Cazul Malaysia Airlines: Bursele din Europa, a doua zi consecutiva de scadere
burse europamalaysia airlinesucrainarusia
Marile burse din Europa nu se simt prea bine de ieri, dupa anuntul privind prabusirea avionului Malaysia Airlines in Ucraina, aproape de granita cu Rusia.
Actiunile marilor companii din Europa au scazut si vineri, pentru a doua zi consecutiv, informeaza
Bloomberg.
Scaderea are loc pe fondul ingrijorarilor legate de agravarea conflictului dintre Rusia si Ucraina.
FTSE 100 (Marea Britanie), DAX (Germania) si CAC 40 (Franta), cele mai importante indexuri ale burselor europene, inregistreaza o scadere semnificativa fata de nivelul atins la inceputul acestei luni (intre 2% si 4%).
Nici bursa americana nu sta tocmai pe roze. Nasdaq Composite a scazut cu circa 1% in ultimele 24 de ore.
La aceasta situatie au contribuit insa si unele rezultate financiare sub asteptari.
Volvo a scazut 4,8% dupa ce a inregistrat un profit dezamagitor in al doilea trimestru al acestui an.
Air France-KLM si Ryanair Holdings au scazut si ele pe bursa.
Stoxx Europe 600 (indexul celor mai mari 600 de companii din Europa) a pierdut vineri 0,4% din valoare, dupa o scadere de 0,9% inregistrata joi.
MSCI Asia Pacific Index a scazut cu 0,3%.
Analistii considera ca prabusirea avionului a avut un impact maxim, venind la scurt timp dupa ce au fost anuntate noi sanctiuni impotriva Rusiei.
Foto: Google Finance.