Ministrul Fondurilor Europene: POS DRU, plin de deficiente in implementare
pos druimplementaredeficientefonduri europeneteodorovici
"Transferul recent a doua Autoritatii de Management la MFE reprezinta un pas important in reformarea intregului sistem de implementare. Pornim astfel un proces de simplificare a structurii institutionale care trebuie sa fie mai eficienta si sa sprijine beneficiarii", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
In cadrul reuniunii de astazi, s-a discutat, in principal, despre deficientele majore in implementarea POS DRU, iar in baza informatiilor prezentate de AM POS DRU reprezentantii MFE urmeaza sa identifice un prim set de solutii.
Acestea vor viza finalizarea evaluarii proiectelor depuse in vara anului 2013, finalizarea contractarii fondurilor europene, evitarea dezangajarii automate a fondurilor alocate la nivelul acestui program si, nu in ultimul rand, corectarea informatiilor din SMIS — Sistemul Unic de Management al Informatiei.
„Urmarim crearea unui sistem la standarde europene si va reamintesc ca astfel de masuri au dat rezultate notabile inca din luna mai a anului 2012. Romania a incasat peste 1,2 miliarde de euro din fondurile structurale si de coeziune in luna februarie 2014, suma care reprezinta aproape 25% din incasarile din perioada 2007-2013”, a mai spus ministrul.
Potrivit ministrului, toate aceste recorduri in cascada inregistrate in luna februarie, 830 de milioane de euro fonduri europene intr-o singura zi, 20 februarie, si inca 304,6 milioane euro, in ziua urmatoare, 21 februarie, se datoreaza tocmai masurilor adoptate de catre actualul Guvern al Romaniei in 2013.