Melodiile lui Enrico Macias erau insa pe buzele multor romani de mai mult timp, mai precis din anii ’70, perioada slagarelor „La femme de mon amie", „Le filles de mon pay", „Le Mendiant de l'amour" sau „Zingarella".
Enrico Macias, pe numele de botez Gaston Ghrenassia, s-a nascut in 1938 la Constantine, un oras din Algeria Franceza, intr-o familie de evrei. A fost discipol al lui Raymond Leyris, maestru al muzicii arabo-andaluze. In 1961, tanarul Macias a emigrat la Paris, din cauza tulburarilor care au urmat razboiului pentru independenta Algeriei. Primul sau album „Adieu mon pays", din 1962, a fost un succes, iar piesa „J'ai quitte mon pays" a devenit un adevarat imn al exilatilor din toata lumea.
Datorita notorietatii sale, dar si mesajelor pe care le transmite prin cantecele pe care le interpeteaza, Enrico Macias a fost numit in 1997, „Ambasador al Pacii" de catre Kofi Annan, fostul Secretar General ONU. Macias a colindat lumea cu muzica lui militanta, melodioasa si indreptata catre inimile oamenilor, inregistrand succese in Statele Unite, Canada, Japonia, Egipt, Israel si Rusia.
Daca din punct de vedere muzical nu i se poate reprosa mai nimic, din punct de vedere al afacerilor sale, Enrico Macias este un exemplu ce nu trebuie urmat.
Zilele trecute, indragitul interpret a fost condamnat la plata a 30 de milioane de euro catre filiala luxemburgheza a unei banci islandeze, parte a unui credit cu risc ridicat pe care Macias l-a contractat in 2007, cand i-a fost acordat un imprumut de 35 de milioane de euro.
Avocatul cantaretului francez s-a grabit sa declare presei ca este vorba despre “un litigiu civil initiat de catre o banca impotriva tuturor debitorilor individuali, victime ale unei fraude pe scara larga”. Despre ce este vorba? In luna ianuarie, trei fosti directori ai bancii islandeze “Landsbanki”, filiala din Luxemburg, au fost pusi sub acuzare de catre judecatori pentru frauda, iar banca a fost plasata sub supraveghere, cu obligatia de a constitui un depozit asigurator de 50 de milioane de euro. Justitia luxemburgheza, ignorand decizia Curtii de Casatie din Franta, a refuzat sa oblige Banca Centrala a Luxemburgului, care preluase datoriile bancii islandeze pe perioada lichidarii, sa constituie depozitul asigurator, indreptandu-se asupra debitorilor persoane fizice, printre care s-a aflat si Enrico Macias, care a a anuntat, prin avocatul sau, ca va contesta hotararea, pe motivul ca deciziile justitiei luxembrugheze nu pot fi executate in Franta.
In 2007, Macias si sotia lui, acum decedata, au contractat un imprumut la filiala luxemburgheza a bancii islandeze “Landbanski”, imprumut garantat prin doua proprietati, dintre care una este vila cantaretului de la Saint-Tropez. Acest credit ipotecar era extrem de favorabil in momentul acordarii, in sensul ca imprumutatul primea doar o parte din suma, restul urmand a fi reinvestita de banca pe pietele bursiere, valoarea acestui portofoliu urmand, in timp, sa acopere creditul acordat. Caderea Lehman Brothers, in 2008, a produs o reactie in lant, multe alte banci prabusindu-se ca piesele de domino, inclusiv firava banca islandeza “Landbanski”. Banca a intrat in faliment, cerand justitiei din Marele Ducat sa puna in aplicare garantiile pentru imprumuturile acordate, pentru a-si putea plati proprii creditori.
Pe langa celebrul cantaret, sute de alte persoane, rezidente in special in sudul Frantei, Spania si Portugalia au contractat astfel de imprumuturi, fiind acum ruinati si acuzand filiala luxemburgheza a bancii islandeze ca le-a propus cu buna stiinta un pachet financiar extrem de riscant, care implica riscuri numai din partea debitorilor.
Pana la o decizie finala, Enrico Macias, realizand ce prostie a facut, isi va aduce cu siguranta aminte de unul din slagarele sale din 1966: “Non je n'ai pas oublie”.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
