Parlamentul European limiteaza comisioanele la plata prin card
comisioane cardurireguli carduriparlamentul europeanuniunea europeana
Parlamentarii europeni au votat, astazi, noi reguli aplicabile la nivelul Uniunii Europene care vor stabili limite pentru comisioanele aplicate de banci comerciantilor care ofera servicii de plata prin card bancar.
Aceste limite, aplicabile platilor nationale si internationale vor putea reduce costurile pentru utilizatori. Legea a trecut cu 621 voturi la 26 si 29 abtineri.
Astfel, pentru tranzactiile internationale cu carduri de debit, limita admisa va fi de 0,2% din valoarea tranzactiei.
Pentru tranzactiile nationale cu carduri de debit, se va aplica aceeasi limita de 0,2%, dupa o perioada de tranzitie de cinci ani in care statele membre UE pot stabili un comision interbancar mediu ponderat care sa nu depaseasca echivalentul a 0,2 % din valoarea medie anuala a operatiunilor pentru toate operatiunile nationale cu cardul de debit din cadrul fiecarui sistem de carduri de plata.
Pentru tranzactii nationale mai mici cu carduri de debit, statele membre pot stabili un comision maxim per tranzactie de 0,05 euro, dupa perioada de tranzitie de cinci ani.
Pentru tranzactiile cu carduri de credit, comisioanele vor fi limitate la 0,3% din valoarea tranzactiei, iar statele membre pot stabili o limita mai mica a comisionului pentru tranzactiile nationale cu carduri de credit
Potrivit Parlamentului European, in prezent, comerciantii sunt adesea obligati sa accepte toate cardurile in conditiile stabilite de emitenti.
Conform noilor reguli, comerciantii vor accepta doar cardurile din sistem ales de ei, care respecta aceste reguli de limitare a comisioanelor. Ca urmare, cumparatorii vor vedea ca sunt acceptate mai putine carduri, dar limitele pentru comisioane vor duce la costuri mai mici si cumparatori, si pentru comercianti.
Noile reguli nu se vor aplica sistemelor de carduri asa-numite terte parti, cum ar fi Diners si American Express (care implica doar o banca), conditia fiind ca respectivul card sa fie emis si procesat in aceeasi schema. Cardurile comerciale utilizate doar pentru a plati cheltuieli de afaceri vor fi, de asemenea, exceptate.
Dupa trei ani, regulile se vor aplica si sistemelor de carduri terte parti, care dau licenta altor entitati sa emita carduri, ocolind astfel legea pentru ca ar opera in realitate ca o a patra parte.
Regulile de limitare a comisioanelor nu afecteaza retragerile de numerar de la automatele bancare.
Dupa votul din Parlamentul European, legea va fi aprobata oficial de Consiliul de ministri inainte de a avea efect, sase luni dupa intrarea in vigoare.
In prezent, comisioanele la platile prin card pe care banca folosita de comerciant trebuie sa le plateasca emitentului cardului nu sunt transparente si difera intre statele membre UE.
In unele cazuri, exista o legislatie care le reglementeaza, in altele, deciziile sunt luate de autoritatile nationale competente.
Aceste comisioane sunt aplicate de banci care apartin unui sistem de carduri cum ar fi Visa si MasterCard (asa-numite sisteme cvadriple, implicand o banca emitenta, o banca a comerciantului, comerciantul si utilizatorul de card), care controleaza impreuna cea mai mare parte a pietei.
Comerciantilor le sunt aplicate comisioane pentru fiecare tranzactie prin card, comisioanele fiind adaugate in pretul bunurilor si serviciilor.