Coface Romania deschide un birou la Cluj-Napoca
coface romaniacoface cluj napocainsolventeafaceri
Dupa o prezenta de 16 ani pe piata din Romania, Coface se orienteaza si catre zona central-vestica a tarii, identificand un potential de afaceri ridicat si un segment semnificativ de societati active.
Astfel, Coface a anuntat deschiderea primului sau birou regional in orasul Cluj -Napoca. Obiectivele pentru Cluj-Napoca sunt un venit de 700.000 de euro si o echipa de 5 membri, pana in 2015.
Alegerea Coface pentru cel de-al doilea oras ca marime din Romania a fost sustinuta de potentialul investitional si de cel de dezvoltare al zonei, de numarul semnificativ de companii active si de numarul de clienti existenti ai Coface atat pentru Asigurarea de Credit Comercial, cat si pe Divizia de Servicii.
Obiectivele Coface pentru 2013 sunt un venit de 300.000 de euro, pana la sfarsitul anului, si doua persoane in pozitia de Business Development Manager, iar, pana in 2015, un venit de 700.000 de euro si o echipa de 5 membri.
Potrivit Coface, zona de Nord-Vest a tarii reprezinta una dintre cele mai dezvoltate regiuni din punct de vedere al potentialului mediului de afaceri, aici regasindu-se 13% din totalul firmelor active la nivel national.
Un segment semnificativ dintre acestea, 750 de companii, au o cifra de afaceri de peste 5 milioane de euro.
De asemenea, judetul Cluj este unul dintre cele 4 judete (alaturi de Iasi, Ilfov si Braila) si Bucuresti, care, in 2012, au inregistrat peste 4 firme nou inmatriculate la o firma insolventa.
Coface a identificat un segment de 950 de companii ca piata cu potential de afaceri pentru serviciile sale de management al riscului de credit.
108 companii reprezinta piata target pentru Asigurarea de Credit Comercial, avand o cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro, 102 companii cu o cifra de afaceri intre 5 si 10 milioane si 730 cu o cifra de afaceri intre 1-5 milioane de euro.
In ceea ce priveste riscurile potentiale, Coface arata ca, anul trecut, in zona de Nord-Vest a tarii a fost deschisa procedura insolventei pentru 3.858 de companii, reprezentand 16,30% din totalul firmelor active la nivel national.
Astfel, in 2012, au fost inregistrate in zona de Nord-Vest, 70 de insolvente la 1.000 de firme active, peste media inregistrata la nivel national de 57 de insolvente la 1000 de firme active.
Numarul ridicat al insolventelor la 1.000 de firme active din zona de Nord-Vest a fost cauzat de judetele Bistrita-Nasaud (134 de insolvente la 1.000 de firme active), Salaj (113) si Satu Mare (103).
In schimb, judetul Cluj este pozitionat foarte bine fata de media nationala, pe parcursul anului 2012, inregistrand 38 de insolvente la 1.000 de firme active, la egalitate cu Neamt si pe a doua pozitie dupa Bucuresti, care a inregistrat 24 de insolvente la 1.000 de firme active.