Scrisoare catre parinti, in pargul noului an scolar: Nu prin teroare se obtin performante
scoalaparentingeducatiecopiinotepsihologiepedagogie
Educatia de acasa privind abordarea scolii este un subiect sensibil, care, din pacate, incepe sa para doar o notiune pompoasa si perimata. In prag de nou an scolar, poate reprezinta o tema de gandire pentru multi parinti si dascali. In materialul de mai jos vom face o analiza a acelor metode de "educatie" prin teama, pe care UNII parinti aleg sa le aplice, gandindu-se ca astfel isi vor disciplina copilul.
Incepe sezonul "hai ca vezi tu acum, incepe scoala", "sa iei note mari" si "ce note ai luat azi la scoala?".
Pana la varsta de 6 ani cand are loc debutul in ciclul scolar, ne speriem copiii cu sintagme "incepe scoala, se da militaria jos din pod", crezand ca astfel ii vom cuminti si ii vom face sa renunte la nazdravaniile specifice varstei. Dar apoi, cand vine momentul sa plece la scoala, mai miram ca stau ca in transee in curtea scolii in prima zi? Sau ca sunt ingroziti, se adapteaza greu si se despart cu mare dificultate de parinti cand sunt adusi la cursuri? Sau ca nu se integreaza in colectiv, traieste cu teama de profesori si sunt inhibati, timizi, nu comunica si nu au curaj sa se exprime? De ce ne miram?
E o legatura logica intre cele doua aspecte. De fapt e mai mult decat o legatura, este vorba de fenomenul cauza-efect. Daca am construi in copil o nerabdare, o curiozitate si daca i am vorbi despre inceputul scolii ca despre un bilet la Disneyland (macar pe aproape), ne-am trai visul cu ochii cand i am vedea entuziasmati sa mearga la scoala, fara niciun fel de retinere sau teama.
Pe de alta pare, pe micutii ingroziti de teama, ii evaluam cantitativ, superficial si le impunem prioritati inutile si aberante, ancorate si alimentate de o competititivitate prost inteleasa si extrem de prost aplicata in sistemul nostru educational.
"Gigel a luat 10, tu de ce ai 7?". Din proprie experienta, va spun ca un copil cu note de 10 pe linie nu este neaparat un copil inteligent si in niciun caz un copil cu viitor NEAPARAT stralucit. Chiar si studiile sociale arata ca elevii care au astfel de rezultate ajung sa lucreze pentru cei cu note de 7. Explicatia e simpla, adesea cei cu 10 sunt perfectionisti, sunt copiii invatati, educati, crescuti in exigenta si care nu isi permit nicio abatere, li se impun sau isi autoimpun limite si reguli, care ii tin acorati doar cu nasul in carti, sau axati "intr-o singura directie".
Ce se intampa de fapt in viata? Ne lovim si de situatii diverse, pentru care e necesara o experienta de viata, nu doar lectura la biblioteca. De aici, cel cu 7 iese in avantaj, are si o nota satisfacatoare, dar si orizonturi mai larg conturate despre viata in general, are o personalitate mai independenta, mai puternica si isi va croi un drum mai indraznet. Desigur ca vorbim la nivel macro, exista si exceptii nenumarate. Eu as fi mai mandra de un 7 asumat, de un 7 pentru care copilul meu a asimilat niste cunostinte, nu de un 10 care imediat ce e obtinut ramane fara sustinere, deoarece copilul uita tot ce a memorat "papagaliceste".
Astfel, daca parintii si dascalii, ar aborda problematica scolii ca pe un sistem calitativ, nu cantitav, daca s-ar cere de la copil intelegere, aprofundare si pasiune, nu note si calificative, viitorul ar arata promitator. De ce nu ne intrebam copiii ce au invatat nou astazi de la scoala, ce au inteles si aprofundat astazi, ce i-a pasionat, ce le-a displacut si ce i-a intrigat, de ce ne rezumam la...NOTE?!
Pentru ca avem senzatia absolut falsa ca ele oglindesc munca elevului, interesul pentru scoala si, mai ales (aici e aberatia la ea acasa), inteligenta copilului. Scapati de franghiile prejudecatilor de acest gen, notele sunt doar niste cifre care de cele mai multe ori reflecta capacitatea de memorare strict la nivel papagalicesc a unor informatii nedigerate, uitate adesea pana "data viitoare".
Un alt factor care influenteaza notele sunt si dinamismul copilului, personalitatea lui aparte, cei mai energici si vorbareti fiind taxati la punctaj, ajungand sa obtina calificative mai mici decat colegi de-ai lor, mult mai putin inzestrati din punct de vedere intelectual, dar care stau docili, inerti si inexpresivi, adesea neclintiti dintr-un loc. Astfel profesorul are tendinta de a-l 'taxa" pe cel pe care il considera nedisciplinat, si de-i acorda o nota mai mare elevului care "nu deranjeaza ora", cum se spune.
Sa vorbim si de notele care sunt infuentate de preferinte pesonale, de prejudecati legate de aspectul exterior? Cred ca stim cu totii detaliile acestui subiect, eu il voi sintetiza doar: Majoritatea dascalilor nu sunt capabili sa abordeze cu obiectivitate entitatea vie pe care o au in fata si pe care trebuie sa o evalueze individual si independent de orice alt factor exterior cunostintelor care sunt urmarite. PUNCT. O tunsoare atipica la beieti, o rochita prea colorata la fetite poate schimba nuanta notelor cat ai clipi.
Deci, sa incercam sa fim profunzi, societatea nu are nevoie de copii de 10 decat in masura in care ei inca stiu de zece, si sunt cazuri extrem de rare, noi oamenii normali sa incercam sa invatam din tot, la un nivel decent si sa ne gasim pasiunea, ceea ce ne face fericiti si sa o urmam, nu va privati copilul de asta pentru calificative, nu ele garanteaza succesul si fericiea, nici nu atesta existenta sau lipsa inteligentei.
Citeste si:
Campanie electorala: chemarea oilor sa-si aleaga lupii
Un produs media marca Rentrop&Straton 
