30 de calatorii catre tine: A cincea excursie - Scurta pledoarie pentru bucurie

30 de calatorii catre tine: A cincea excursie - Scurta pledoarie pentru bucurie viatabucurie

"Gusta viata cu nevasta, pe care o iubesti, in tot timpul vieti tale desarte, pe care ti-a dat-o Dumnezeu sub soare, in aceasta vreme trecatoare." (Ecclesiastul)
Imposibila idee! Cum sa „gusti” viata daca esti convins ca e desarta?! Nu poate fi un gand serios acesta – de a cere omului sa se bucure de o viata care nu valoreaza mai mult decat un pumn de nisip care iti scapa printre degete. Eu cred din contra, ca nu poti sa „gusti” viata decat daca vezi in ea o inestimabila valoare, nu poti sa te bucuri de tot ce ti se petrece decat daca iubesti chiar si nisipul pe care vantul ti-l arunca-n ochi.

Nu e nimic desart in a-ti iubi consoarta, chiar daca se poate intampla ca, la un moment dat, drumurile sa se desparta iremediabil. Dureroasa despartire nu transforma in „desertaciune” o iubire. Ea insasi nu e desertaciune. Nu spun ca dreptatea este de partea spuselor mele. Nu despre asta e vorba. Eu pur si simplu aduc in discutie o alta maniera de a pune aceeasi problema si un alt tip de solutionare.

Pur si simplu nu cred in exclusivismul tristetii, al amaraciunii. Nu mi se pare valoros sa te pretezi mereu la aceleasi culori, sa te infigi intr-o obsesie. Fie si doar pentru faptul ca este atat de multa suferinta in lumea asta a noastra, a oamenilor, cred ca e foarte important sa stim sa radem, sa suradem, sa ne bucuram, sa ne entuziasmam, sa fim fericiti, sa ne zbenguim, daca vreti, intr-o baltoaca, asemenea copiilor dezinvolti. Suntem prea „involti” uneori, ne invartosam parca prea mult!... Ne refuzam atatea dimensiuni...