La alegerile laudate, e bine sa nu va duceti cu sacul
alegeri prezidentialeturul doivotromanicandidatischimbareiliescuconstantinescubasescu
In mai 2012, majoritatea francezilor se bucura nevoie mare ca a scapat de Nicolas Sarkozy. Noul lor ales, de la acea vreme, in defavoarea lui Sarko era Francois Hollande. Dupa anuntarea rezultatelor, in localitatea al carei primar era Hollande, se stransese puhoi de oameni. Aproape imediat, omul zilei, eroul ei s-a urcat in masina si a plecat spre aeroportul de pe care urma sa decoleze spre Paris.
Drumul pana la avion a fost transmis "en direct". Tot in direct, era transmisa, cam de peste tot de prin Franta, bucuria care exploda simultan cu saritul dopurilor din sticlele de sampanie. La fel cum aceasta facea bule, asa francezii isi faceau iluzii ca, prin votul lor contra lui Sarkozy si pentru Hollande, tot raul fusese dus pe apele Senei si ale Loarei, varsat si inecat pe veci in Atlantic.
Li se parea ca Insusi Mesia coborase din cer si din urne intr-un Hexagon care parca se autohipnotizase cu privirea semeata a "omului providential", cam la fel cum, in urma cu cinci ani, isi pusese in Sarkozy sperante gigantesti.
E drept, discursul lui Sarkozy din momentul alegerii sale te facea sa te ridici de pe scaun si sa aplauzi frenetic. Te simteai reprezentat, te regaseai in el. Chiar daca nu aveai cetatenie franceza, iti dadea aripi ca-ntr-o reclama la o bautura energizanta.
Dupa erodarea din timpul mandatului lui Sarkozy, cati dintre cei care l-au votat, care ii aplaudasera frenetic discursul si aproape ca levitasera la auzul cuvintelor frumoase au mai votat cu el?
Acum, a venit randul lui Hollande sa treaca prin asta. Unde au adus Franta, cu ale sale companii si pe multi francezi, masurile lui… stangace? Cum era de asteptat, cota de popularitate a actualului presedinte francez a scazut din nou, ajungand la minimum… istoric de 12%.
Luna aceasta, presedintele Frantei inregistreaza un record de nepopularitate. Ponderea francezilor care au o opinie negativa despre activitatea celui de-al saptelea presedinte al celei de-a Cincea Republici a ajuns la 83%.
Dar lui, ca si lui Sarkozy, probabil ca putin ii pasa. De fapt, ii pasa, dar, in mod sigur, mai putin decat populatiei care l-a votat.
Ce i s-a intamplat lui Sarkozy sau ce i se poate intampla atat de rau lui Hollande? Sa nu fie reales. Dar tot este bine sa petreci 5 ani in fruntea statului. Treaba a mers, n-a mers, dar lefurile lor si ale celorlalti alesi au curs. Dupa mandat, se vor bucura, in continuare, de mari privilegii? Da!
Ce legatura au toate acestea cu alegerile prezidentiale din Romania? Asa cum se intampla de fiecare data, cel putin 50%+1% isi pun sperantele intr-un om si, pe fondul nemultumurilor de toate felurile fata de alt om, ii construiesc un piedestal de asteptari pe care il urca si ii umfla personalitatea.
Asa s-a intamplat cu Ion Iliescu, asa s-a intamplat si cu Emil Constantinescu, asa si cu Traian Basescu. Acum, fara sa stie prea bine atributiile sefului statului, cel putin 50%+1% il investec pe X sau pe Y - cu o inversunare de zici ca-s toti rude sau apropiati - nu in functia de presedinte al Romaniei, ci in cea de mantuitor al neamului.
Oameni de toate conditiile nu se mai refera la democratie, la libertatea de exprimare, la respectarea opiniei celuilalt. Exact ca in 1990, i-ar baga pumnul in gura celui care nu voteaza ca el, i-ar aplica niste pedepse mineriadice oricui indrazneste sa incerce temperarea spiritelor, oricui se pune piezis in calea fericirii sale pe care i-o poate aduce numai si numai candidatul pe care pune el stampila.
In afara de lua-l-ar si... asa mai departe, nu auzi decat... "Al nostru este cel mai bun! Stim noi! Veti vedea!" "Ba nu, al nostru este cel mai bun! Simtim noi! Nu se poate altfel..."
De la "al lor", taberele asteapta sa schimbe becurile de pe strada, mai multe locuri de munca, mai multe locuri de parcare, mai multe locuri in gradinite, poate chiar mai multe locuri de veci; pensii si salarii (mult) mai mari, putere de cumparare umflata, "neatarnare" (desi suntem in NATO si UE), "atarnare" in Schengen, in general, "un viitor mai bun pentru noi si pentru copiii nostri..."
In cele din urma, indiferent de cine va deveni presedinte, viitura de optimism va trece, euforia se va stinge poate mai repede decat a aparut. O potolesc diminetile reci in drum spre serviciu sau spre cautarea unui loc de munca, cifrele reci din facturile la incalzire, cifrele glaciare ale ratelor bancare, datoriile facute de toti oamenii astia care au fost sau sunt la putere, dar care toti se ambaleaza in straie si caractere imaculate, in detinatori absoluti de solutii absolute.
O vor potoli aceleasi ore de strabatere a tarii, aceleasi probleme sociale, alti munti de borduri, alte miliarde de panselute. Indiferent de cel pe care-l alegem, ne vom da seama ca presedintele nu este catusi de putin atotputernic…
In seara de duminica, in zilele de luni, marti si probabil saptamani de acum inainte, la serviciu, la scoala, la facultate, in loc sa munceasca, sa invete, sa studieze, si tabara din care provine castigatorul si cealalta vor pierde vremea continuand sa se contreze, sa isi arunce invective, vor continua sa-si sustina orbeste "odorul", adevarul fiecaruia va continua sa fie mai adevarat decat al celuilalt…
Incet-incet, cu proteste de strada sau fara, naduful celor doua tabere va disparea, majoritatea si minoritatea vor reintra in rutina, talpile vor reveni pe Pamant. De aici, altitudinile asteptarilor spre care romanii au urcat sau s-au lasat urcati se vor vedea printr-o ceata deasa si vor aparea ca ireale.
Tot de pe Pamant, dar de pe delusorul Cotrocenilor, se va uita in sus si noul ales, cu deosebirea ca, aproape indiferent de ce va face, el si ai lui chiar au castigat si castiga ceva palpabil, in timp ce noi, ceilalti, este posibil sa ramanem, ca de fiecare data, cu uitatul, pana peste cel putin cinci ani, cand, dupa ce si popularitatea noului presedinte se va eroda rapid, se vor reincalzi si umfla aceleasi sperante si iluzii uriase la capatul carora pandesc dezamagiri crunte.
Majoritate si minoritate isi vor da seama ca nu exista om providential si ca singura sansa a tarii noastre si a oricarei alteia este educatia. Numai ca asta nu se face cat ai zice "peste", intr-o postare pe Facebook, nici cat dureaza asa-zise dezbateri, nici cat iti ia sa promiti marea cu sarea unui popor satul sa tot astepte...
Un produs media marca Rentrop&Straton 
