Sfarsitul erei produselor ieftine din China

Sfarsitul erei produselor ieftine din China made in chinaforta de munca ieftinaproduse chinezesti

In fiecare an, importatorii americani si producatorii chinezi de marfuri au aceeasi discutie: importatorii cer preturi cat mai mici pentru produsele destinate pietei americane, furnizorii chinezi vin cu o lista lunga de motive pentru care ar trebui sa ceara mai mult. Pana acum, americanii au castigat, spre bucuria clientilor lantului Wal-Mart, de exemplu, care vinde chinezarii in valoare de 18 miliarde $ anual. Situatia e insa pe cale sa se schimbe. Era produselor chinezesti foarte ieftine se apropie de sfarsit si deja se inregistreaza cresteri ale preturilor de 15-20%.
In ultimele trei decenii, beneficiarii produselor chinezesti de export s-au bucurat de preturi mici, datorate unei conjuncturi favorabile create de mai multi factori: forta de munca din China - numeroasa si platita cu salarii mici, materii prime ieftine, moneda nationala (yuan) subevaluata, “blandetea” guvernului chinez privind regimul taxelor sau protectia mediului. Aceste preturi mici  au facut ca volumul importurilor americane de produse chinezesti sa creasca in numai 25 de ani de la 4,7 miliarde $ (in 1986) la 288 miliarde $ (in 2010).

Dar, incet-incet, datele devin altele: pretul materiilor prime, care conteaza in proportie de 60-70% in costurile producatorilor, a inceput sa creasca. Cresterea pretului petrolului, de exemplu, s-a tradus atat in costuri crescute pentru masele plastice (acestea au la baza petrolul), cat si in costuri de transport mai mari.

Apoi, salariile nu mai sunt chiar atat de mici, in anumite zone din tara acestea au inregistrat cresteri procentuale de doua cifre. Generatia tanara din China este constienta ca are dreptul la un salariu minim, la asigurari de sanatate, la un anumit numar de zile libere pe luna. In plus, aceasta generatie tanara nu mai este nici foarte numeroasa de cand a fost introdusa politica “un copil per familie”. Iar urmarea directa este ca in unele regiuni se inregistreaza un deficit de forta de munca (o astfel de zona este provincia Guangdong, cunoscuta ca “atelierul lumii”, care are nevoie de 2 milioane de lucratori).

Adio tricouri de 3 $ bucata!

Preturile produselor manufacturate in China incep, asadar, sa creasca. Pentru americanii obisnuiti sa cumpere tricouri cu 3 $ si DVD playere cu 30 $ aceasta nu este deloc o veste buna. De aceea importatorii din SUA testeaza si alte zone de unde ar putea aduce marfa ieftina. Vietnam, de exemplu, este o varianta de luat in seama, datorita salariilor mici, dar o varianta viabila doar intr-o anumita masura. Vietnam are o populatie de 85 de milioane, cam cat o provincie din China, si doar o parte din aceasta populatie se poate constitui in forta de munca.

India, mentionata si ea ca o alternativa, nu a reusit inca sa profite de preturile in crestere din China. Importatorii spun ca India este atractiva pentru anumite produse - broderii, de exemplu – dar ca nu poate asigura o productie de volum mare, care sa asigure un pret de export mic per articol. Iar infrastructura din India (drumuri si facilitati portuare), desi in continua imbunatatire, nu se compara cu cea existenta in China.

Indonezia, Mexic, Malaezia sunt si ele luate in calcul, ca si Brazilia sau Kenya, tari neintegrate inca in lantul global de furnizare de bunuri de consum. Fiecare tara are insa propriile puncte slabe: un sindicat puternic in una, instabilitate politica in alta, infrastructura slaba in alta etc. Niciuna nu ofera acel “one-stop shop” pe care il ofera China, o tara unde fabricile produc tot ce se poate produce sub soare la ora actuala.

Miracolul chinezesc nu se va repeta

Analistii spun ca producatorii din Asia traverseaza anumite faze, fiecare durand cam 30 de ani. O prima faza a fost cea in care China, izolata sub conducerea lui Mao Zedong, a lasat companiile din Hong Kong, Taiwan si Coreea de Sud sa domine productia mondiala de marfuri ieftine.

Apoi, dupa moartea lui Mao in 1976, China a devenit un spatiu atractiv pentru producatori datorita accesului facil la terenuri si la forta de munca, ceea ce a facut ca produsele sa devina chiar si mai ieftine. Un rol important l-a avut si retrocederea Hong Kong-ului in 1997, un spatiu care a adus Chinei o infrastructura excelenta pentru dezvoltarea comertului mondial.

Aceasta a doua perioada s-a cam terminat. Salariile in China cresc, iar cererea masiva de bunuri (chiar din partea Chinei insasi) atrage dupa sine in acest moment cresterea preturilor. Iar alte tari, cum am mentionat deja, nu pot face ceea ce a facut China in ultimii 30 de ani. Miracolul chinezesc nu se va repeta prea curand. Piata mondiala va continua insa sa consume destul de mult timp de-acum inainte produse “Made in China”, doar ca la preturi sensibil mai mari.