ProCredit Bank a incheiat un parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural
procreditfinantare terenuriachitizii terenurifgcr
ProCredit Bank si Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) au semnat, in baza OUG 43/2013, conventia prin care FGCR garanteaza credite de investitii pentru cumpararea de terenuri agricole pana la maxim 50% din valoarea creditului acordat.
Creditul acordat de ProCredit Bank poate acoperi pana la 90% din valoarea terenurilor achizitionate, beneficiarul avand o contributie proprie de cel putin 10%.
Pentru acoperirea integrala a imprumutului, beneficiarul va garanta cu terenurile achizitionate (bunuri viitoare) si/sau cu alte bunuri aflate in proprietate.
Terenurile cumparate in baza acestei conventii nu pot fi instrainate pe o perioada egala cu perioada de valabilitate a creditului, dar nu mai putin de cinci ani din momentul cumpararii.
Eligibile pentru accesarea imprumuturilor garantate de FGCR sunt persoanele fizice sau juridice care lucreaza maxim 1.000 de hectare pentru a cumpara terenuri pe care le lucreaza deja in arenda.
De asemenea, se incadreaza pentru astfel de finantare producatorii agricoli, intreprinderile familiale si individuale
si persoanele fizice autorizate pentru cumpararea de terenuri agricole noi, in afara celor deja lucrate, indiferent de suprafata, pentru extinderea exploatatiei.
"Avand in vedere ponderea pe care finantarea agriculturii o are in portofoliul ProCredit Bank, adica mai bine de 30%, aceste facilitati oferite prin conventia cu FGCR reprezinta un avantaj semnificativ pe care il oferim clientilor nostri cu activitate agricola si care doresc sa isi dezvolte mai departe activitatea achizitionand teren agricol", a declarat Andreea Enache, director Divizia Dezvoltare Afaceri a ProCredit Bank.