LECTIA DE MANAGEMENT. Paradoxul Barcelona: management catastrofal si rezultate de top
managementfotbalcrizachampions leaguebarcelonastilstrategie
Nu are nici spatele Realului in Spania, nu are nici banii arabilor de la Manchester City si PSG, nici stabilitatea institutionala a lui Bayern Munchen, nici foamea de trofee a lui Juventus Torino. Si totusi, FC Barcelona, cea mai incercata de fotbal de top din ultimii ani, a reusit sa se incoroneze drept regina Europei in secolul XXI. Cum a reusit asta, in ciuda unui management catastrofal, e una dintre marile lectii ale lui 2015.
Bayern si problema victoriilor fara stil
Cand, in vara lui 2013, dupa ce tocmai reusise prima „tripla” din istoria sa (Campionatul, Cupa si Champions League), Bayern Munchen anunta despartirea de Jupp Heynckes si aducerea lui Pep Guardiola, multi au ramas socati.
“De ce sa schimbi ceva care merge bine?”, s-au intrebat, pe buna dreptate, unii. Pentru ca, ziceau atunci sefii din Munchen, desi castiga, Bayern o facea fara sa aiba stil, fara sa aiba o garantie de identitate, fara sa lase, dincolo de transpiratie si de satisfactia lucrului bine facut, o marca inregistrata, ceva care sa o diferentieze in topul echipelor de elita ale lumii, ceva care sa puna, o data pentru totdeauna, echipa bavareza in categoria echipelor care au facut istorie in fotbal, langa Realul lui Di Stefano, Brazilia lui Pele, Ajax-ul lui Cruyff, Milanul lui Sacchi si, mai noua in galaxia stelelor, chiar Barcelona lui Pep Guardiola, cel adus sa conduca reforma trupei de pe Sabener Strasse.
Se prea poate ca “experimentul Guardiola” sa nu prinda in Bavaria. Titlurile interne, castigate cu cea mai mare lejeritate, nu au fost dublate, inca, de succese pe masura in cea mai mare competitie europeana, Champions League (CL).
E de vazut daca mandatarii lui Bayern vor avea rabdarea pe care Pep le-o ceruse la preluarea mandatului pentru a duce la bun sfarsit reforma sa stilistica. In tot cazul, insa, victoria de sambata a Barcelonei in finala CL, a cincea in 25 de ani si a patra in ultimul deceniu!, le da dreptate sefilor lui Bayern. Stilul s-a impus, inca o data. Stilul s-a dovedit, din nou, o garantie a succesului, intr-o lume in care trendurile se schimba de doua ori pe anotimp.
O echipa sub zodia crizei
Nici o echipa nu a trecut, in ultimul deceniu, prin atatea incercari precum FC Barcelona. La capatul unui ciclu triumfal de 4 ani, in care castigase doua Ligi ale Campionilor si trei titluri interne, dintr-un total de 12 trofee, Pep Guardiola, antrenorul care impusese “tiki-taka” in elita fotbalului, decidea sa-si ia un an sabatic si sa paraseasca Catalunia natala.
Clubul tocmai trecuse printr-o dura schimbare de leadership: fostul presedinte Joan Laporta fusese trimis in fata justitiei pentru management fraudulos de noul presedinte, Sandro Rosell. Plecarea precipitata a lui Guardiola avea in spate si acest episod…
Apoi, la scurt timp dupa preluarea echipei ca antrenor principal, Tito Villanova, fostul secund al lui Guardiola, e diagnosticat cu o maladie severa, care necesita absenta sa indelungata de langa echipa. Cancerul lui Tito se adauga unei boli similare care avea sa-l tina departe de gazon pe un alt om iubit in vestiarul de pe Camp Nou, fundasul francez Eric Abidal.
Fara “principal” pe banca, Barcelona strange din dinti si castiga campionatul intern cu record de puncte, dar pierde fara drept de apel in fata lui Bayern, in Liga Campionilor. Nu isi revine bine din soc, ca are de infruntat retragerea lui Villanova, dupa ce boala sa recidiveaza. E inlocuit de urgenta cu argentinianul Gerardo Martino, un tehnician fara experienta in Europa, dar atasat valorilor promovate de fotbalul Barcelonei.
Cu Martino antrenor, Barcelona trece, anul trecut, prin cel mai prost sezon al sau. Tito Villanova moare, echipa e la pamant, in vreme ce conducerea executiva, in frunte cu presedintele Sandro Rosell, intra in vizorul justitiei spaniole pentru nereguli financiare legate de transferul brazilianului Neymar Jr. Vedeta Messi nu-si revine dupa accidentarile din urma cu un an, iar Neymar face un sezon mediocru in contextul problemelor sale extrasportive.
Pus sub acuzare de procurori, Rosell isi prezinta imediat, in buna traditie occidentala, demisia de onoare, iar vicepresedintele Josep Maria Bartomeu, si el implicat in scandalurile de coruptie conexe cazului Neymar, ii ia locul.
Lipsa totala de rezultate il costa postul pe “Tata” Martino. In locul sau e adus un nou antrenor cu ADN barcelonez, un fost capitan al echipei: Luis Enrique.
Enrique gaseste la Barcelona o atmosfera incarcata. E un tip dificil, iar asta se vede in relatia tensionata cu vestiarul. Si-i pune in cap si pe Messi, si pe Neymar, iar criza in care se afunda echipa la mijlocul sezonul e cat pe ce sa duca la demiterea sa.
Pana la urma, Enrique lasa de la el, iar sacrificatul e directorul tehnic al echipei, influentul Andoni Zubizareta, omul din spatele strategiei de transferuri a gruparii catalane. Asta se intampla in ianuarie 2015, cand Real Madrid era in fata Barcelonei in clasament, echipa bajbaia in cautarea identitatii proprii, iar reeditarea “triplei” istorice din vremea lui Guardiola era o himera in carne si oase.
In plin scandal, presedintele Bartomeu anunta alegeri anticipate in vara aceasta, iar conflictele institutionale din jurul clubului se intetesc, inevitabil.
Intre timp, colac peste pupaza, FC Barcelona e pedepsita de FIFA pentru nereguli grave in contractarea unor jucatori minori si are interdictie de a mai face transferuri vreme de un an si jumatate! In plina criza de joc si de rezultate, echipa nu se mai poate intari pe posturile deficitare!
Toate aceste schimbari radicale de situatie se intampla in ultimii 3 ani si premerg cucerirea de catre Barcelona, pentru a patra oara in ultimul deceniu, a Ligii Campionilor…
Cand valorile sunt mai importante decat erorile
Cum e posibil ca echipa sa castige toate titlurile sezonului intr-un asemenea context halucinant? Cum e posibil ca sub doua dintre mandatele cele mai controversate - si printre cele mai slabe managerial, deopotriva - din istoria clubului, FC Barcelona sa revina in elita fotbalului mondial si sa realizeze recordul de a fi prima echipa din fotbalul european care castiga toate trofeele importante ale unui sezon pentru a doua oara in istorie? Raspunsul e o chestiune de stilistica, tratata cu superficialitate in lumea de business, cand nu e trecuta cu vederea, de-a binelea.
Buna cunoastere a directiei tale strategice, a directiei in care mergi, a directiei in care actionezi, a directiei in care iti canalizezi resursele e, adesea, cea mai creativa solutie pentru a te autodepasi pentru a te impune pe piata. Asumata si exersata, directia devine, cu timpul, stil. Iar stilul singur poate asigura succesul pe mai departe, in ciuda unor erori de parcurs.
Asa s-a intamplat si la Barcelona. Indiferent de cine a fost la conducerea manageriala, indiferent de cine a fost la conducerea tehnica sau de cine a fost in teren, la meciuri, mai bine sau sau mai slab pregatit, mai atent sau mai distras de problemele din jur, mai in forma sau nu, cu totii au actionat conform directiei strategice a clubului, trasata acum 25 de ani de marele Johann Cruyff.
Chiar daca controversate financiar, transferurile s-au facut in acesta directie, chiar daca uneori mai inspirata, iar alteori mai putin, alegerea antrenorilor s-a facut pe principiul adeziunii la directia strategica a fotbalului de posesie, a fotbalului de atac, a fotbalului-spectacol. La randul lor, jucatorii au tinut si ei directia, chiar daca marele dirijor Xavi Hernandez, ajuns la 35 de ani, a jucat din ce in ce mai putin anul acesta.
Stilul nu e omul, stilul e echipa
In timp ce Barcelona colectiona trofeu dupa trofeu, mizand pe filosofia fotbalului frumos chiar si atunci cand rezultatele o infirmau, Real Madrid schimba antrenorii fara nici o logica, Chelsea la fel, Manchester la fel, PSG la fel. In epoca marilor succese ale Barcei, de exemplu, pe la Real au trecut, pe rand, Pellegrini, Mourinho, Ancelotti, iar acum Benitez, antrenori complet diferit ca viziune de joc, care au dat complet peste cap stilistica jocului avantat al echipei din Madrid.
Fara a avea echilibrul institutional al acestor echipe, ferite de cel mai mic conflict intern, Barcelona a tinut clara linia, aducand antrenori care au pus aportul personal in slujba stilului vechi de peste 20 de ani.
Apoi, chiar daca au gresit adesea in politica de transferuri, sefii Barcelonei au tinut mortis la filosofia sa. L-au pierdut pueril pe Victor Valdez, dar au adus doi portari de mare valoare, buni la jocul cu piciorul, exact ce cerea acest post la Barcelona. Au investit o avere in doi atacanti, Neymar si Suarez, dar au adus exact ce avea nevoie Messi pentru a redeveni copilul care juca fotbal din placere la cel mai inalt nivel. Nu au transferat nici un mare fundas de pe piata, dar au demonstrat ca un antrenor potrivit poate face dintr-o aparare praf cea mai buna aparare din Europa, in numai cateva luni.
In premiera in Liga Campionilor, Barcelona a lasat in urma sa, anul acesta, eliminandu-le in meciuri directe, pe campioanele celor mai importante ligi europene, Manchester City, PSG, Bayern si Juventus, si a facut-o de fiecare data cu stil, facandu-si jocul ei, fara improvizatii si fara false capcane, pe cat de previzibil, pe atat de greu de contracarat. Managerii lui Bayern au avut dreptate cand au decis sa schimbe strategia la echipa si sa-l aduca pe artizanul marii Barcelone pentru a-i da un stil de joc propriu…
Se spune ca stilul e omul. Fara Laporta, fara Guardiola, fara regretatul Villanova si fara bietul Martino, fara Rosell si fara Zabizareta, fara acces la transferuri si chiar si fara un Messi stelar in finala cu Juventus, Barcelona a demonstrat, sambata, ca stilul e echipa.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
