Ce ii motiveaza pe romani sa vanda si sa cumpere pe site-urile de anunturi
siteuri anuturivanzari onlineolx
Romanii sunt tot mai deschisi spre a vinde si cumpara bunurile si serviciile oferite de alti utilizatori, conform unei cercetari realizate de OLX in colaborare cu agentia D&D Research.
Studiul a fost realizat in perioada noiembrie - decembrie 2016, pe un esantion de 2.141 de persoane din mediul urban.
Potrivit studiului, vanzatorii apeleaza la www.olx.ro, in principal, din motive pragmatice, si anume pentru a-si recupera investitia initiala si pentru a accesa un numar cat mai mare de cumparatori.
La randul lor, cumparatorii sunt motivati sa foloseasca un site de anunturi pentru a gasi cele mai bune oferte de pret pentru produsele cautate.
Potrivit cercetarii, 39% dintre respondenti apeleaza la un site de anunturi pentru a gasi cumparatori pentru bunurile pe care nu le mai folosesc. 37,5%, gasesc site-urile de anunturi ca fiind atat cea mai buna metoda de vanzare si cumparare pentru obiectele in stare buna detinute de alti utilizatori.
"Cercetarea ne-a confirmat ca in spatele vanzarii de produse de la o persoana la alta nu exista doar motivatii de ordin financiar, dimpotriva. Exista un numar mare de utilizatori care sunt motivati de ideea de reinnoire si care resping gandul de a pastra in casele lor obiecte perfect functionale, pe care nu le mai folosesc.
Vedem foarte clar ca exista situatii in care romanii dau dovada de pragmatism si aleg platforme precum OLX din ratiuni foarte practice, in incercarea de a-si rezolva problemele lor sau pe cele ale comunitatilor din care fac parte", potrivit Cristinei Gheorghitoiu, General Manager OLX Group Romania.
Cei mai multi dintre romanii care acceseaza site-urile de anunturi pentru vanzarea si cumpararea de obiecte sunt absolventi de facultate (36,5%) si au varste cuprinse intre 25-34 ani (37,5%).
Rugati sa mentioneze cel putin trei motive pentru care aleg sa-si vanda lucrurile folosite, aproximativ 53% dintre respondenti isi doresc recuperarea unei parti semnificative din investitia initiala, in timp ce 50,4% dintre cei intervievati au mentionat posibilitatea reinvestirii banilor castigati in achizitionarea unui alt produs.
Pentru 43,2% dintre romani, vanzarea de obiecte inseamna si reintroducerea in circulatie a unor bunuri ce nu mai sunt folosite frecvent de catre primii proprietari, in timp ce pentru 34,7% dintre ei reprezinta un mod de a avea mai mult spatiu in casa.
Tot din ratiuni practice, romanii prefera mediul online pentru a-si vinde bunurile detinute. Astfel, 65% dintre respondenti au declarat ca prefera sa apeleze la un site de anunturi datorita accesului la cumparatori din toata tara, iar peste jumatate dintre respondenti prefera folosirea unui site de anunturi multumita usurintei si rapiditatii in folosire. De asemenea, 28,5% dintre acestia se indreapta catre acest canal online pentru ca este si cel mai popular.
Romanii dau dovada de pragmatism si cand vine vorba sa cumpere bunuri detinute de alti proprietari. Astfel, 42,2% dintre cei intervievati au mentionat posibilitatea de a gasi lucruri ca "noi" ofertate de alte persoane, insa la preturi semnificativ mai mici. De asemenea, 29,8% dintre respondenti au declarat ca aleg sa cumpere obiecte la mana a doua, in stare buna, pe care nu si-ar permite sa le achizitioneze noi.
In ceea ce priveste canalul de cumparare, 47% dintre respondentii studiului aleg un site de anunturi pentru ca ofera posibilitatea de a gasi cele mai bune oferte, in timp ce pentru 43,5% dintre cumparatori principalul avantaj il reprezinta accesul la ofertele din toata tara.