Ne tampeste Google?

Ne tampeste Google? googleinternetnicholas carrinteligenta artificialainformatiigandirea

Am vrut sa verific ce a mai scris recent Nicholas Carr despre Google si, in general, despre efectele Internetului asupra felului in care gandim, citim si, mai nou, simtim. Mi-a luat mai mult de o jumatate de ora sa-mi amintesc sa revin la cautarea initiala, furata de mirajul altor pagini web.

Am luat, pe rand, alte pagini care aveau mai mult sau mai putin legatura cu ceea ce cautam eu. De la Nicholas Carr am ajuns intr-un articol care cumula mai multe opinii referitoare, e drept, la acelasi subiect. Insa de acolo m-am trezit consultand fascinata un tratat despre managementul stiintific, descoperindu-l mai apoi pe Richard Foreman si incepand, daca tot aveam altceva de facut, sa citesc o piesa de teatru scrisa de el.

Evident, in tot acest timp am mancat, mi-am facut un ceai, am cautat un film si am avut grija sa anunt toti cei o mie si ceva de prieteni de noile descoperiri.

Pana la urma, mi-am dat seama ca tot nu am aflat ce a mai spus Nicholas Carr despre acest subiect. Abia acum, inainte sa incep sa scriu textul, am gasit ce ma interesa:

“Imi place Google  - e o companie pe care-ti vine s-o mangai si e mereu de ajutor, dar totodata ma irita. E ca o mama bagacioasa care vrea sa tie tot ce fac si gandesc copiii ei. Mai rau, e ca o mama intruziva, genul acela care nu-si lasa copiii sa faca nimic de capul lor. Incearca sa tastezi un cuvant si apare imediat, incercand sa-l termine in locul tau.  La inceput iti place grija asta hiperactiva. Dar pe urma incepi sa te enervezi.  Te sufoca”.

Si, ca sa fiu sincera, n-am ajuns in punctul acela in care sa simt ca ma sufoca.  Dar imi dau seama ca exista deja un motor de cautare care incearca sa afle totul despre tine.  Si, la schimb, ma ajuta sa gasesc totul mai usor. Iti ofer Google Maps, dar o sa stiu si unde esti. Iti ofer posibilitatea unor conturi asociate, dar iti cer si numarul de telefon.  Si cand vezi ca primesti un SMS cand ti-ai uitat parola, te linistesti. Big Brother nu te supravegheaza, ci e acolo ca sa iti ofere informatiile de care ai nevoie. Faptul ca Google a declarat ca isi doreste sa construiasca o inteligenta artificiala mai puternica decat ceea ce s-a descoperit deja inca nu te nelinisteste. Inca.

Internetul ne face sa credem ca suntem mai inteligenti decat suntem in realitate, potrivit unui studiu facut de Universitatea Yale si publicat anul acesta la 30 martie in Jurnalul de Psihologie Experimentala.
 
In urma a noua experimente diferite, cu peste 1.000 de participanti, profesorii doctori in psihologie de la Yale au descoperit ca cei care obtineau informatiile via Internet isi ofereau note mai mari privind volumul de cunostinte fata de cei care obtinusera informatii prin alte cai.

Mai exact, oamenii au tendinta sa asocieze informatiile accesibile cu propriile cunostinte. Chiar si in cazurile in care raspunsurile oferite pe Internet nu erau complete, acestia tot aveau impresia ca stiu mai mult.

Frank Keil, unul dintre profesorii care a directionat acest studiu a explicat:

“Efectele cognitive ale faptului de a fi in modului de cautare pe Internet poate sa fie atat de puternic incat oamenii sa se creada mai inteligenti chiar si atunci cand cautarea nu le-a oferit niciun rezultat”.

In cazul generatiilor mai tinere, efectul poate fi cu atat mai puternic: “Telefonul mobil e aproape ca un apendice al creierului lor. Aproape ca nu-si mai dau seama ca nu e real decat atunci cand e deconectat”.

The Atlantic reia aceasta tema printr-un articol extrem de bine documentat, in ciuda titlului de tabloid: “Ne tampeste Google?”.

Ideea potrivit careia mintile noastre ar trebui sa functioneze ca niste procesoare de mare viteza nu e inclusa numai in modul in care functioneaza Internetul, ci si in modelul castigator de business al retelei. Cu cat mai repede navigam pe net – cu cat mai multe link-uri accesam si cu cat mai multe pagini vedem – cu atat mai multe oportunitati castiga Google si alte companii pentru a aduna infomatii despre noi si pentru a ne indopa cu publicitate, scrie The Atlantic.

Cei mai multi proprietari de afaceri in online au o miza financiara cand vine vorba de a aduna ramasitele de informatie  pe care le lasam in urma noastra in timp ce sarim de la un link la altul – cu cat multe firimituri, cu atat mai bine. Ultimul lucru pe care si-l doresc aceste companii e sa incurajeze cititul de placere sau ganditul atent si concentrat. E in interesul lor economic sa ne directioneze catre distractie.

Concluzia finala ar fi ca nu trebuie sa disociem cititul profund de gandirea profunda. Merg mana-n mana. Si, in incheiere, ca sa vedeti ca nu l-am descoperit in zadar pe Richard Foreman, iata ce ne spune acesta:
 
"Vad in fiecare dintre noi (inclusiv in mine) cum o a anumita densitate complexa e inlocuita cu un nou fel de sine care evolueaza sub presiunea surplusului de informatie si a tehnologiei imediate".

Mihaela Pascu - manager de proiecte online, redactor Manager.ro si MarketingPortal.ro

Editor colaborator pentru mai multe publicatii online

Contact: mihaelapascu@fokusad.ro