LECTIILE MONDIALULUI: Nu mai exista echipe mari
braziliagermaniacupa mondialainfrangerefotbalechipamanagementfotbal
Mondialul a inceput cu un Spania – Olanda 1-5 si culmineaza, iata, in semifinale, cu un 7-1 istoric al Germaniei in fata tarii-gazda Brazilia. O lume intreaga e in stare de soc, in fata unui rezultat care face din echipa cu cele mai multe Cupe Mondiale castigate vecina in statistici a unor nationale de categoria Emiratelor Arabe Unite. Dincolo de vaicareala Braziliei, ce a patit trupa lui Felipe Scolari nu e decat un nou exemplu al unui sindrom al fotbalului contemporan: echipele mari care pierd la scoruri inimaginabile.
Ciclul scorurilor istorice in natura
Parea sa fie, la inceput, doar o bizarerie tipic englezeasca. Echipe mari, campioane en titre sau trupe cu pretentii la titlu, care capotau, sistematic, din cand in cand, impotriva unor rivale de moarte. Liverpool, Manchester United, Manchester City, Tottenham si Arsenal si-au administrat, in combinatii de fiecare luata cu fiecare, in ultimii 10 ani, niste batai la scoruri care au intrat in istorie. Nu mai departe de martie acest an, Chelsea i-a administrat lui Arsenal un 6-0, in vreme ce Arsenal a zdrobit campioana Manchester City cu 6-3.
Dar sindromul echipelor mari care pierd la scoruri astronomice s-a generalizat si in alte competitii de top. “El Clasico”, duelul dintre FC Barcelona si Real Madrid, doua dintre echipele fabuloase ale ultimului deceniu, a cunoscut doua rezultate-soc in ultimii 5 ani: un 6-2 in 2009 si un 5-0 in 2010, ambele in favoarea catalanilor antrenati de Pep Guardiola.
Aceeasi Barcelona avea sa piarda, in toamna anului trecut, cu 0-7 la general, duelul din semifinalele Ligii Campionilor cu Bayern Munchen. A fost un 0-4 la Munchen si un 0-3, la Barcelona, doua scoruri care au uimit, pentru ca Barcelona lui Leo Messi era considerata de multi cea mai buna echipa din istoria fotbalului si marea favorita la castigarea unui nou trofeu Champions League.
Bayern a castigat apoi Liga Campionilor si a devenit, automat, marea favorita a editiei din acest an. Unde avea sa fie spulberata de Real Madrid cu 0-4, chiar pe propriul teren. Acelasi Madrid care abia ce-si revenise dupa frustrantele infrangeri de data recenta in fata Barcelonei...
Lacrimile lui Julio Cesar
La Mondialul acesta, sobra echipa a Spaniei, echipa cu cea mai buna aparare in peliminariile competitiei, avea sa fie umilita de Olanda. Si nu oricum, ci dupa ce condusese cu 1-0 si tocmai ratase o uriasa sansa de 2-0 pe finalul primei reprize. Olandezii au pornit pe contraatac, si asa s-a nascut golul splendid al lui Van Persie. 1-1, iar dupa pauza Spania a fost de recenunoscut si a mai luat patru goluri.
Ce se intampla, de fapt, cu aceste echipe, care devin, brusc, de nerecunoscut? E o labilitate psihica ale carei resorturi nu au fost inca suficient descifrate, de vreme ce putine dintre fortele fotbalului de azi au fost ferite de acest sindrom. Poate fi oboseala, poate fi supraexpunerea meadiatica, poate fi presiunea economica tot mai mare, poate fi presiunea psihologica sufocanta pe care brazilienii au resimtit-o din plin la acest Mondial controversat jucat in propria lor tara.
De fapt, meciul cu Germania nu a fost pierdut la Mineiro, meciul cu Germania era deja jucat cand, inainte de executarea loviturilor de departajare din sfertul cu Chile, portarul Braziliei, experimentatul Julio Cesar, a izbucnit in lacrimi. La un jucator de experienta sa, care a castigat cam tot ce se poate castiga prin Europa, un astfel de gest e semnul unei stari de sprit ce depaseste tehnico-tacticul, de transcede bucuria fotbalului si care, inevitabil, se poate intoarce impotriva ta.
Despre Brazilia lui Scolari se pot spune multe, dar nu ca nu avea unul dintre cele mai bune sisteme defensive din istoria selectionatei “auriverde”. Despre meciul in sine, iarasi de pot spune multe, insa experienta marilor echipe care au trecut prin situatii similare spune clar ca nu despre calitatea jucatorilor e vorba, nici despre valoarea, in sine, a echipei, este vorba, ci despre ceva mult mai fin, care, daca s-ar vedea doar in fotbal, ne-am putea multumi sa spunem ca face parte din farmecul indecidabil al fotbalul.
Echipe mici si echipe mari
Jumatate din echipe Germaniei care a sters pe jos la Mineiro cu Brazilia parasea cu capul in pamant Allianz Arena in urma cu doar cateva luni, dupa 0-4 cu Real Madrid... Daca tot nu stim inca de ce cadem pana la a fi de nerecunoscut in unele zile, macar sa avem puterea de a ne ridica si de a merge mai departe. Ceea ce au si facut elevii lui Pep Guardiola de la Bayern, care au reabilitat la acest Mondial “tiki-taka” cea atat de hulita in ultimii 2 ani.
Cum ii place sa zica lui Victor Piturca, Mondialul 2014 a aratat ca “nu mai exista echipe mici”. Faptul ca el intelege asta din fotbal e si raspunsul la intrebarea de ce nu mai face performanta de vreo 10 ani la nivel de prima reprezentativa. Ideea e, de fapt, ca nu mai exista echipe mari. Asta au inteles nemtii de la Bayern cand au fost spulberati de Real Madrid. Au luat-o de la capat, ca o echipa mica.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
