Editorial - Ce-i aia?

Editorial - Ce-i aia? filmmallbanca



Daca te impinge pofta de cinematograf la… mall, prea putine sunt filmele care te mai invata ceva. E si greu sa mai comunici ceva bun prin jdemii de decibeli de dolby sorround, meniti nu sa susure vreo vorba de duh ci sa vibreze la impuscaturi, scartaieli de frane, explozii si urlete.

Acum, producatorii se concentreaza pe tehnologia tridimensionala si mai putin pe ce poate, pe ce ar trebui sa spuna un film. Caci, intr-o ora si jumate-doua ore, ai avea timp sa spui multe.

Din pacate, acest timp se cam iroseste ca energia consumata de un bec aprins intr-o camera goala. Iata insa ca ceea ce nu spune un film asa-zis artistic in doua ore, poate spune, evident nu la mall, un scurt-metraj in numai 3 minute si 34 de secunde de... actiune, 4 minute cu tot cu afisarea numelor realizatorilor.

In gradina unei case, un batran sta pe o banca langa un tanar care citeste un ziar. La un moment dat, pe o tufa, se asaza o vrabie.  “Ce-i aia?” – intreaba batranul. Tanarul se uita si raspunde plictisit: “O vrabie...”

Nu trec cateva secunde ca batranul repeta intrebarea. Un pic iritat, tanarul raspunde: “Tata, adineauri, ti-am spus ca e o vrabie!” Vrabia zboara si se asaza in alta parte a gradinii. Batranul se uita spre ea si intreaba din nou: “Ce-i aia?”

Da data asta, enervat de-a binelea, fiul ii da acelasi raspuns, ba chiar ii si spune pe litere. Cu toate acestea, ca si cand nu ar fi auzit raspunsul, batranul mai intreaba o data: “Ce-i aia?”

In culmea furiei, fiul se rasteste la tatal sau. Care, fara sa spuna un cuvant, se ridica de pe banca, intra in casa, de unde se intoarce tinand in mana un caiet vechi pe care i-l intinde fiului si il roaga sa citeasca din caiet cu voce tare… Si iata ce citeste: “Astazi, cel mai mic dintre fiii mei, care, acum cateva zile, a implinit trei ani, statea cu mine pe o banca in parc, cand o vrabie s-a pus in fata noastra. Fiul meu m-a intrebat de… 21 de ori ce este aceea iar eu i-am raspuns de 21 de ori ca este... o vrabie. De fiecare data cand m-a intrebat acelasi si acelasi lucru, de atatea ori l-am si imbratisat… iarasi si iarasi, fara sa ma enervez, simtind o profunda afectiune pentru baietelul meu nestiutor…”

Alexandra Stanescu