Editorial Carmen Iordan: Comoara

Editorial Carmen Iordan: Comoara comoaraciuleandramaria tanasesergiu nicolaescufilmmuzicahoracantecmoment

- Pentru Maria - Acum cateva zile am vazut-o pe Maria Tanase pe ecranele de la metrou. Unul din avantajele celor care circula pe sub pamant. Mi-am amintit ca aceasta Maria (nume drag, sfant si placut) canta dumnezeieste. Am ajuns acasa si i-am cautat melodiile...
Comoara ei este, in primul rand, puterea si emotia unei voci, daruita periodic, atunci cand trebuie, atunci cand ceilalti au nevoie de ea. Apoi vine mostenirea romaneasca, nativa, pe care nu poate sa nu o simta orice roman cand o asculta interpretand folclor sau romante:

"Cand ii zici o foaie verde frunzisoara
Parca simti c-o rupi de-aici, din inimioara
E de-a ta
Ai crescut in ea
Si la bune si la rele." (Dragi mi-s cantecele mele)

Oameni ca ea au facut (si inca mai fac) istorie. Purta acea siguranta de sine pe care ti-o da descoperirea unui lucru de mare importanta, vital, pe care o numim uneori "revelatie". Este acolo unde trebuie, oferind, dar pastrand in ea ceea ce ii confera atata stralucire: Comoara.

Ce este o comoara? Lasand sensul propriu al cuvantului, ne putem opri la un lucru intim, secret, special si unic - uneori, ascuns adanc in fiinta. Ea nu poate fi explicata in cuvinte. Comoara e o “invatatura” la care ajungi dupa ce mintea ta, epuizata, a consumat toata grija, frica, imaginatia, judecata.

Comoara esti tu, asa cum poate nu te-ai descoperit pana acum. In valtoarea actiunilor si grijilor treci peste tine si, intr-o zi, straluceste o “raza”...este Momentul. Fericirea.

Destul de repede, o pierzi... Poate esti generos si o oferi pe toata celor din jur. Poate esti ingamfat si o impartasesti cu mandrie primului venit sau poate chiar prietenului tau cel mai bun, spunandu-i, indirect: “Uite ce-am descoperit in mine, nu-i asa ca sunt stralucitor?” Nu te gandesti ca primul lucru care trebuie facut cand gasesti o comoara este sa o pastrezi. Altfel, ea nu mai exista.

Un alt cantec al Mariei Tanase, “Ciuleandra”, ofera cadrul muzical potrivit pentru un dans al pasiunii, al simturilor dezlantuite. Iata descrierea lui, in romanul cu acelasi nume, scris de Liviu Rebreanu si ecranizat in 1985, in regia lui Sergiu Nicolaescu:

“Porneste ca o hora oarecare, foarte lent, foarte cumpatat. Jucatorii se aduna, se imbina, se insira, probabil dupa simpatii, ori la intamplare, indiferent. Pe urma, cand se pare ca oamenii s-au incins putin, muzica prinde a se agita si a se iuti. Ritmul jocului se accelereaza, fireste. Jucatorii, cuprinsi de dupa mijloc, formeaza un zid compact de corpuri care se mladie, se indoaie, se rasuceste, si tresalta cum poruncesc lautarii. Cu cat se prind mai tare jucatorii, cu atat muzica devine mai zvapaiata, mai salbatica. Picioarele flacailor scapara vijelios, schiteaza figuri de tropote, sarituri de spaima, zvacniri de veselie. Apoi, deodata, cu totii, cu pasi saltati si foarte iuti, pornesc intr-un vartej. Zidul viu te avanta cand incoace, cand incolo, lautarii pisca vehement strunele inasprind si ascutind sunetele cu cate un chiot din gura, la care incearca sa raspunda altul, din toiul jucatorilor, curmat insa si inghitit de navala ritmului. Acum sirul, tot incovaindu-se si strigandu-se, ca un sapte fantastic, incepe sa se incolaceasca, sa se stranga, sa se gramadeasca pana ce se transforma parca intr-un morman de carne fierbinte care se zvarcoleste de pe loc un timp ca apoi, pe neasteptate, sa se destinda iarasi, ostenit ori prefacut, in tact cuminte, lasand sa se vada fetele rosite si vesele ale jucatorilor.”