Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Editorial Dan Manusaride: De ce este Romania in contratimp cu restul Europei si al lumii

Editorial Dan Manusaride: De ce este Romania in contratimp cu restul Europei si al lumii
de la 10 Iun. 2013
Editorial Dan Manusaride: De ce este Romania in contratimp cu restul Europei si al lumii Tags: dan manusarideeditorialcivilizatieangela merkelsocietaterelatii

Romania s-a hotarat sa-si schimbe Constitutia. Era momentul. Cateva articole trebuiau puse in concordanta cu noi reglementari ale Uniunii Europene, altele se aflau pe agendele clasei politice aflate astazi la putere. Dinspre comisiile Parlamentului Romaniei transpira in presa tot felul de variante. Parlamentarii au si ei dreptul, in calitate de cetateni ai Romaniei sa aiba tot felul de idei, chiar daca unele sunt nastrusnice.


Nu stiu cine a avut ideea de a introduce in Constitutie un articol care sa defineasca termenul de familie. In contextul in care căsătoria, ca instituţie socială, se afla in ultimii ani în declin sau pe cale de dispariţie, sublinierea propusa sa apara si in legea noastra fundamentala apare ca fiind desueta.

Sa ma explic: de câţiva ani suntem confruntati la nivel global cu o serie initiative care vor sa redefineasca societatea viitoare. In aceasta societate, casatoria este vazuta ca fiind o institutie demodata, inutila si lipsita de utilitate sociala. Aceste precepte nu sunt de data recenta. Ele au fost enuntate si de catre fondatorii comunismului (Marx si Engels) inca din secolul al XIX-lea. Cei doi defineau institutia casatoriei ca o institutie sociala de exploatare a femeii de catre barbat si propuneau desfiintarea ei. Mai tarziu, o serie de miscari sociale feministe au preluat ideea, militand pentru emanciparea sexuala.

Aproape concomitent cateva state au legiferat casatoria intre parteneri de acelasi sex, in timp ce in statul american Massachusetts, certificatul de casatorie s-a transformat intr-un simplu contract de inspiratie comerciala, din moment ce au fost introdusi termeni ca „partea contractuala A” si „partea contractuala B”.

Saptamana trecuta, Curtea Constitutionala Federala a Germaniei, a decis ca parteneriatele civile, inclusiv cele intre parteneri de acelasi sex, sa poate beneficia de declaratii fiscale comune, identice cu cele depuse de partenerii de viata de sex opus. Motivatia curtii s-a bazat pe ideea tratamentului inegal la care sunt supuse cuplurile in care partenerii au acelasi sex, amendand o lege din 2001 care a legalizat parteneriatele civile. Interesant este ca pentru acesta hotarare sprijinul a venit dinspre toate partidele parlamentare, cu exceptia partidului conservator condus de actualul cancelar federal, Angela Merkel. Partenerii de acelasi sex din Germania beneficiau de prevederile unei legi din 2001 cu exceptia unor privilegii fiscale disponibile, de care se bucurau pana saptamana trecuta, numai pentru cuplurile hetrosexuale.

Punand cap la cap toate aceste date este de mirare cum in Romania se propune introducerea in Constitutie a unei reglementari care, incetul cu incetul, este desfiintata in mai toata tarile civilizate. Nu mai departe de luna trecuta, Consiliul Constitutional al Frantei a validat, dupa patru luni de dezbateri, legea privind oficierea relatiilor intre persoanele de acelasi sex, lege promulgata apoi de presedintele Francois Hollande. Prima casatorie intre doi barbati a fost oficiata la Montpelier, la 29 mai 2013, in prezenta a 250 de ziaristi, Franta devenind a 14-a tara care recunoaste astfel căsătoria între persoane de acelaşi sex, după ce, în Europa, Olanda a fost prima care a dat tonul, legiferând acest drept cu 12 ani în urmă. I-au urmat exemplul Belgia, Spania, Suedia, Norvegia, Portugalia, Islanda si Danemarca.

In Romania se pare insa ca politicienii sunt mari amatori si sustinatori ai ideilor lui Siegmund Freud, care în 1930 lansa in cartea sa, „Civilizaţia şi nemulţumirile ei”, ideea ca dizolvarea institutiei casatoriei heterosexuale va duce la prabusirea dramatica a societatii. Cum-necum, Romania demonstreaza, inca o data, ca se afla in contratimp cu restul Europei si al lumii, preocupata de alte teme si luminata de alte idei, mai progresite si, mai ales, echitabile. Pana la urma, casatoria este formalizarea unei relatii care oricum se consuma, nu stiu de ce trebuie sa ne facem ca nu vedem si, mai ales, ca nu intelegem ca lumea se schimba si, mai devreme sau mai tarziu, va trebui sa ne schimbam si noi. 


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant
click pe cuvantul dorit


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor

Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement