Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Istorii cu miros de bani: care este cea mai valoroasa companie din toate timpurile?

Istorii cu miros de bani: care este cea mai valoroasa companie din toate timpurile?
de la 13 Iun. 2014
Istorii cu miros de bani: care este cea mai valoroasa companie din toate timpurile? Tags: dutch east india company

Care este cea mai valoroasa companie din toate timpurile? Poate Apple? Google? Exxon? Sunt si acestea variante de lucru foarte bune, mai ales ca valoarea de piata a celor trei companii este uriasa.


De exemplu, Apple valoreaza astazi 475 miliarde dolari, Exxon face cam 436 miliarde, iar Google s-ar putea vinde (pentru cine intreaba) cu 356 miliarde. Impreuna, cele trei companii ar valora cam 1.200 de miliarde dolari. Ei bine, incredibil dar adevarat, cele trei valorau si mai mult in septembrie 2012, atunci cand Apple avea o valoare de piata de 655 miliarde. Totusi, exista in istorie o companie care a valorat mult mai mult decat Apple, chiar mai mult decat toate cele trei amintite mai sus la un loc. Adica, 7.400 de miliarde!

Cunoscuta ca fiind prima corporatie multinationala din istorie, Dutch East India Company este si o lectie extrem de elocventa de management al afacerilor, referitoare la modul in care poate sa cresca si sa coboare valoarea unei companii. Dar, sa-i frunzarim istoria.
Necesitatea de a infiinta o companie olandeza care sa administreze activitatile de peste mari si tari a venit odata cu decizia Portugaliei de a anula toate acordurile comerciantilor olandezi incheiate in Asia. De altfel, cele doua tari s-au aflat intr-un conflict armat intre 1595 si 1663, in disputa fiind comertul cu Brazilia, Africa, India si Orientul indepartat.

Revolta olandezilor din 1568–1648, declansata impotriva dinastiei habsburgice, a destabilizat controlul Spaniei asupra zonei de nord a Tarilor de Jos. Pana cand Portugalia a devenit aliata Spaniei, Olanda a reusit sa-si impuna punctul de vedere in privinta preturilor, dar curand, Portugalia si-a orientat distributia produselor aduse din colonii (in special condimente) in Europea, prin portul hanseatic Hambrug, rutele cu Olanda fiind blocate. Dupa scurt timp a devenit clar ca Portugalia nu putea satisface cererea extrem de mare care venea de pe continet, astfel incat Olanda si-a construit propria flota comerciala.

Decizia a fost extrem de inteleapta, deoarece majoritatea navelor comerciale portugheze fusesera conduse de capitani si marinari olandezi, acestia cunoscand perfect rutele si avand contacte directe cu producatorii de peste mari si tari. Desi au fost decimate, fie de atacurile piratilor, fie de cele ale portughezilor sau distruse de furtuni, echipajele olandeze au reusit sa stabileasca un flux comercial constant pentru anumite produse, asigurandu-si monopolul in insulele mici, care nu se aflau neaparat pe rutele comerciale cunoscute. Mai mult, navigatorii olandezi au reusit sa incheie intelegeri cu liderii locali de a respinge propunerile venite de la alti comercianti si chiar de a se manifesta ostil fata de acestia.
Britanicii au reusit sa mareasca presiunea asupra tuturor comerciantilor atunci cand au fondat, in 1600, prima companie de monopol, English East India Company. Pentru a ramane in competitie, olandezii au fondat si ei in 1602, Dutch East India Company, o companie sustinuta de stat. Avand sprijinul puterii, sefii companiei au primit mana libera pentru a-si  securiza rutele, pentru a incheia noi tratate comerciale si chiar pentru a-si forma armate proprii si a construi fortificatii, menite protectiei propriilor rute comerciale.

In 1620, Dutch East India Company si English East India Company s-au unit, dar in 1623 fuziunea a fost spulberata, atunci cand 20 de comercianti, intre care si 10 britanici, au fost arestati de olandezi, torturati, condamnati si decapitati pentru ca ar fi conspirat impotriva guvernului olandez. In fata cruzimii olandezilor, britanicii s-au retras de pe rutele comerciale comune, iar olandezii si-a extins punctele de colectare, fara a intampina o prea mare rezistenta.

Seful companiei era in acele vremuri un anume Jan Pierterszoon Coen, un tip care avea o viziune clara despre modul si mijloacele prin care compania trebuia sa se dezvolte si nu accepta niciun compromis. Olandezii au devenit nemilosi fata de cei care se opuneau expansiunii lor, iar cei care au condus ulterior Dutch East India Company i-au urmat exemplul domnului Coen.

Incepand cu 1669, Dutch East India Company avea 150 de nave comerciale, 40 de nave de razboi, o armata privata alcatuita, dupa cerinte, din minum 10.000 de mercenari si maxim 50.000. Succesul, dar si modul de lucru ale companiei i-au transformat pe investitorii initiali in niste oameni extrem de bogati, compania ajungand la un moment dat sa plateasca dividente de 40%. In apogeul dominatiei sale, Dutch East India Company fusese estimata la 78 milioane de guldeni, o suma care astazi (ajustata cu rata inflatiei precum si celelalte schimbari de pe piata monetara) este egala cu 7.400 de miliarde dolari.

Cum lucrurile bune au si un sfarsit, la inceputul anilor 1700, odata cu izbucnirea unor razboaie, care au intrerupt rutele comerciale, compania a hotarat sa-si asigure importante stocuri de condimente (in special piper), pentru a face fata concuretei. O perioada lucrurile au mers destul de bine, preturile olandezilor fiind imbatabile, dar, odata cu scaderea cererii de pe piata, Dutch East India Company a fost nevoita sa-si diversifice comertul, importand produse noi (bumbac, zahar, ceai si cafea), dar sa-si securizeze si tratatele. Devenise din ce in ce mai scump sa intretii doua flote si o armata de mercenari, iar prin 1780, Dutch East India Company era ca un castel din carti de joc. Salariile au scazut odata cu interesul europenilor pentru produsele aduse din Asia. In plus, angajatii companiei, nemultumiti de sumele incasate, au inceput sa fure de ici, de colo. Dividendele mari platite chiar si in anii de criza au condus la prabusirea companiei, prin anul 1799 inregistrandu-se falimentul.

Dupa razboaiele din 1800 toate insulele au fost impartite intre companiile mai mici din Olanda si Marea Britanie. Pe parcursul a 200 de ani Dutch East India Company a ajuns de la 4 nave destinate achizitiei si transportului marfurilor la 150, iar apoi, de la 7.400 miliarde dolari la faliment.

Este povestea unei companii care a crescut brusc, prea repede, cu actionari lacomi, care si-au dorit ca profiturile sa vina imendiat si sa fie uriase. Este de fapt si povestea tuturor marilor conglomerate de ieri si de astazi, care se prabusec sub greutatea propriei expansiuni rapide, necontrolate si a goanei actionarilor lor dupa inavutire rapida.
 


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor

Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement