Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

ANALIZA Milton Friedman, promotorul capitalismului cu adevarat liber

ANALIZA Milton Friedman, promotorul capitalismului cu adevarat liber
de la 31 Ian. 2014
ANALIZA Milton Friedman, promotorul capitalismului cu adevarat liber Tags: milton friedmanjohn maynard keynespiata liberarezerva federalapiata monetara

Milton Friedman s-a nascut in Brooklyn in 1912, fiind unul dintre cei patru copii ai unor emigranti evrei. A studiat la Rutgers University, Chicago University si Columbia, specializandu-se pe matematica si economie. In timp ce-si dadea doctoratul, a inceput al Doilea Razboi Mondial, iar Friedman a inceput sa lucreze pentru Trezoreria americana. A fost unul dintre promotorii retinerii taxei pe venit, ca masura “temporara” de a asigura fondurile necesare finantarii razboiului. Desi nu a pus sub semnul indoielii necesitatea unei astfel de masuri pe vreme de razboi, Friedman a regretat-o mai tarziu.


Economistul a fost socat cand guvernul a decis sa pastreze si in vreme de pace o masura considerata una de urgenta, potrivit Investopedia. Dupa razboi, Friedman si-a continuat studiile si a inceput sa-si expuna tot mai mult ideile referitoare la o piata libera. Avea nevoie de curaj sa faca asta intr-o perioada dominata de ideile promovate de John Maynard Keynes, economistul care credea intr-un rol mult mai mare al statului intr-o economie. Dupa ce a ocupat un post de profesor la University of Chicago, Friedman a inceput sa scrie analize care scoteau in evidenta efectele nocive ale unui control foarte strict efectuat de stat in domeniul rentelor. In plus, economistul a analizat si problema monopolului din domeniul medical. Primul atac direct asupra ideilor promovate de Keynes a avut loc in 1957, cu lucrarea „A Theory of the Consumption Function”.

Suporterii lui Keynes sustineau solutii pe termen scurt pentru a stimula cresterea consumului si, implicit, a economiei. Astfel, acordarea temporara de scutiri de taxe avea avantajul ca nu obliga guvernul sa-si reduca cheltuielile, asa cum ar fi trebuit s-o faca daca reducea taxele pe termen lung. Friedman a analizat atent aceasta idee si a studiat-o intr-un mod empiric, bazat pe rezultate concrete. Aceasta metoda era in contradictie cu metodele folosite de fanii lui Keynes, care faceau rareori astfel de studii, ci se concentrau pe analize pur teoretice. Friedman a demonstrat insa ca oamenii isi ajustau bugetele anuale de cheltuieli ca raspuns la venitul real. Practic, consumatorii nu prea tineau cont de schimbarile temporare, ci tineau cont de cele pe termen lung.

O crestere de salariu, de exemplu, putea motiva o familie sa cheltuie mai mult, dar o reducere de scurta durata a taxelor sau un stimul temporar nu reusea sa faca asta. In orice caz, cheltuielile nu cresteau asa cum credeau adeptii lui Keynes. Aceasta a fost prima fisura in teoria lui Keynes, dar nu si ultima. Alte teorii gresite, care aveau la baza concluzii eronate, au fost demontate. In loc sa stimuleze cresterea economica prin pacalirea consumatorilor, Friedman credea ca acelasi efect se poate obtine printr-o implicare mai mica a guvernului in economie. Asta se poate obtine prin scaderea taxelor pe termen lung si stoparea politicilor inflationiste. Inflatia este un alt instrument prin care se incearca pacalirea consumatorilor, prin care acestia ar putea fi convinsi ca au venituri mai mari. De fapt, cresterea preturilor anuleaza cea mai mare parte a cresterilor salariale.



Foto: edchoice.org

Friedman si alti economisti ai scolii de la Chicago au lansat mai multe atacuri asupra altor concepte ale lui Keynes. Au contestat, de exemplu, multiplicatorul Keynesian, concept potrivit caruia cresterea cheltuielilor guvernamentale va multiplica veniturile oamenilor. Friedman ataca ideea potrivit careia cheltuielile guvernamentale, chiar si cele facute pe datorie, sunt mai sanatoase decat investitiile private. Scoala de la Chicago (al carei reprezentat era Friedman) sustine insa ca, cu cat guvernul se indatoreaza mai mult, cu atat se pune presiune pe inflatie pentru a usura sarcina rambursarii imprumuturilor. Mai mult de atat, implicarea tot mai profunda a statului va ingradi libertatea de miscare a investitorilor privati. Acestia din urma vor prefera sa-si pastreze banii pentru ca nu au cum sa concureze cu puterea de finantare a unui guvern care se baga peste tot. In plus, acestia au atacat si ideea potrivit careia economia ar avea de suferit atunci cand populatia face economii si depoziteaza banii in loc sa-i cheltuie.

Potrivit lui Keynes, daca toata lumea ar incepe sa economiseasca bani in timpul unei recesiuni economice, consumul va scadea drastic, iar efectele nocive ale recesiunii devin si mai profunde. Friedman spune insa ca scaderea consumului poate avea efecte pozitive asupra economiei. In perioada de criza, cand consumul scade, preturile incep sa scada si ele, iar inflatia ajunge la un nivel foarte jos. In timp, preturile mici vor stimula consumul, iar economia va reveni la dinamismul de altadata. Mai mult de atat, economiile populatiei sunt tinute in banci, iar cresterea lor va stimula bancile sa acorde mai multe credite si, drept urmare, costul finantarii va ramane la un nivel acceptabil chiar si pentru companiile cu probleme. In 1963, Milton Friedman, impreuna cu Anna Schwartz, scrie o carte extrem de importanta pentru orice economist: "A Monetary History of the United States".

Aici, autorii demonstreaza ca politica monetara defectuoasa, ci nu esecul pietei libere, a dus la declansarea Marii Crize Economice din 1929. Friedman a ajuns la concluzia ca Rezerva Federala a fost vinovata de aceasta criza pentru ca a redus drastic banii din piata intre 1929 si 1933. Astfel, o contractie economica fireasca, cu care economia americana se confruntase de multe ori fara efecte negative semnificative, s-a transformat intr-o recesiune economica extrem de grava, intinsa pe multi ani si cu efecte foarte profunde asupra societatii. Aceasta conexiune nu mai fusese facuta anterior, in principal pentru ca nu existau date oficiale referitoare la cantitatea de bani existenta in piata. Friedman a inceput de atunci sa se concentreze tot mai mult pe rolul banilor intr-o economie. Initial, economistul a sustinut un standard in aur pentru a controla inflatia si a preveni retragerile masive de la banci. In timp, a inceput insa sa sustina politica de tip „hard money” (sumele de bani mai mici, dar regulate, venite din partea guvernului sau a unei organizatii, care asigura un flux mai mic, dar constant si previzibil de bani) atunci cand cantitatea de bani existenta in piata avanseaza in acelasi ritm cu cresterea economica. El credea ca acest indicator este suficient pentru a tine departe guvernul de tiparnita de bani atunci cand nu este cazul.



Foto: University of Chicago

Friedman credea ca statul trebuie sa tipareasca bani doar cat sa permita economiei sa avanseze, fara a pune presiune pe inflatie. Cartea sa din 1962, "Capitalism and Freedom", il promoveaza in spatiul public drept unul dintre putinii aparatori ai pietei capitaliste libere. Opera sa expunea pe larg solutii la multe dintre problemele de atunci si a captat atentia multora prin propunerea unei taxe pe venit negative, care promova un venit minim garantat pentru familiile ce obtineau venituri sub un anume nivel. In plus, a promovat ideea de vouchere pentru scoli pentru a incuraja tot mai multi oameni sa mearga la scoala si pentru a imbunatati starea sistemului de invatamant. Friedman scria in mod regulat in revista Newsweek unde explica principiile pietei libere si ideile sale privind politica monetara. In anii ’80, Friedman si-a aparat din nou principiile intr-un radio show la PBS, denumit „Free to Choose”.

A urmat o carte cu acelasi nume care a facut din el, probabil, cel mai cunoscut economist al ultimei jumatati a secolului XX. In continuarea „meciului” cu Keynes, Friedman a criticat in mod deschis Acordul de la Bretton Woods, din 1944. Acesta din urma era o tentativa de a lega monezile de aur, iar FMI capata puterea de a interveni atunci cand apareau dezechilibre. Dolarul devenea, practic, cea mai puternica moneda din lume, iar cursurile valutare erau strict controlate. In 1967, Friedman afirma ca lira sterlina era supraevaluata si a incercat sa mizeze pe devalorizarea acesteia. A fost insa refuzat de toate bancile din Chicago si si-a exprimat indignarea in scris, in revista Newsweek. Atunci, economistul a vorbit din nou despre necesitatea ca monezile sa fie lasate libere pentru oricine si sa fie creata o piata valutara libera. Articolul l-a inspirat pe Leo Melamed, seful Chicago Mercantile Exchange, sa faca demersuri pentru crearea unei piete valutare in 1972. Melamed chiar s-a consultat cu Friedman despre probabilitatea ca acordul de la Bretton Woods sa cada, un eveniment de care avea sa depinda viabilitatea noilor piete.

Asa cum Friedman l-a asigurat pe Melamed, acordul a picat, iar monezile au circulat liber. Piata valutara este acum cea mai mare din lume si este mult mai eficienta decat controlul strict al cursului valutar, promovat de Acordul de la Bretton Woods. Inainte de succesul sau pe arena publica, din anii ’80, Friedman era foarte cunoscut in cercurile economice. Atunci cand sistemul promovat de Keynes a avut de suferit in anii ’70, din cauza stagflatiei, academicienii au inceput sa-l ia mai in serios pe Friedman. Pana atunci, economistii credeau ca exista o relatie inversa stabila intre inflatie si somaj. Astfel, daca inflatia este mare, somajul va ramane mic, iar economia creste. Daca somajul creste, inflatia va scadea, odata cu economia. Astfel, cresterea preturilor era privita ca ceva bun, ca un fenomen care ar incuraja firmele sa se extinda si sa faca tot mai multe angajari. Drept urmare, pentru a incuraja cresterea economica, tot ce avea de facut o banca centrala era sa printeze cat mai mult bani, iar restul venea de la sine, idei promovate de Keynes.

SUA si alte tari industrializate au intrat insa in stagflatie in anii ’70 si s-au confruntat cu o situatie pe care strategia lui Keynes nu o prevazuse: stagnare economia combinata cu o inflatie extrem de ridicata. Abia in 1979, cand presedintele Rezervei Federale, Paul Volker, a inceput sa aplice principiile monetarismului promovat de Milton Friedman, situatia a inceput sa se indrepte. A redus cat mai mult masa monetara si a reusit astfel sa reduca inflatia si costurile finantarii. Initial, s-a crezut ca pretul ridicat al petrolului a fost cauzat in principal din cauza reducerii productiei, dar aceasta a fost in principal o idee promulgata in mass-media. In realitatea, expansiunea monetara din perioada respectiva a dus la cresterea preturilor la toate produsele. Friedman a spus mereu ca inflatia este, in primul rand, un fenomen monetar. Practic, cantitatea de bani din piata este cea care dicteaza in principal nivelul inflatiei.

Cand masa monetara creste mai mult decat volumul de bunuri si servicii, inflatia incepe si ea sa creasca. Monetarismul a inceput sa eclipseze solutiile lui Keynes, iar Friedman si alti economisti ai Scolii de la Chicago au devenit consultanti economici ai mai multor guverne care au urmat ulterior. Acestia au promovat ideea politicii „hard money” si a unei implicari mai discrete a statului in economie. Friedman si alti membri al Scolii de la Chicago au castigat cateva premii Nobel pentru activitatea lor si pentru ideile lor care au salvat economia americana. Insa, in 1998, Friedman rostea intr-un discurs: „Am castigat din punct de vedere al retoricii, dar am pierdut la nivel practic”. Prin asta, economistul a vrut sa spuna ca, desi mediul academic a acceptat superioritatea ideilor sale, guvernele au ramas adeptele lui Keynes. Fanii lui Friedman sustin ca guvernele pot justifica astfel mai usor risipa banilor publici pe proiecte megalomanice, multe facute pe datorie. Scoala de la Chicago a venit cu o alternativa viabila, dar putine guverne au dorit sa renunte la puterile lor.

In prezent, una dintre marile probleme ale economiei mondiale este tocmai gradul extrem de mare de indatorare al statelor dezvoltate, mai ales in zona euro, unde nivelul datoriei publice trece deseori de 100% din PIB. Friedman a devenit cunoscut atunci cand economistii adepti ai pietei libere erau foarte putini. De fiecare data, el a aparat cu strasnicie aceste principii, chiar daca era privit cu scepticism. A admis chiar ca principiile pietei libere nu sunt perfecte, au deficiente, dar reprezinta cea mai buna solutie cunoscuta in prezent. In mod ironic, tari precum India si China au adoptat in mare masura ideile sale, mai bine decat unele tari dezvoltate din zona euro, iar evolutia lor din ultimii ani a fost o consecinta a acestei strategii. Idealurile lui Friedman au creat o noua viziune asupra economiei si au oferit statelor noi moduri de a construi si a mentine economii puternice si stabile.


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant
click pe cuvantul dorit


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor

Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement