Laudarosenie made in Romania

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Laudarosenie made in Romania
Laudarosenie made in Romania
de Vlad Strunescu la 27 Iul. 2018 Exclusiv
Urmareste-ne pe Google News
gafe dancilabilant dancilacrestere consumbilant firea

In comparatie cu primarita generala a Bucurestilor, doamna prim-ministru a Romaniei, Viorica Dancila, nu a difuzat filmulete pe Facebook, ci si-a prezentat bilantul "live".

Si inca de doua ori "live": o data de la sediul Guvernului Romaniei si a doua oara, in aceeasi zi, din studioul Antenei3.

Citeste si: Dancila da raportul cu privire la realizarile din primele sase luni
 
In afara de modul in care si-au prezentat bilanturile, intre cele doua doamne, mai este o diferenta pe cat de mare, pe atat de amaro-amuzanta: in timp ce doamna Gabi spune ca n-a putut face mare lucru in doi ani (!), din prezentarea doamnei Viorica, rezulta ca, in sase luni (!) a avut realizari cat altii-n sase ani.
 
Deci, ce nu a reusit Firea la scara locala, in cel mai mare oras din tara, a facut Dancila, in sase luni, la scara nationala, cocotand Romania intreaga pe noi culmi de civilizatie si progres - cum suna limbajul de lemn uscat din anii comunismului.
 
Cele mai mari laude ale premierului: cresterea salariilor angajatilor de la stat, in special, medici si profesori, si cresterea pensiilor. La care se adauga noi promisiuni de majorare.
 
Se pare ca economistul din umbra de la Palatul Victoria a descoperit apa calda, de fapt, mecanismul care spune ca, daca oamenii castiga mai mult, consuma mai mult. Daca ei consuma mai mult, atunci si comerciantii/firmele private castiga mai mult, si, in cele din urma, statul insusi incaseaza mai mult, nu? 

Din pacate, este vorba despre majorari salariale "din pix", fara nicio corelare cu productivitatea. Pe urma, cum a spus si doamna "prim", medicii au nevoie si de aparatura de an 2018, nu numai de lefuri mai mari.
 
Aaa, s-a cumparat si d'asta, zice prim-ministra? Pai, s-a mai cumparat si in anii trecuti, dar sunt folosite? Ca, har Domnului, multe reportaje ale televiziunilor ni le arata zacand prin cotloane de spitale, din lipsa de stampila, aprobari, spatiu.

Citeste si: Un obiectiv ratat rusinos: sarbatorirea Centenarului Marii Uniri
 
Pe urma, majorarile salariale ale medicilor au fost facute nu pentru ca toti acestia au devenit exceptional de buni, ci pentru ca ar fi continuat sa plece sa lucreze in strainatate, dupa ce au fost scoliti aici, pe banii statului roman.
 
Neaparat de mentionat ca, si inainte de majorarile salariale, si dupa, exista medici fabulosi, numai buni de pus pe rana, care isi merita cu prisosinta cresterile de salarii, si exista si... altii.
 
Dar ce credeti ca au facut si mai fac medicii si pensionarii (mai ales cei cu maretele pensii speciale) cu banii in plus? Continua sa consume, ceea ce si urmareste orice stat in goana lui dupa crestere economica, nu?
 
Problema uriasa, cam de un miliard de euro pe luna, este ca acest consum frenetic nu se face din productie interna. Un medic care, bravo lui, a ajuns sa castige 12-13.000 de lei pe luna sau 22.000 de lei pe luna isi cumpara Dacie, fabricata la Mioveni, Ford facut la Craiova, sau bolizi de Stuttgart, Ingolstadt sau Munchen?
 
Isi cumpara mobila facuta la Mizil sau la Calenzano? Se "da" doamna cu Magie Noire sau Caleche? Se "da" domnul cu Habit Rouge sau cu parfumuri facute la Cluj? Isi ia smartphone conceput la Brasov sau la Cupertino?
 
Dar, in acelasi timp, si sa vrea, poa' sa-si cumpere televizor 4K sau macar full HD, asamblat la Bucuresti sau la Iasi? Computer performant realizat la Timisoara? Foarte probabil nu...
 
Slava Domnului ca avem ape minerale care bat aproape orice marca importata; lactate si vinuri, care se bat de la egal la egal cu cele aduse din alte state; legume si fructe, care isi fac tot mai mult loc in hypermarket. 
 
In acelasi timp, madame Dancila se lauda ca a stimulat industria filmului, una dintre conditii fiind ca 35% din ce presupune productia cinematografica pe care ar vrea sa o conceapa un strain sa fie realizata aici.
 
In schimb, la "chestii" mult mai costisitoare, cum ar fi autobuze, garnituri de metrou, avioane, nu exista o astfel de conditie. Este 100% liber la importuri. 
 
