Editorial Lacramioara Vidru: Clipe fara de vreme
timpclipevreme
Rasari chiar inainte ca soarele sa-nceapa a se sterge la ochi. El inca mai motaie pe dupa draperia noptii, tu insa nu. Ti-ai lasat asternutul prada frigului si-ai alergat catre un strop de cafea, printre putinele bucurii pe care inca ti le mai poti permite.
Esti ametit de somn si intuneric. Capul ti-e ravasit. Reziduri de vise sunt imprastiate aiurea printre postiturile mentale ale zilei... de azi, de ieri, de maine. Ai multa ordine de facut si un deficit cumplit de minute. Parca te-ncearca deznadejdea, iar mintea staruie inca in nebuloasa. Ce-ai visat? Ce-ai facut? Ce mai e de facut?
Respiri. Ce bucurie! O secunda in plus si tresari. S-a trezit si telefonul. Nu e nimeni, doar un "memento" ce-ti prezinta o urgenta. Cu sunetul acesta ziua incepe. Si toate iti rasar acum limpede in minte: copil la gradinita, nervii din trafic, intalniri, discutii cu clienti, despre clienti, mailuri fara de amanare, sedinte agitante, o lansare de proiect.
Este una dintre zilele acelea in care timpul iti scapa infricosator printre degete. Intregul sine ti-e tumult si zvacnire. Adrenalina balteste. Esti cat se poate de nelinistit, ocupat, preocupat. Abia te-nduri sa mai tragi aer in piept. Vorbesti sacadat si singur uneori. Crisparea iti deseneaza-n frunte linii adanci, despre care oglinda n-a apucat sa-ti povesteasca. Dar ce mai conteaza? Cu totii imbatranim acum inainte de vreme. Si cine mai are timp de rasfat cand niciuna din zile nu are ragaz sa coboare o clipa din caruselul vietii cotidiene? Te-nvarti ametitor intre aceleasi probleme, imagini si oameni. Unde ti-e timpul tau? Din cate ceasuri ti-au fost harazite, cate ai trait pentru tine?
Te opresti mirat asupra unei frunze cazute la pamant. E toamna deja? Si ce toamna frumoasa! Gingasa si blanda, pictata in culori calde si cu iz de gutuie. Ca atunci, in copilarie, cand bucuria venea coapta pe plita incinsa. Si cum trosneau niste lemne peste mirosul de gutui, si cum te minunai de toamna rusinoasa ce prefacuse verdele verii in rosu, si-n galben, si-n brun.
Si cum mai ingaduiai atunci timpului sa curga domol prin tine, pe langa tine, pe deasupra ultimelor randunele. Cum te lasai ademenit de povesti, de zane, zmei, naluci, copii ai inchipurilor si flacarilor sobei. Cum rabdai sa razi bogat, slobod si fara de grija, sa numeri stelele pe cer, asteptand cu infrigurare una care sa pice pentru a-ti implini o dorinta. Cum striveai descult, nepasator pamant, si frunze, si boabe de struguri. Ce era atunci clipa pentru tine? Un dar intru desfatare.
Ce s-a ales de ea acum? ...
Un produs media marca Rentrop&Straton 
