Nationala contra multi-nationala: noul derby economic al fotbalului

Ceva de neimaginat in business
 

Cum ar fi ca, o data la doua, trei luni, cei mai buni profesionisti romani dintr-un domeniu – angajati ai unor mari firme sau institute  din tara si din strainatate (unele dintre ele concurente directe de piata), cu salarii de sute de mii de euro pe an – sa se stranga impreuna si sa participe, pe mize financiare nesemnificate, pro-bono mai degraba, in numele Romaniei, la un concurs de proiecte cu specialistii omologi din alte tari, din Anglia, din Portugalia sau din Statele Unite ale Americii? Ce ar insemna asta: sa isi abandoneze pentru cateva zile serviciul bine platit si sa performeze pentru “tricolor”, pentru reputatia proprie, pentru ca li se canta imnul si pentru ca stiu ca, astfel, reusesc sa-si faca mandri si fericiti milioane de compatrioti...

Suna frumos, patetic aproape, daca nu am lua in calcul faptul ca pe sefii multinationalelor care isi platesc cu bani grei profesionistii nu-i ating cu nimic idealurile nationale ale unora sau altora dintre angajati. Si totusi, absolut imposibil in realitatea obisnuita de business in care traim, acest lucru este posibil, culmea, tocmai in cazul unora dintre cei mai bine platiti angajati de multinationale din lume: fotbalistii! Desi isi platesc jucatorii cu milioane de euro pe sezon pentru a face performante si pentru a genera profituri in jurul acestor performante, marile cluburi de fotbal din lume se vad obligate sa isi cedeze angajatii federatiilor nationale pentru a putea participa la numeroase meciuri de calificare si turnee finale europene si mondiale. O situatie ce parea a tine de insasi natura si frumusetea sportului – dubla sa dimensiune club – nationala - s-a transformat in ultimele decenii intr-un conflict deschis intre cluburi si federatiile nationale, continentale si internationale. De rezolvarea acestei mari dileme depinde chiar felul in care vom percepe si vom avea acces la competitia sportiva pe viitor.
 

Cum s-a nascut “Virusul FIFA”

Explozia nemaivazuta, la finele secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, a interesului pentru fotbal si pentru sporturile de echipa in general s-a suprapus cat se poate de fericit peste ascensiunea idealurilor nationale si formarea statelor moderne in Europa. In acest context, fotbalul jucat la nivel de reprezentativa s-a dovedit a fi un extraordinar coagulant national. De altfel, primele meciuri tari din lume au fost cele inter-tari, cu ani buni inainte de constituirea campionatelor interne si de consacrarea fotbalului de club. Campionatul Mondial s-a impus inca din 1930 drept competitia-regina a fotbalului, cu mult inainte de disputarea primei Cupe a Campionilor Europeni, in 1955.

In ultimii ani, insa, o data cu succesul de casa si de marketing al Ligii Campionilor si dupa ce, concomitent aproape, libera circulatie a fortei de munca in fotbal, impusa de Legea Bosman, a dat liber cresterii astronomice a salariilor la marile cluburi, acestea din urma au devenit tot mai tracasate de ideea cedarii propriilor jucatori la echipele nationale. Numeroasele accidentari grave suferite de marii fotbalisti in vreme ce se aflau la nationale, ca si uzura fizica si mentala dupa meciurile jucate sub tricoul tarilor lor, au dus la un fenomen numit “Virusul FIFA”. Multe cluburi s-a plans ca pot demonstra stiintific faptul ca au rezultate mai proaste imediat dupa ce jucatorii vin de la echipele nationale!

Legile compensatiei

Presata tot mai mult de marile cluburi, Federatia Internationala de Fotbal (FIFA) a anuntat in luna mai lansarea din aceasta toamna a asigurarii pentru jucatorii profesionisti. Suma de 9,7 milioane de dolari este limita maxima de despagubire per jucator in caz de accidentare, calculul fiind realizat in functie de salariul primit de la echipa de club. Astfel, un club poate primi cel mult 27.000 de dolari pe zi, pentru o perioada de un an, daca jucatorul s-a accidentat la o actiune a echipei sale nationale. Programul va deveni activ incepand cu 1 septembrie 2012  pana la 31 decembrie 2014, avand un plafon de 91 de milioane de dolari. In ceea ce priveste Campionatul European din Polonia si Ucraina, FIFA a anuntat ca va compensa din fonduri proprii cluburile jucatorilor accidentati. De asemenea, echipele de club care dau jucatori la nationalele prezente la turneul final primesc sume de ordinul miilor de euro pentru fiecare zi de cantonare. La Mondialul din 2010 din Africa de Sud, suma era de 1.600 de euro / zi / jucator. Chiar daca sumele par mari, ele compenseaza cu greu eventualele pierderi suferite de echipele de club de top, care platesc in medie peste 10 milioane de euro pe transferul un jucator bun, al carui salariu stagional este, la randul lui, de peste 3 milioane de euro.

Insa nu doar nationalele incurca multi-nationalele din fotbalul mondial. Se intampla si situatia inversa. Iar lucrul acesta il simte pe propria piele selectionerul echipei Spaniei, nationala considerata principala favorita a Campionatului European din vara aceasta. Desi are la indemana un lot de invidiat, selectionerul Vicente Del Bosque e afectat de animozitatile dintre jucatorii sai. Proveniti in majoritate de la cele mai bune echipe de club ale momentului, FC Barcelona si Real Madrid, relatiile dintre jucatorii Spaniei au fost dinamitate in ultimii ani de rivalitatea enorma dintre formatiile la care joaca in campionatul intern, La Liga, si in Liga Campionilor.

O ultima dilema: Messi, Maradona sau Pele?

Concurenta de data recenta dintre fotbalul de club si cel de echipa nationala a depasit deja cadrul strict al intereselor materiale si de resurse umane ale patronilor si federatiilor nationale, intrand si pe terenul analistilor si comentatorilor sportivi. Tot mai multi dintre ei acrediteaza in ultima vreme ideea ca fotbalul de cea mai buna calitate a devenit apanajul echipelor de club, capabile sa stranga sub culorile proprii selectionate internationale mai valoroase decat selectionatele nationale, fie ele ale Braziliei, Argentinei sau Frantei. La fel, Liga Campionilor, competitia europeana inter-cluburi, desfasurata anual sub patronajul Federatiei Europene de Fotbal (UEFA), este considerata cel mai puternic turneu fotbalistic al momentului, peste un Campionat Mondial sau European. Aceasta schimbare de paradigma se reflecta si in judecarea marilor fotbalisti ai tuturor timpurilor. Argentinianul Lionel Messi, jucatorul care a castigat tot ce se poate castiga cu echipa sa de club, FC Barcelona, e considerat de multi cel mai mare jucator din toate timpurile. Are in palmares trei Ligi ale Campionilor si trei Baloane de Aur, decernate celui mai bun fotbalist care joaca in Europa, dar criticii sai spun ca va fi cu adevarat comparabil cu Maradona si Pele pana nu va castiga macar un Campionat Mondial. Cele trei Ligi ale Campionilor fac cat trei Cupe Mondiale, raspund fanii sai si ai fotbalului de club...
 

Contestabil ca valoare fotbalistica absoluta, cata vreme selectionerii nationali isi au la dispozitie jucatorii doar cateva zile pe an, fotbalul la nivel de echipa nationala ramane un magnet pentru public, mai cu seama pentru cei care nu sunt in mod obisnuit fani ai unor echipe de club. Ramane, in egala masura, si un extraordinar experiment de HR, singurul loc in care cei mai buni specialisti dintr-un domeniu lasa deoparte interesele multi-nationalelor la care lucreaza pe milioane de euro pentru a se dedica unui vis comun, impreuna cu milioane de conationali.