Editorial Elvira Panaitescu: Noaptea carturarilor

Editorial Elvira Panaitescu: Noaptea carturarilor bucurestistatuic.a. rosettikogalniceanuuniversitatespiru haretcarturaricapitala

De 40 de ani - 20 "inainte" si 20 "dupa" - traiesc in acest oras si aproape zilnic drumurile mele ma poarta de-a lungul bulevardelor care-l brazdeaza de la est la vest: Carol I, Regina Maria, Mihail Kogalniceanu si prin imprejurimile lor: parcul Cismigiu, parcul Izvor.
Pe acest traseu, indiferent cum l-as fi strabatut - pe jos sau intr-un mijloc de transport,  pe orice vreme, in oricare anotimp, intr-un sens sau altul - ma intampinau de fiecare data, ca niste "borne" indicatoare ale radacinilor mele, statuile demne ale carturarilor nostri: C.A. Rosetti, Ion Heliade Radulescu, Gheorghe Lazar, Spiru Haret, Mihail Kogalniceanu, George Enescu.

Reintalnirea cu ei imi inducea o stare de normalitate: "Suntem aici, totul e OK!". Era ca o garantie ca sunt pe drumul cel bun, ca nu m-am ratacit... in timpul zilei, la lumina soarelui, invatatii aveau prestanta, ma copleseau cu statura lor. Cand se insera, intunericul ii inconjura perfid si, treptat, uriasii dispareau in bezna. Iar drumul meu de intoarcere era mai trist, mai nesigur... Dar de ce vorbesc la trecut? Gresit! Au zburat anii, s-au schimbat oranduirile, s-au perindat primari de toate culorile, au disparut case si locuri incarcate de istorie, au rasarit altele cu povesti discutabile, strazile intunecate si parcurile triste s-au luminat, au aparut fatadele cu reflectoare si beculetele de sarbatori... S-au schimbat multe pe traseul din inima Capitalei.

Si totusi, "bornele mele indicatoare" - statuile carturarilor nostri - prietenii mei de 40 de ani - au ramas tot in bezna. Ziua luminati de soare, iar noaptea doar de lumina pe care slovele si faptele lor intru propasirea acestui neam au raspandit-o peste istoria noastra. si care mai palpaie in ochii si in amintirile tot mai estompate ale vreunui trecator.

E noapte. Lunga noapte a carturarilor romani - cu putine exceptii - nu s-a sfarsit inca. C.A. Rosetti – in bezna. M. Kogalniceanu – in bezna. "Cei 3 de la Universitate" au fost mai norocosi: intr-un colt de parc (si el cu o istorie disputata), in compania nobila a Voievodului Mihai Viteazul, isi traiesc eternitatea provizorie, luminati de la distanta de puzderia de reflectoare ce-si varsa stralucirea feerica peste masinile din parcarea Parlamentului...