Explicatie a la Warren Buffet despre criza
cadere lehman brotherscriza financiaraprabusire lehman brotherswarren buffett
Pe 15 septembrie 2018, se implineste un deceniu de la intrarea in faliment a uneia dintre cele mai mari banci de investitii din SUA, deci, din lume, pe numele ei Lehman Brothers.
Majoritatea considera ca acela a fost momentul inceperii crizei financiare despre a carei incheiere parerile sunt impartite.
La zece ani dupa ce descendentii fratilor Lehman isi faceau bagajele, intr-un documentar difuzat de CNBC, apar oficialii - Henry (Hank) Paulson si Timothy (Tim) Geithner - care au cautat cu infrigurare si, in cele din urma, lucrand cu greii de pe Wall Street, au gasit solutii pentru ca sistemul bancar american (de fapt, mondial) sa nu intre in colaps.
Surprinzator, in mod placut, ei nu se bat cu pumnul in piept ca au facut si au dres si povestesc ca nu puteau sa fie siguri ca solutiile pe care le-au propus vor functiona asa cum planuisera.
Si este vorba despre un fost sef al Goldman Sachs si, la vremea inceperii crizei, ministru de finante, Hank Paulson, si de fostul sef al filialei din New York a Rezervei Federale, actual bancher de investitii Tim Geithner, nu de vreun secretarel de stat de pe la noi, cu certitudinile-n traista.
Cea mai mare nemultumire a lui Paulson este ca nu a reusit sa-si convinga concetatenii ca se face luntre punte pentru a ajuta sistemul bancar nu pentru binele acestuia ci pentru binele tuturor americanilor.
Acum, tot mai multe voci spun ca o noua criza este numai o chestiune de timp, lucru cumva evident, care nu ar trebui sa surprinda…
Societatea umana fiind un tot - o suma a oamenilor de pe Terra globalizata - este supusa influentelor: o poate afecta un factor bun, o veste buna sau un factor negativ, o veste rea, in acelasi fel in care este afectat un organism individual.
Cum acesta este alcatuit din sute de miliarde de celule, probabilitatea ca un organ sau mai multe, desi aparent sanatoase, sa cedeze este mare.
Cu cat un organism este mai mare si mai complicat, cu atat probabilitatea de a se defecta ceva este mai mare. Dinozaurii si mamutii au disparut de mult, in timp ce protozoarele sunt inca pe aici.
Deci, lucrurile pot merge rau la scara planetara, tocmai pentru ca sunt atatea “componente” care, stricandu-se sau, cel putin gripandu-se, pot afecta, prin contagiune, intregul organism.
Orice referire la deceniul scurs de la intrarea in criza ar fi fost mult mai saraca fara o explicatie a la Warren Buffett, care, in saptamanile de dupa prabusirea Lehman Brothers, a profitat de deprecierea uriasa a preturilor actiunilor altor companii, facand investitii masive in Goldman Sachs si General Electric, dupa ce, inainte de asta, sefii Lehman Brothers si AIG sunasera la Buffett ca la 911, 112-ul merican, fara succes, insa…
Inainte de a fi “oracolul din Omaha”, finantist, investitor sau cum vrea fiecare sa-l numeasca, in primul rand, Buffett este un excelent cunoscator al naturii umane. Prin urmare, el a explicat ca o noua criza se va produce, la un moment dat, dar, indiferent de cand se va intampla asta, cauzele vor fi aceleasi: invidia si lacomia.
“Oamenii incep sa fie interesati de un anumit lucru pentru ca valoarea acestuia creste, nu pentru ca stiu ce inseamna acel lucru…
Iar vecinul, despre care ei stiu ca este mai prost decat ei, se imbogateste si ei nu… S’atunci, nevesta iti sare in cap: nu esti si tu in stare sa faci ceva in sensul asta? Este ceva extrem de contagios si este un lucru care face mereu parte din schema…”
Si asa era si la noi: “Cat o sa mai traga, draga, rabla asta? Nu vezi ca toata lumea isi cumpara masina noua?” sau “Tu nu te-ai saturat, draga, sa stam cu chirie? Sa ne luam si noi casa? Sa dam 100.000 de franci elvetieni pe un apartament de 3 camere din Berceni pe care o sa-l vindem cu 150.000…”
“Cum? Nu stim nimic despre moneda asta si nici nu ne luam lefurile in ea? Stai, draga, linistit! Nu vezi ca toata lumea ia credite in franci? Ce se poate intampla?”
Doua dintre vorbele de duh ale lui economistului John Kenneth Galbraith sunt ca, “in economie, intodeauna, majoritatea este cea care se insala” si, mai ales, “in orice mare organizatie, este mult mai sigur sa te inseli cu majoritatea, decat sa ai dreptate de unul singur”.
Din pacate, are dreptate, dar, in cele din urma, se intampla ca mecanismele de piata si realitatea insasi sa confirme ceea ce un singur om trambiteaza de unul singur.
Zilele astea, inainte ca uraganul Florence sa loveasca SUA, intr-o transmisie “live” dintr-un port, un “nene” isi invelea linistit casa plutitoare in panori de lemn. Vremea era superba: soare stralucitor, apa abia miscandu-se…
Anterior, NASA publicase o infricosatoare fotografie din spatiu a uraganului. Daca si acumularea de “energie” pentru criza ar putea fi la fel de usor de vazut...
Un produs media marca Rentrop&Straton 
