau si eu ca expemplu mai departe.
Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor

Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement