MM Stoica: Familia mea traieste acum din doua pensii ale parintilor mei
curtea de apelmm stoicasteaua bucurestidosarul transferurilor
Managerul clubului Steaua Bucuresti, Mihai Stoica, le-a spus vineri judecatorilor de la Curtea de Apel Bucuresti ca este disperat de situatia in care se afla.
El sustine ca a fost condamnat pe nedrept, iar familia lui traieste acum din pensiile parintilor, informeaza
Agerpres.
Curtea de Apel Bucuresti a judecat vineri contestatia prin care managerul FC Steaua Bucuresti solicita anularea condamnarii sale.
Acesta a fost condamnat la 3 ani si 6 luni de inchisoare primita in dosarul transferurilor.
In sala de judecata, MM Stoica a declarat ca instanta care l-a condamnat a dat dovada de rea-credinta.
Magistratii nu ar fi tinut cont de lipsa probelor si ca faptele de care este acuzat s-au prescris, sustine Stoica.
"In viata mea, eu am fost un performer, nu un infractor. Stiu ca justitia nu are o latura umana, dar a condamnat familia, care traia exclusiv din castigurile mele, e adevarat, consistente. Familia mea traieste acum din doua pensii ale parintilor mei, care au peste 80 de ani", le-a mai spus MM Stoica judecatorilor.
El a afirmat ca este hotarat sa mearga la CEDO.
El a mai aratat ca a avut succese importante ca manager la cluburile de fotbal pe care le-a condus, cluburi care au adus in tara peste 100 de milioane de euro.
Foto: GoogleMaps.