Alti bani, alta distractie, pentru importatori, care ce este musai sa faca pentru a aduce in tara atata marfa? Cumpara euro si dolari pentru a plati ceea ce, cu salarii marite, la stat, si aproape deloc marite, la privat, sa consumam toti, sa umplem buzunarele statului cu TVA si accize, sa fie crestere economica nesanatoasa, bazata pe consum din import si mai putin pe consum din productie interna.
 
Desigur, este o lume libera si o economie la fel de libera, in care protectionismul, cum este cel pe care incearca sa-l impuna Trump este daunator, dar, macar in cazul Statelor Unite ale Americii, acestea sunt si producatoare uriase si consumatoare pe masura, isi sunt lor insele aproape suficiente, de aia si poate Trump sa fluture stindardul suprataxelor vamale.
 
Pe cand noi nu facem decat sa constatam, de exemplu ca, intre lunile ianuarie-mai ale acestui an, deficitul balantei comerciale a crescut cu 12,3%, in comparatie cu primele cinci luni din 2017, depasind 5 miliarde de euro, adica un miliard de euro in fiecare luna...
 
Numai in mai 2018, exporturile au insumat 5,871 de miliarde de euro, iar importurile 7,142 miliarde, rezultand un deficit de 1,27 miliarde de euro. In comparatie cu mai 2017, exporturile au crescut, in mai 2018, cu 5,2%, iar importurile cu 6,8%.

Citeste si:  Premier in Romania lui 2018: Si greselile gramaticale sunt de la Dumnezeu
 
Pana la urma, ca este roman, grec sau neamt, pe client, pe consumatorul final, nu ar trebui sa-l intereseze decat calitatea produsului pe care a pus ochii si pe care vrea sa-si dea banii mai mult sau mai putin legati de productivitate.
 
Insa, pe stat, oricare ar fi el, ar trebui sa-l intereseze tocmai cum sa stimuleze (fara protectionism) productia interna de calitate. Pana atunci, unul dintre produsele de succes made in Romania este laudarosenia...
Jurnalist Manager.ro

Ultimele NOUTATI

Lumea nu ar putea functiona fara aceasta inventie veche de 2.600 de ani!
Economie

Lumea nu ar putea functiona fara aceasta inventie veche de 2.600 de ani!

today29 Mar. 2024
Diferenta dintre zaharul alb si zaharul brun: Care este mai sanatos si de ce?
Ultima ora

Diferenta dintre zaharul alb si zaharul brun: Care este mai sanatos si de ce?

today29 Mar. 2024
2 anunturi de joburi cu salarii de peste 20.000 de lei net in Romania
Companii

2 anunturi de joburi cu salarii de peste 20.000 de lei net in Romania

today29 Mar. 2024
De la ce varsta e obligatoriu sa pui bani deoparte
Economie

De la ce varsta e obligatoriu sa pui bani deoparte

today29 Mar. 2024
Ce sa eviti sa spui si sa faci in fata patronului, dupa ce iti dai demisia
Economie

Ce sa eviti sa spui si sa faci in fata patronului, dupa ce iti dai demisia

today29 Mar. 2024
Educatie financiara: sfaturi practice pentru administrarea bugetului de afaceri
Business

Educatie financiara: sfaturi practice pentru administrarea bugetului de afaceri

today29 Mar. 2024
Mileniali, Gen Z, Boomers: 4 diferente generationale in preferintele de lucru pe care merita sa le cunosti ca manager
Companii

Mileniali, Gen Z, Boomers: 4 diferente generationale in preferintele de lucru pe care merita sa le cunosti ca manager

today29 Mar. 2024
Stresul la locul de munca si cum il poti depasi: 7 sfaturi practice
Life Style

Stresul la locul de munca si cum il poti depasi: 7 sfaturi practice

today29 Mar. 2024
Legea nr. 296 2023 - Modificari MAJORE asupra mediului de afaceri din Romania

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"Legea nr. 296 2023 - Modificari MAJORE asupra mediului de afaceri din Romania"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

2 anunturi de joburi cu salarii de peste 20.000 de lei net in Romania
Companii

2 anunturi de joburi cu salarii de peste 20.000 de lei net in Romania

today29 Mar. 2024
De la ce varsta e obligatoriu sa pui bani deoparte
Economie

De la ce varsta e obligatoriu sa pui bani deoparte

today29 Mar. 2024
Ce sa eviti sa spui si sa faci in fata patronului, dupa ce iti dai demisia
Economie

Ce sa eviti sa spui si sa faci in fata patronului, dupa ce iti dai demisia

today29 Mar. 2024
Educatie financiara: sfaturi practice pentru administrarea bugetului de afaceri
Business

Educatie financiara: sfaturi practice pentru administrarea bugetului de afaceri

today29 Mar. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"Legea nr. 296 2023 - Modificari MAJORE asupra mediului de afaceri din Romania"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
x