Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Cum ar trebui sa fie presedintele unei tari?

Cum ar trebui sa fie presedintele unei tari?
de la 16 Sep. 2014
Cum ar trebui sa fie presedintele unei tari? Tags: candidati presedintienoul presedintem presedinte romaniapresedinte romani

Inca un pic si incepe campania electorala pentru alegerea unui nou presedinte al Romaniei. Dupa o toamna galgaind de promisiuni, la sfarsit de an, mai mult ca sigur, vom auzi un mesaj in care, indiferent de cine il va rosti, ni se va spune ca a fost un an greu sau ani dificili, dar ca sa speram (verb presupunand inactivitate, lipsa de actiune, neimplicare) ca va fi bine.

Dupa care, noul ales se va duce in vreo statiune montana cu peisaje superbe si drumuri deszapezite si va stimula economia locala consumand "bucate traditionale", inconjurat de adulatori mai vechi si mai noi.
 
Pana atunci, prin presa, apar pareri, articole, editoriale despre cum ar trebui sa fie noul ales. Sunt consultati - exact ca la urne - de la cei mai simpli oameni, pana la elevi olimpici si profesorii lor.
 
Din randul acelor oameni simpli, un ins spune ca isi doreste de la noul presedinte sa-i schimbe nu-s ce bec.
 
Nu va sperie ca un astfel de ins sau ca insi care nu stiu, la propriu, carei planete ii fac umbra va pot decide viitorul si il pot alege pe acela care ar trebui sa ne reprezinte in tara si in lume? 
 
In schimb, olimpicii - toba de carte, de teorie, dar, evident, netrecuti prin viata - sustin ca, numai din randul profesorilor lor, jumatate ar candida cu succes. Exact! A spune ca ar candida cu succes este ca si cand ai spune ca au picat cu succes. 
 
In afara de pareri de analfabeti si de olimpici, mai auzim aiureala ca "romanii nu sunt pregatiti sa aiba presedinte o femeie". Parca despre asta ar fi vorba. Candideaza cumva zeita Minerva, Sfanta Fecioara sau cat se poate de pamantencele Marie Curie, Zoe Dumitrescu Busulenga, Ana Aslan, Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa; Sarmiza Bilcescu, prima femeie doctor in drept din lume?
 
Cine ar trebui, totusi, sa fie noul presedinte al Romaniei, in tara in care premierul candidat spune ca toti copiii stiu sa manuiasca o tableta, dar, ce sa vezi, la inceput de an scolar, nu toti au manuale?
 
Cine si cum ar trebui sa fie noul presedinte, in tara cu sase milioane de pensionari si patru milioane de angajati, in tara in care se adopta o lege de majorare cu 50% a salariilor profesorilor, dar legea nu se aplica, in tara in care toti prezidentiabilii “de frunte” au mai fost la putere?
 
Cum sa fie "primul om in stat", in tara in care, de zeci de ani, sunt promise milioane de locuri de munca, mii de kilometri de autostrada, taxe rezonabile si previzibile, salarii decente pentru profesori si medici, asistenta medicala de calitate?
 
Cine are sanse mai mari sa le placa romanilor: unul care se imbraca frumos, isi lipeste zambetul de poza, dupa care reincalzeste si toaca aceleasi promisiuni sau unul care le spune sa-si schimbe radical mentalitatea, mai ales fata de educatie si fata de munca?
 
Poate ca cel mai bun presedinte ar fi cel care a simtit pe pielea lui si umilintele statului si toate problemele pe care - de la omul de serviciu, la cel mai mare angajator privat - le are fiecare roman. 
 
In afara de asta, un presedinte veritabil ar trebui sa-i faca sa se simta reprezentati si pe individul cu becul si pe ala care spune ca traieste pe planeta... Romania, si corpul profesoral de la scoala celui mai mic sat, dar si pe rectori. 
 
Sa se simta (bine) reprezentati si militarii, si politistii, si heterosexualii, si homosexualii, si crestinii, si musulmanii, si ateii, si campionii olimpici si oamenii tintuiti la pat. Si antreprenorii, si angajatii la stat, si minoritatile si majoritatea.
 
Presedintele ar trebui sa fie, in acelasi timp, simplu cu cei simpli si sofisticat cu pretentiosii, sa manance mamaliga cu mana, dar sa manevreze perfect si clestele pentru melci. 
 
Presedintele ar trebui sa aiba aceeasi prestanta si printre fuste multicolore si multistrat, si printre matasuri de seara si scrobeli, si printre manelisti, rapperi, rockeri si iubitori de Beethoven, Wagner si Verdi.
 
Care dintre candidati vi se pare ca este in stare sa faca macar jumatate din toate acestea?


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor

Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement